Emmanuel Macron cere retragerea forțelor rusești de la centrala nucleară Zaporijie
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut marți retragerea forțelor rusești de la centrala nucleară Zaporijie din sudul Ucrainei, subliniind „riscurile” pe care prezența lor le prezintă pentru securitatea uzinei, potrivit Le Monde.
Într-o conversație telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, el a subliniat „îngrijorarea sa cu privire la amenințarea pe care o reprezintă prezența și acțiunile forțelor armate rusești și contextul de război, cu conflicte în curs de desfășurare, asupra siguranței și securității instalațiilor nucleare ucrainene, și a cerut retragerea acestor forțe”, a explicat Palatul Elysée într-un comunicat.
Emmanuel Macron și-a anunțat, „de asemenea, sprijinul” pentru propunerea directorului general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, de a trimite „cât mai curând posibil” o misiune de inspecție la această uzină, cea mai mare de acest tip din Europa.
Cei doi șefi de stat „au avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile unei astfel de misiuni”, a precizat președinția franceză. Potrivit presei franceze, convorbirea dintre cei doi președinți a durat o oră și 20 de minute.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu