G4Media.ro

Emilia Șercan: Am descoperit text plagiat în 65 de pagini ale tezei…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Emilia Șercan: Am descoperit text plagiat în 65 de pagini ale tezei lui Lucian Bode / Probele care demonstrează că ministrul de Interne a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat, și nu doar 2,95%

Ministrul de Interne Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat cel puțin 18,5%, scrie Emilia Șercan într-o anchetă jurnalistică publicată în pressone.ro. Aceasta susține că a identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate în lucrarea analizată. „În urma analizării întregii lucrări, am descoperit text plagiat în nu mai puțin de 65 dintre cele 194 pagini ale tezei, reprezentând 10.139 cuvinte, ceea ce ridică procentul de conținut plagiat la 18,5%”, potrivit sursei citate. 

Despre metodele folosite în mascarea plagiatului, Emilia Șercan scrie că au fost folosite „patru tehnici de mascare a imposturii academice”.

  • plagiat prin traducere;
  • plagiat de tip „sacrificarea pionului” (pawn-sacrifice plagiarism în limba engleză);
  • plagiat prin parafrazare;
  • plagiat de tip copy-paste.

„Pe parcursul tezei, cele patru tipuri de plagiat sunt combinate între ele. De exemplu, există situații în care o porțiune plagiată din engleză, prin traducere, este parțial parafrazată, Bode adăugând câteva completări sau schimbând unele cuvinte cu sinonime ale lor”, scrie Emilia Sercan. Aceasta spune despre Bode că „a introdus în arsenalul metodelor de fraudă folosite în România plagiatul prin traducere: a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi din autori pe care nu i-a citat nici în notele de subsol, nici în bibliografie; în câteva situații a plagiat până și notele de subsol incluse în unele dintre articolele neatribuite și plagiate prin traducere”.

Paginile cu conținut plagiat pot fi consultate pe pressone.ro

Citește mai mult pe Edupedu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Uitati-va la fata lui. Vi se pare ca are asta fata de doctor?

  2. Atunci sa fie trasi la raspundere si cei care au scos procentul de 2,95%.

  3. Ca orice USL-ist!

  4. Totul e lucrarura agenturilor straine, ca sa nu ne bage Bode in Schengen 🤣

  5. 65 de pagini din 194 pagini ale tezei de doctorat nu inseamna nici jumate!!
    O „nimica” Toata!!
    Emilia draga, trebuia minim 51% ca sa fie plagiat!!!
    Adica, peste 97 de pagini!!
    Lasand gluma la o parte, astept cu mare interes cum UBB va drege busuiocul!!
    Ce cuvinte mestesugite si simandicoase vor mai nascoci pentru a iesi basma curata dupa ce oricum s-au facut de kko cu teza „doctorului” analfabet Lucian Bode!

    • @lili:
      Citește mai cu atenție articolul.
      Scrie ca a găsit text plagiat in 65 din cele 194 de pagini, text care însumează ccca. 18,5%.
      Asta înseamnă că în restul paginilor poate găsi mult mai mult text plagiat.

  6. Faceți-vă timp și citiți analiza Emiliei Șercan. Sau cel puțin uitați-vă la pozele ce compară paginile plagiate. La fel ca celelate analize ale dnei Șercan și aici plagiatul este limpede ca lumina zilei. Un alt hoț a fost prins.

    În afara plagiatului, dna Șercan arată foarte bine și faptul că teza „nu are nicio valoare științifică”. „Deși e plină de grafice, hărți, tabele – care în mod normal ar trebui să sintetizeze vizual rezultatele cercetării științifice și să arate contribuția originală a doctorandului – lucrul acesta nu se întâmplă în cazul tezei lui Lucian Bode. ”

    Iar câtă cercetare a făcut hoțul Bode se vede clar din „Teza ministrului de Interne are 58 de ilustrații, însă doar una a fost realizată de doctorandul Lucian Bode, restul fiind copiate din diverse surse”.

    • După tipicul românesc, mulți și-au bătut joc de Ghinea și de useriști când aceștia transcriau de mână teza hoțului. Iată că munca aceea a fost de ajutor și în acestă analiză:
      „Marcarea porțiunilor plagiate am făcut-o pe o copie a tezei reconstituită pornind de la varianta lucrării copiate la Biblioteca Națională de mai mulți membri USR, pe care am confruntat-o cu versiunea originală pentru a mă asigura de corectitudinea conținutului. „

  7. Nu inteleg de ce le trebuie doctorat. E o certificare a faptului ca pot face cercetare stiintifica, nimic altceva. Ei nu sunt acolo sa faca cercerate ci sa administreze o tara.

    • Le trebuie pentru bani si sporuri, e ca un fel de pensie speciala, certificat de revolutionar, iti aduce beneficii materiale.

    • E aceeași boală de care a suferit Elena Ceaușescu.
      Plus că hoții de acum au și multe beneficii bănești și de funcții de pe urma bolii – acordate cu multă dăruire de un stat ce promovează impostura și nu meritocrația.

  8. Felicitări acestei distinse doamne! Tipi de genul acestui escroc nu permit progresul României, nu ne lasă să ne facem bine, să avem instituții serioase și competente, să fie înfăptuite reforme reale și nu antireforme! Nu agenturile străine sunt vinovate pentru mârșăvia acestor nulități, nu din pricina ălora suntem noi unde suntem, ci din pricina unora ca ăsta, distinși slugi de partid! Are și UE bubele ei, dar puroiul la noi este peste tot și cât casa, iată-l pe un vierme din această infecție ce gangrenează țara până la măduvă. Ăștia sunt inșii cărora le datorăm țara din prezent, una cu apucături de trib și neevoluată. Ăsta e patriotismul de rahat al acestor bandiți. Patriotism închipuit și mega pervers, iar în spatele lui se găsește un imens nimic învăluit în corupție, impostură, prostie, tras sfori și sărăcit omul de rând! Slugi fsniste, aveți cuvântul! Alții sunt de vină că demască mizeria servită de acești indivizi, este? Săracii de voi, ați fi de compătimit dacă n-ați fi de detestat!

  9. se cam așternea tăcerea peste obrăznicia semi-analfabetului cititor-de-pe-foi Bode, care sfida și amenința cu instanța pe oricine se lega de însăilarea atribuită lui numită „teză de doctorat”. Păi apucă-te, așa-zis „dr” Bode de făcut liste negre și trimis Poliția!

  10. Dna Sercan , va rog sa va programati la un pshihatru cat mai poate avea efect aceasta terapie.
    Luati-i si pe g4 media cu dvs

    • „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke) Așa că nu mai scapă „doctorul” tău analfabet!

  11. Felicitari, Emilia Sercan!

  12. Cum Bode nu cred ca se poate exprima in engleza, in mod sigur nu el a tradus acele pasaje copiate. O fi platit pe cineva sa-i scrie teza, asa procedeaza cei de teapa lui.

  13. Dacă am fi o țară civilizată europeană cum avem pretenția și nu un stat eșuat cum a afirmat președintele Iohanescu care implementează din greu „România educată” , cei care au avizat favorabil și au acordat titlul de doctor acestor impostori ai României precum și celor care au reverificat dela UBB sau UB tezele de doctorat, ar trebui să li se impute toți banii luați de impostori pe seama calității de „doctor” !
    Bine-nțeles avizatorii acestor „doctorate” ejectați din posturile universitare și trimiși să predea prin satele sau comunele țării.