G4Media.ro

Emmanuel Macron a discutat la telefon cu Joe Biden înainte de întâlnirea…

sursa foto: Facebook/ Emmanuel Macron

Emmanuel Macron a discutat la telefon cu Joe Biden înainte de întâlnirea de luni cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat din nou la telefon duminică seară cu omologul său american, Joe Biden, în cadrul consultărilor sale înainte de a se întâlni luni cu Vladimir Putin privind criza ruso-ucraineană, a anunţat preşedinţia Franţei, notează AFP, citată de Agerpres.

Această convorbire telefonică de 40 de minute s-a înscris într-o „logică de coordonare”, potrivit Palatului Elysee, înainte de vizita preşedintelui francez la Moscova şi apoi, marţi, la Kiev, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Emmanuel Macron a indicat că va „discuta despre condiţiile detensionării” la frontiera cu Ucraina, unde occidentalii acuză Moscova că a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în vederea unei potenţiale invazii, ceea ce Rusia neagă, afirmând că doreşte numai să îşi garanteze securitatea.

În cursul weekendului, şeful statului francez a discutat cu premierul britanic, Boris Johnson, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi liderii celor trei ţări baltice, preşedintele lituanian, Gitana Nauseda, şi premierii leton, Krisjanis Karins, şi eston, Kaja Kallas.

El a mai vorbit la telefon cu Joe Biden marţi, cei doi preşedinţi afirmând „sprijinul lor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei” şi angajându-se să rămână „în strâns contact” în această problemă, potrivit Casei Albe.

„Ei au convenit să vorbească din nou în curând”, a precizat duminică Palatul Elysee.

„Trebuie să fim foarte realişti”, a declarat Emmanuel Macron pentru săptămânalul JDD. „Nu vom obţine gesturi unilaterale” din partea Rusiei, „dar este esenţial să evităm o deteriorare a situaţiei înainte de a construi mecanisme şi gesturi de încredere reciprocă”, a spus el.

sursa foto: Facebook/ Emmanuel Macron

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...