G4Media.ro

Emilia Șercan, reacție după ce ministrul Bode a anunțat că lucrarea sa…

Sursa Foto: Facebook

Emilia Șercan, reacție după ce ministrul Bode a anunțat că lucrarea sa de doctorat nu e secretizată. ”Teza lui dr. Bode este digitalizată (…) și poate fi consultată pe un calculator fără acces la internet. Fotografierea ecranului cu prețioasa creație științifică este interzisă”

Jurnalista Emilia Șercan anunță pe pagina sa Facebook că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode poate fi consultată pe un calculator la Biblioteca Națională, însă acesta nu are acces la internet, iar fotografierea ecranului este interzisă, astfel că nu se poate stabili procentul în care autorul s-ar fi inspirat din alte lucrări.

În plus, susține Șercan, lucrarea științifică a ministrului, publicată sub formă de carte nu există în cataloagele la Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) a Universității „Babeș-Bolyai” și nici la Biblioteca Națională.

”Recent am întrebat la Biblioteca Națională dacă editura unde a apărut cartea i-a trimis, așa cum cere legea bibliotecilor, în număr de 7 exemplare. Răspunsul primit, sub semnătura directorului Adrian Cioroianu, spune așa: „În prezent, titlul nu este disponibil utilizatorilor, deoarece nu a fost încheiat procesul de prelucrare a titlului și a exemplarului destinat colecțiilor curente ale Bibliotecii Naționale a României”, spune jurnalista.

Lucian Bode a transmis joi seară că îi va da în judecată de acum încolo pe toți cei care vor spune că și-a secretizat teza de doctorat, din cauză că lucrarea este publică, la două biblioteci din țară, iar cei care spun asta ”își bat joc” de munca lui.

”E publică, la Biblioteca Universitară din Cluj și Biblioteca Națională”, a spus ministrul de Interne joi seară, la Digi24.

Postarea Emiliei Șercan:

L-am văzut mai devreme pe doctor Lucian Bode cu bărbia tremurândă de nervi pe lumea rea și pricinoasă care îl acuză că și-a secretizat teza de doctorat, munculița lui intelectuală.

Cum știu mai bine decât doctor Bode cum stau lucrurile cu teza sa de doctorat, dați-mi voie să vă spun eu.

  1. Așa cum cere legea din România, după susținerea publică, o copie a unei teze de doctorat se trimite la Biblioteca Națională și la biblioteca universității sau facultății unde a fost susținută lucrarea.
  2. Teza lui dr. Bode se află la Biblioteca Națională, însă nu poate fi consultată pe hârtie, cu numai în format digital, pentru că din 2016 consultarea tezelor pe hârtie a fost interzisă.
  3. Teza lui dr. Bode este digitalizată pentru că eu am cerut acest lucru și poate fi consultată pe un calculator fără acces la internet. Fotografierea ecranului cu prețioasa creație științifică este interzisă.
  4. Din 2020 este funcțional Registrul național al tezelor de doctorat, unde sunt accesibile toate tezele de doctorat susținute după 2016, cu excepția celor pentru care autorii au cerut publicarea sub formă de carte în decurs de doi ani de la susținerea publică.
  5. Este și cazul lui dr. Bode, care a optat să își publice valoroasa teză de doctorat într-o carte în 2021, cu același titlu ca teza: „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”. E, n-ați fi zis, nu? 😅

Și de aici încolo începe partea frumoasă.

  1. Doctor Bode a zis în seara asta că a trimis prețioasa sa lucrare științifică, publicată sub formă de carte, la Biblioteca Central Universitară (BCU) a Universității „Babeș-Bolyai” și la Biblioteca Națională, dar ce să vezi? Cartea nu există la raft nici la BCU în Cluj, și nici la Biblioteca Națională.
  2. Recent am întrebat la Biblioteca Națională dacă editura unde a apărut cartea i-a trimis, așa cum cere legea bibliotecilor, în număr de 7 exemplare. Răspunsul primit, sub semnătura directorului Adrian Cioroianu, spune așa: „În prezent, titlul nu este disponibil utilizatorilor, deoarece nu a fost încheiat procesul de prelucrare a titlului și a exemplarului destinat colecțiilor curente ale Bibliotecii Naționale a României”.
  3. Eu mă întreb, dar întreb și public cât poate dura prelucrarea unei cărți ca să ajungă la cititori și, mai ales, cât ia prelucrarea cărții cu știința lui dr. Bode, ca acuș’ se fac doi ani de la publicarea ei…
  4. Am intrat în seara asta și pe catalogul online de la BCU Cluj și ce să vezi, cartea cu știința lui dr. Bode nu este disponibilă cititorilor nici acolo.
  5. Dr. Bode l-a avut coordonator de doctorat pe Adrian Ivan, rectorul de la Academia SRI, iar editura unde a publicat cartea care nu este disponibilă în nicio bibliotecă din România, l-a avut, în trecut ca asociat pe același Adrian Ivan. Vorba aia, lume mică, mese puține.
  6. Nu-i așa că atunci când vă uitați la dr. Bode se citește în privirea lui profunzimea cunoașterii domeniului energetic, mai ales acum, în plină criză mondială a energiei și resurselor de petrol și gaze?

Las în comentarii link-uri către Biblioteca Națională și BCU Cluj unde se vede că doar teza de doctorat este disponibilă la cele două instituții, însă nu și prețioasa carte, care NU E SECRETIZATĂ!

Și să nu mai zică cineva vreodată că e secretizată teza/cartea că a amenințat dr. Bode în seara asta că îl chemă la cremenal.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

48 comentarii

  1. Bravo doamna.

  2. Panarama asta de Bode crede ca vorbeste cu copiii de la gradinita unde a ajuns nevasta-sa directoare? Mai Telectualule. Se vede in privirea ta ca ai plagiat. Nu esti in stare sa redactezi o lucrare siintifica. Nu ai fost in stare sa intelegi cum se cumpara BMWurile cu hartiile in mana. Dar sa mai pui mana si pe carti. Risti sa faci AVC.

  3. Doamnă Emilia,

    ce să faci?
    N-ai ce să faci?

    Ăștia nu se vor vindeca niciodată!

    În schimb vă mulțumim și vă susținem.
    Societatea RO chiar are nevoie de oameni ca dvs.
    Pt trezire la realitate!
    👍✋

    • Plagiatoarea asta nu ar avea dreptul să vorbească!

    • Mirciulica a 2-a postare, esti fericit sa fi sluga de gori si de corupti?!

    • Mirceo aka Mihai, acelasi soi de vita ruseasca stricata

    • Sigur avem ce face. Nu se poate sa lasam astfel de analfbeti sa se prezinte ca doctori in domenii despre care habar nu au. Si Bode si individul de la Academia SRI, trebuie sa apara in fata instantelor sa explice nivelul de incompetenta in domeniul energiei. Si daca sunt asa specialisti, sa plateasca dezastrul din energie de azi. Nu de alta, dar este rezultatul unor astfel de doctorate.

  4. Eugenia.
    Emilia Șercan nu conduce un minister.
    Nu primește indemnizație de doctor. Bode nu cred că nu primește bani ca doctor.
    Emilia face un lucru bun pentru societate.
    Tu și Bode nu faceți decât gargară și mâncați harat cât încape. Deci…demisia Bode!

  5. Ohooo a aparut si sluga postaca a PSDului! Tot cu coruptii? Barem iti dau si tie ceva, o coaja de salam, o biscuite ceva? Saubdoar un alt idi0t util?!

  6. Nu te supăra, ai băut băut cumva din țuica aia ‘naturala’ ? Pune link-uri cu dovezi, nu vorbe goale

  7. Lotus, nu te agita, acest Eugen si celalalt idi0t, Mihai, nubsunt altceva decat niste slugi in slujba hotilor si coruptilor USL, Eugen este PSDistrus celalalt PNLepra…

  8. Mirciulica, a 3 -a postare?! Zau nu te platesc ăștia suficient. :)))

  9. Euglen, protozoareo mica si perfida ce esti!

  10. Adica, mergand pe logica ta, un hot nu are voie sa reclame la politie ca, la randul lui, a fost furat.
    Lucru mare logica asta, e mai usor cand iti servesc altii ideile si tu doar le repeti…

  11. Lui Bode i se potrivește de minune proverbul „Prostul daca nu e și fudul, nu e prost destul”.

  12. Bataie de joc cu tezele astora de doctorat nu mai exista in nicio alta tara, probabil si pt ca plagiatorii nu ajung niciodata ministri. Ciuca, Cimpeanu, Bode…Lui Iohannis chiar nu-i e rusine sa-i impuna pe impostorii astia. Asa obraz, mai rar!

  13. @Lotus Team. E.Ș. este lector universitar la Univ. București. Deci a beneficiat de pe urma doctoratului ei.
    Referitor la o teză, se poate verifica simplu – cel puțin calitatea ei – pe Google Scholar, chiar dacă nu ai acces la ea efectiv: Dacă autorul are, în perioada tezei sau imediat după, mai multe publicații în reviste serioase și mai ales citări, atunci teza este bună și neplagiată … în caz contrar se poate suspecta orice! Oricine poate face această verificare rapid și gratis!

  14. Caracterul unui om,in acest caz al unei anume „doamne ” este divulgat de chestiunile care o obsedează .

    • Alexandre, adevărul ar trebui să fie ”obsesia” tuturora.

    • @ Alexandru – Pai io zic ca ar trebui sa ne obsedeze pe toti cine ne represinta in fruntea tarii, ar trebui sa ne obsedeze corectitudinea, adevarul, integritatea moralitatea etc. ce zici?

  15. Când îi văd fața lui Bodega,imediat îmi aduc aminte de Bârne din Familia Flinstone 😅😅😅

  16. Barney , amicul lui Fred Flinstone 😅😅😅

  17. Asta e strategia preferată a mafiilor PSD și PNL, când îi descoperă Emilia Șercan cu încă un plagiat.

  18. Toate tezele de doftorat emise de „Akakademia SEREI” sau ”Akakademia MeHi Viteazu’” sunt copiate. Așa era atunci prin 1990-2020. Un ciubuc de 2000EURO, două mese la cârciumă și iaka teza, iaka doftorul! Țăranii bâte și fără minte vroiau titluri supreme, complexul prostovanului bun de gură, și fiat doftorat.
    Zeci de mii de doftori-fraude, sute de mii de meșteri-boarfe.
    Cum poți să mai chemi Diaspora în România? De ce vor să-i nenorocească când de abia au scăpat din Infernul moral? Faceți din România un Paradis și se vor întoarce singuri. E grele ”lucru’ bine făcut”!

  19. Felicitări D-na Șercan!

  20. Bode a luat doctorat în 2018 la UBB Cluj. Conducător științific i-a fost un oarecare Adrian Ivan, de la așa-numita „Academie” SRI. Spre știința publicului larg, pentru a putea conduce doctorat la Cluj, Ivan trebuia să obțină aprobarea rectorului. Rector era unul Ioan-Aurel Pop.
    În rest, oare cum au decurs cele 4 examene parțiale și cele 4 referate de parcurs? Bineînțeles, cu acei 4-5 membri ai comisiei și conducător științific prezenți de fiecare dată.

  21. @Ruslan Zinin. A clarificat E. Ș. situația lucrării de licență? Eu știu că nu …

  22. Lumea e reaaaa ca nu pot furaaaa si pagiaaaa, vai vaaaai.

  23. @ Mihai++ – pai hai sa vedem si noi lucrarea si lasa alba-neagra, bai, postacule

  24. @Kafka. Doar înjurături primesc când cer clarificarea situației lucrării de licență a acestei doamne și mai ales calitatea și utilitatea tezei de doctorat. De ce? Este ceva de ascuns?

    Eu nu am negat faptul că anumiți politicieni au plagiat … dar dacă tot facem verificări, nu îi verfificăm pe toți?
    Sau vrem să ne conducă alți plagiatori și oameni slabi pregătiți?

  25. Buna …f f buna doamna Sercan..grozava..
    De ce nu o pune pe dumneaei la educatie..ministresa!?
    Pai de ce..ce?
    E loc pe undeva de oameni onesti si instruiti!?

  26. Sunt curios pe ce se bazeaza ,de la MP citire,doamna Sercan de estecasavde condescendanta (superioara?) fata de o gramada de persoane publice,din o anumita parte a spectrului politic?Are un spate ada de sigur sau pur si simplu se lasa purtata de asazisa ei glorie de vanatoreasa de plagiate?Pana la urma cineva o va readuce la realitate si isi va da seama ca este doar o unealta,in mana cui poate ne spune SRI sau Justitia!PS acum pe bune chiar crede cineva ca Ciuca a ajuns PM si sef de partid ,iar Bode multiministru,datorita doctoratelor?Sa fim un pic mai lucizi,cu Campeanu a mers caci era la Educatie ,dar cu astia 2 va fi teapa!

  27. Sa vedeti in medicina.Medic rezident care ia doctoratul inainte sa dea specialitatea…Luati-le privilegiile conferite titlul de doctor si sa vedeti ca nu se mai inghesuie nimeni la doctorate in stiinte nimerite

  28. O găsești publicată la Editura Polirom, nu la vreo „academie” militară. Dacă n-ai auzit de Polirom, nu mai sînt speranțe cu tine.

  29. Tezele de doctorat aduc noutăți semnificative în domeniu, care trebuie publicate în reviste de top cu factor de impact semnificativ, … nu la …
    Cred că nu înțelegeți ce înseamnă o teză de doctorat dacă publicarea la o editură din astea … e o mare realizare!

  30. Sa ai niste parinti de elita, precum a avut domnul Sorin Campeanu, si sa reusesti sa-ti construiesti cariera pe picioarele tale este de laudat, nu de aratat cu degetul, madame Sercan! Din pacate esti la fel rea si de frustrata ca si personajul din Cartea junglei , tigrul Serkan, (al carui nume aproape ca-l porti), poate de acolo si lipsa de caracter! Rusine sa-ti fie!

    • X, esti mai corupt decat Ceausescu. Esti asa de dependent de minciuna ca plangi dupa infractori si plagiatori. Chiar nu intelegi ca hotii nu au ce cauta in varful societatii?

  31. Deci, madame recunoaste ca a mintit, cand a sustinut ca teza de doctorat e secretizata. Ceea ce spune acum denota necunoasterea legii pe care o invoca mereu, a drepturilor de autor. Normal ca nu poate fotografia ecranul, pentru ca lucrarea e ocrotita (ce sa vezi!) de aceasta lege, care interzice oricarui tert copierea si/sau distributia operei, fara consimtamantul autorului. Deci doamna cu pricina sa-si mai stampere elanul revansard si sa astepte, cat de cuminte poate, sa se publice lucrarea, dupa care isi poate lansa acuzatiile, in voie. Pana atunci, se rezuma la sageti veninoase, de genul: „se vede in ochii domnului Bode…” nu stiu ce. N-as vrea sa spun pe post ce se vede in ochii dumneaei!

  32. E plină România de comentatori specialiști în doctorate.

  33. Uitandu-ma la comentariile aparute imi dau seama ca s-au mobilizat aparatorii hotilor din PSD si PNL.
    Ca sa fie clar. Nimeni nu reuseste sa ajunga in varf (a se citi in functii de conducere) in aceste doua partide fara sa fie ”manjit” intr-un fel sau altul. De acea lor li se pare normal sa furi si sa minti, si au invatat ca una dintre cele mai eficiente tehnici ca sa scapi de acuze/sau sa iti scapi un tovaras este sa arunci cu rahat in celalalt ca poate nu te mai vede lumea pe tine cat de „manjit” esti….
    Sunteti niste Mizerabili si niste Nimicuri …..

  34. Nu cred că-și pune cineva problema în mod serios că d-l Bode ar fi un incompetent, un plagiator. După ce a fost ministru în toate ministerele posibile unde a avut performanțe deosebite culminând cu „realizărili” de la interne, se poate vedea și din avion că omul chiar știe multe.Maine va fi „șăf” la SRI sau SIE că doară n-o făcut dăgeaba el doctoratu’ cu rectorul de la Academia SRI.

  35. Un om care este păpușat precum Bode, plimbat prin mai toate ministerele și care peste tot a avut „realizărili” cele mai deosebite, cine ar putea crede că acest om ar putea să-și plagieze lucrarea de doctorat ?

  36. Da văd că p-aci îs mulți „oameni de bine” care înfierează cu mânie proletară tupeul și nesimțirea „duamnei” de a pune la îndoială multiplele calități și competențe ale onorabilului Bode, ar putea onorabilul să le fie chiar mentor !

  37. Mă mir cum de Iohannis a pus analfabeti la cârma,am râs de dancila dar nici astia nu s mai deștepți,vezi ponta dottore,vai de steaua noastră,ce v a rămâne din tara asta?Oamenii deștepți prefera să stea Intr un con de umbră din păcate!!