G4Media.ro

Emmanuel Macron: Premierul Netanyahu nu trebuie să uite că ţara sa a…

Foto: Captură video

Emmanuel Macron: Premierul Netanyahu nu trebuie să uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU

Premierul israelian Benyamin Netanyahu nu trebuie să „nesocotească deciziile ONU”, a avertizat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, reamintind că o rezoluţie ONU a fost cea care a „creat” statul Israel, au relatat participanţii la Consiliul de Miniştri, potrivit AFP, transmite News.ro.

„Domnul Netanyahu nu trebuie să uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”, a spus şeful statului, referindu-se la votul Adunării Generale a ONU din noiembrie 1947 referitor la planul de împărţire a Palestinei într-un stat evreu şi un stat arab. „Şi, prin urmare, nu este momentul să ne rupem de deciziile ONU”, a continuat el, în timp ce Israelul desfăşoară o ofensivă terestră împotriva mişcării pro-iraniene Hezbollah în sudul Libanului, unde sunt desfăşurate forţe ONU de menţinere a păcii.

Rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU prevede că numai armata libaneză şi misiunea ONU de menţinere a păcii (FINUL) ar trebui să fie desfăşurate în sudul Libanului şi stipulează o încetare a ostilităţilor de ambele părţi ale frontierei.

Însă Benyamin Netanyahu a afirmat că Hezbollah foloseşte instalaţiile şi poziţiile FINUL drept acoperire pentru atacurile sale împotriva Israelului şi i-a cerut duminică şefului ONU, Antonio Guterres, să pună trupele de menţinere a păcii „sub acoperire imediată”.

Forţa ONU, formată din 10 000 de oameni, inclusiv un contingent de 700 de soldaţi francezi, a denunţat „încălcările şocante” ale poziţiilor sale de către Israel şi a raportat că două tancuri au intrat duminică „în forţă” în una dintre bazele sale. Armata israeliană a explicat că unul dintre tancurile sale s-a ciocnit de un post FINUL în timp ce dădea cu spatele şi evacua soldaţi răniţi.

Emmanuel Macron urmează să „îşi reitereze condamnările şi faţă de premierul israelian”, marţi, potrivit ministrului de externe Jean-Noël Barrot.

Vineri, preşedintele francez a declarat că este „total inacceptabil” ca soldaţii ONU să fie „vizaţi în mod deliberat de forţele armate israeliene”. Sâmbătă, el şi-a exprimat „marea îngrijorare cu privire la intensificarea loviturilor israeliene în Liban şi la consecinţele lor dramatice pentru populaţia civilă” şi, în acelaşi timp, a cerut Hezbollah să „înceteze imediat” loviturile sale împotriva Israelului, reiterându-şi apelul pentru o încetare imediată a focului în Liban.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ai călcat pe bec. Manu, nimeni n-are voie să vorbească despre asta.

    Și doar ți s-a spus să-ți fie rușine, dar n-ai priceput.

    • Io cre’ ca tu ai calcat pe bec. Zic ca macron ar trebui sa se mai gandeasca inainte de a deschide gura, avand in vedere parcursul Frantei in WWII. Nu strica sa cunosti putina istorie (din aia adevarata, nu inchipuita).