Emisiuni consecutive despre Simion, la România TV: Șeful AUR este prezentat ca victimă a autorităților în cazul Pechea / Ciutacu îl numește ”George” / RTV promovează continuu partidul extremist
Miercuri a fost a doua seară consecutiv când postul de televiziune România TV, deținut de fugarul Sebastian Ghiță, l-a promovat intens pe șeful partidului extremist AUR, George Simion.
În emisiunea de miercuri, Simion a fost prezentat ca victimă a autorităților în cazul Pechea, moderatorul, Victor Ciutacu, l-a numit ”George”, iar în platou era prezent și deputatul AUR Antonio Andrușceac, care a povestit cum a făcut voluntariat în comuna gălățeană afectată de inundații.
În bandă, RTV titra ”Operațiunea reziștilor: Forțează anchetarea lui Simion”. George Simion a exploatat electoral masiv inundațiile devastatoare din județul Galați, unde a construit niște locuințe și drumuri, iar recent liderul AUR susține că a fost reclamat de USR la mai multe instituții pentru că ar fi ridicat ilegal casele, la fel și drumurile.
În emisiunea de joi, invitații de la România TV, Antonio Andrușceac (AUR), apoi Răzvan Savaliuc (luju.ro) și Norica Nicolai, împreună cu Ciutacu i-au luat apărarea lui Simion și au comentat despre cum situația este absurdă pentru că oamenii din Pechea aveau nevoie urgentă de locuințe.
Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, miercuri, într-un podcast realizat de Radu Andrei Tudor, că nu există ferme de troli pentru campania sa, lansând în schimb un atac la adresa liderului PSD Marcel Ciolacu. Geoană a susținut că atacurile împotriva sa au început din vară la postul România TV și au fost pregătite „în înțelegerea Ciolacu – Ghiță Sebi și evident că acest transfug protejat și la Belgrad și de ruși are împreună cu Ciolacu o înțelegere”.
„La domnul Ciolacu este evident că este o campanie mult mai organizată, structurată. Atacurile împotriva mea au început la România TV din iunie anul acesta, mult înainte de anunțul campaniei mele. Totul a fost pregătit metodic, o campanie de linșaj mediatic organizată din timp. Vizita la Moscova, Vanghelie, toate lucrurile pe care le vedem astăzi au fost pregătite de România TV, în înțelegerea Ciolacu – Ghiță Sebi și evident că acest transfug protejat și la Belgrad și de ruși are împreună cu Ciolacu o înțelegere. Incusiv înțelegerea Ciolacu – Simion este cumetrită de Sebastian Ghiță”, a afirmat Mircea Geoană.
„În cazul doamnei Lasconi, încă mai sper că a fost dezinformată. Nu este nimic adevărat. Nu îl cunosc pe omul ăsta (Tal Hanan, n.red), nu l-am întânit în viața mea, este efectiv o minciună gogonată, care cred în cazul doamnei Lasconi nu a fost cazul să fi știut că nu e adevărată și să o folosească în stil Sebastian Ghiță și Ciolacu. La Ciolacu este aproape strigător la cer cum poate să spună astfel de minciuni. Nu l-am întânit pe omul ăsta. Ce fermă de troli? Pentru cine lucrează? În orice caz nu pentru noi”, a spus Mircea Geoană despre scandalul Tal Hanan.
Geoană a susținut că, în schimb, există campanii, ferme de troli împotriva sa „și din Rusia, și din Tiraspol, și de la Belgrad, și din România”. Citește detalii aici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.