G4Media.ro

Emisarul american afirmă că Israelul trimite o delegaţie pentru negocierea fazei a…

Sursa foto: BASHAR TALEB / AFP

Emisarul american afirmă că Israelul trimite o delegaţie pentru negocierea fazei a doua a încetării focului în Gaza / Discuțiile ar putea avea loc la Doha sau Cairo

Israelul trimite o delegaţie pentru a negocia a doua fază a încetării focului în Gaza, în timp ce statul evreu şi Hamas au acceptat să schimbe prizonieri palestinieni contra cadavrele a patru ostatici israelieni, a asigurat marţi emisarul lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, notează AFP.

Steve Witkoff a repetat, de asemenea, că este pregătit să meargă foarte repede în regiune, prima fază a armistiţiului urmând să se încheie sâmbătă, 1 martie.

„Facem multe progrese. Israelul trimite o echipă în momentul în care vorbim”, a spus Steve Witkoff la un eveniment la Washington găzduit de American Jewish Committee.

„Fie să mergem la Doha, fie la Cairo, unde vor începe negocierile, din nou cu reprezentanţii Egiptului şi Qatarului”, celelalte două ţări mediatoare în acest proces alături de SUA, a continuat omul de afaceri.

În ianuarie, Israelul şi Hamas au încheiat un acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor israelieni în schimbul unor prizonieri palestinieni, după mai bine de 15 luni de război devastator în Fâşia Gaza declanşat de atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie 2023.

Negocierile s-au încheiat, sub egida Egiptului, Qatarului şi Statelor Unite, cu o cooperare rară între echipele preşedintelui de atunci Joe Biden şi cele ale succesorului său Donald Trump.

Marţi, mediatorii au reuşit, sub supervizarea autorităţilor de la Cairo, să ajungă la un acord pentru eliberarea a 620 de prizonieri palestinieni care urmează să fie aduși sâmbătă în schimbul corpurilor a patru ostatici israelieni, potrivit Al-Qahera news, media apropiată puterii egiptene.

Israelul anunţase refuzul său de a elibera deţinuţii, invocând „ceremoniile umilitoare” din jurul eliberării prizonierilor în Fâşia Gaza. Hamas a acuzat Israelul că a pus în pericol încetarea focului în vigoare din 19 ianuarie.

Potrivit emisarului american, noile discuţii au ca scop să facă să avanseze cea de-a doua etapă şi să obţină alte eliberări de ostatici.

„Credem că este o posibilitate reală”, a continuat el.

Pe de altă parte, Steve Witkoff a dat asigurări că poate se va alătura negocierilor duminică, dacă totul merge bine.

Emisarul special al lui Donald Trump afirmase anterior că va călători în regiune în această săptămână.

În timpul primului său mandat, preşedintele republican a negociat Acordurile Abraham în 2020, prin care Israelul şi-a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Maroc.

Witkoff şi-a exprimat marţi optimismul cu privire la eforturile de a convinge Arabia Saudită să se alăture acestor acorduri.

„În plus, Libanul s-ar putea mobiliza şi adera la Acordurile de pace Abraham, posibil şi Siria. Se întâmplă o mulţime de schimbări importante”, a subliniat el.

După căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, armata israeliană a intrat în zona tampon care din 1974 o separă de forţele siriene, sub supravegherea ONU, pe Platoul strategic Golan.

Hezbollahul libanez şi Israelul se acuză reciproc de încălcarea acordului de armistiţiu care a pus capăt războiului lor pe 27 noiembrie.

Mişcarea şiită a fost considerabil slăbită în acest conflict, Israelul distrugând o mare parte din arsenalul său şi omorând mulţi dintre liderii săi, lăsând-o izolată pe scena politică libaneză.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.