G4Media.ro

Emmanuel Macron pledează la Novi Sad în favoarea unui model european al…

Sursa foto: Aurelien Morissard / POOL / AFP

Emmanuel Macron pledează la Novi Sad în favoarea unui model european al inteligenţei artificiale, care să aibă la bază ”trei S”, ”ştiinţă, standarde şi soluţii”, în vederea unei ”prinderi din urmă” a Chinei şi SUA

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri, în a doua zi a unei vizite în Serbia, în favoarea unui ”model” european al inteligenţei artificiale (AI) care să aibă în centru ”trei S” – ”ştiinţă, standarde şi soluţii”, în vederea unei ”prinderi din urmă” a Chinei şi Statelor Unite, relatează AFP, transmite News.ro.

Belgradul se pregăteşte să  preia preşedinţia Parteneriatului Mondial AI, iar Franţa urmează să găzduiască un Summit AI în februarie 2025.

Şeful statului francez şi omologul său sârb Aleksandăr Vucici au participat astfel la un forum cu privire la aceste mize, la Novi Sad, al doilea cel mai important oraş din Serbia.

”Noi, europenii, suntem puţin în urmă”, iar ”chinezii şi americanii investesc mult mai mult”, şi-a exprimat regretul Macron.

El îndeamnă Europa ”să recupereze întârzierea, să inoveze, să investească mult mai mult decât o face acum, pentru a fi la acelaşi ritm, la acelaşi standard cu China şi Statele Unite”.

Însă el consideră că Europa ar trebui totodată să-şi ”inventeze” propriul ”model”, deosebit de al Beijingului, ”complet controlat de Guvern” şi al Washingtonulu, rodul unei ”inovaţii total private”.

”PRIORITATEA ESTE SĂ SE INVESTEASCĂ”

”Europa, care este locul în care am inventat Renaşterea”, plasând ”omul în sensul general al cuvântului în centrul a tot”, trebuie ”să aibă un model de inovaţie foarte specific, mixt, public-privat”, a declarat el.

Preşedintele francez doreşte ca AI ”să fie în serviciul scopurilor noastre colective” şi ca europenii ”să încerce să definească regulile” ”conversaţiei mondiale” în domeniu.

”Asta se bazează pe trei lucruri, trei S-uri”; ”ştiinţa” în vederea evitării ”unei forme de de complotism”, ”standarde internţaionale comune” pentru a evita ca ”asta să o ia întoate sensurile” şi ”soluţii comune” care să fie ”agreate şi deschise”.

El a reafirmat că ”prioritatea este să investească”, spre deosebire de Uniunea Europeană (UE), care este dotată cu reglementări inedite de încadrare a AI.

”Atunci când te afli la maturitate poţi face din reglementare un avantaj competitiv”, a subliniat el.

Emmanuel Macron a sosit joi seara într-o vizită de două zile în Serbia, unde a asistat la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a 12 avioane franceze de luptă de tip Rafale, pe care l-a salutat drept o ”schimbare strategică” curajoasă din partea acestei ţări din Balcani apropiată Tusiei, dar totodată un candidat la aderarea la UE, a cărei flotă este alcătuiră din avioane ruseşti.

El urma să revină la Paris vineri seara, să reintre în criza politică din Franţa şi să caute un premier.

DRAGHI, DISCURS SIMILAR CU A LUI MACRON

Mario Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene și unul dintre cei mai respectați economiști europeni, va informa grupurile politice ale Parlamentului European înainte de lansarea oficială în următoarele săptămâni, transmite Politico. Draghi își va prezenta miercuri raportul istoric privind competitivitatea UE în privat grupurilor politice din Parlamentul European.

Draghi a fost rugat anul trecut de președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, să pregătească un studiu amplu privind modul în care industria europeană își poate recâștiga avantajele pe scena globală într-un peisaj geopolitic extrem de complicat.

UE este într-o pierdere accentuată de competitivitate în ultimul deceniu în fața SUA și a Chinei, în principal din cauza decalajelor în domeniul tehnologiei.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, l-a invitat pe Draghi să facă prezentarea, a confirmat purtătorul de cuvânt al lui Metsola pentru POLITICO.

Întâlnirea va fi un briefing „tehnic” înainte de prezentarea oficială a raportului, așteptată mai târziu în septembrie, a declarat un consilier al lui Draghi. Acesta este singurul punct de pe ordinea de zi a reuniunii.

„Draghi își va alinia raportul, iar toți liderii de grup vor putea pune întrebări suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Metsola.

După cum a sugerat Draghi, fost prim-ministru italian, lucrările se vor axa pe modul de a rezolva decalajul de productivitate înregistrat în ultimii 30 de ani în raport cu Statele Unite, care a fost determinat în principal de o lipsă de investiții în inovare.

Acesta va propune „o schimbare radicală” pentru economia blocului, a declarat Draghi în aprilie.

Raportul, estimat la aproximativ 400 de pagini, este opera lui Draghi și a unui grup de șapte funcționari ai Comisiei.

Raportul include aproximativ 300 de pagini de analiză, abordează sectoare cruciale precum energia, apărarea și comerțul și prezintă propuneri privind modul de consolidare a infrastructurii europene, a industriei și a guvernanței politicilor economice și fiscale ale țărilor UE

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Prietenie mare intre Franta si Serbia…. E si normal, doar sa pregatesc de UE.