Emiratele Arabe Unite aprobă un vaccin împotriva COVID-19 pentru personalul medical
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat că au aprobat utilizarea de către personalul medical a unui vaccin împotriva COVID-19, aflat încă în fază de testare, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Vaccinul va fi disponibil eroilor aflaţi în prima linie (în lupta împotriva pandemiei) şi celor care sunt cel mai expuşi riscului de a contracta virusul”, a scris pe Twitter Autoritatea Naţională de Gestionare a Crizelor şi Dezastrelor (NCEMA).
Gigantul farmaceutic chinez Sinopharm a început să testeze un vaccin în iulie în Emiratele Arabe Unite.
În prezent, peste 30 de posibile vaccinuri împotriva COVID-19 sunt testate pe oameni în întreaga lume, în speranţa stopării pandemiei.
În Rusia, autorităţile au început testarea vaccinului „Sputnik-V” pe 40.000 de locuitori ai capitalei, ultima etapă a studiilor clinice anunţată în luna august.
„A treia fază a studiilor clinice continuă (în EAU) sub stricta supraveghere a echipelor medicale”, a spus NCEMA.
„Rezultatele studiilor clinice din ţara noastră sunt pe drumul cel bun şi toate testele au fost încununate de succes până acum”, a subliniat sursa citată.
Vaccinul a fost testat pe 31.000 de voluntari din ţară, cu efecte secundare „uşoare şi aşteptate”, a spus NCEMA, adăugând că 1.000 de voluntari cu boli cronice nu au prezentat „nicio complicaţie”.
Anunţul intervine în momentul în care numărul cazurilor de COVID-19 a atins un vârf în ţară, cu 1.007 de cazuri zilnice raportate.
În Emiratele Arabe Unite au fost anunţate până acum peste 80.000 de cazuri de coronavirus, dintre care 399 de decese.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank