Emmanuel Macron va fi reprezentat la Consiliul European de cancelarul german Olaf Scholz
Preşedintele francez Emmanuel Macron nu va participa la Consiliul European ce are loc joi, la Bruxelles, unde va fi reprezentat de cancelarul german Olaf Scholz, a anunţat miercuri Palatul Élysée, potrivit agențiilor de știri DPA şi EFE, citate de Agerpres.
Şeful statului francez urmează să se deplaseze în arhipelagul Mayotte, din Oceanul Indian, pentru a inspecta zona unde ciclonul Chido a cauzat numeroase decese şi pagube materiale substanţiale la finalul săptămânii trecute. Până marţi seara, bilanţul era de 22 de morţi şi 1.373 de răniţi, însă autorităţile locale au avertizat că acesta ar putea creşte.
”În concordanţă cu practica stabilită între Franţa şi Germania pentru circumstanţe de acest fel”, Macron va fi reprezentat de cancelarul german, a indicat preşedinţia franceză într-un comunicat. El va participa miercuri seară la Summitul UE-Balcanii Occidentali de la Bruxelles.
Liderii statelor UE vor discuta joi despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei în toate dimensiunile sale, inclusiv despre cele mai recente evoluţii de pe teren, şi despre sprijinul cuprinzător şi neîntrerupt pentru Ucraina şi poporul său. Până în prezent, UE şi statele sale membre i-au acordat Ucrainei sprijin în valoare de aproximativ 124 de miliarde euro.
În ceea ce priveşte sprijinul militar, participanţii vor analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte livrarea de sisteme de apărare antiaeriană, muniţie şi rachete, precum şi furnizarea instruirii şi a echipamentelor necesare soldaţilor ucraineni. Pentru a ajuta Ucraina să se pregătească pentru iarnă şi pentru perioada ulterioară, liderii ţărilor membre vor discuta despre modalităţile de consolidare a sectorului energetic şi a altor infrastructuri civile ale Ucrainei pe care Rusia le vizează în mod deliberat şi din ce în ce mai intens.
Un alt subiect de pe agenda summitului UE va fi situaţia din Orientul Mijlociu, care cunoaşte o evoluţie rapidă. Liderii europeni vor discuta despre cel mai bun mod în care Uniunea Europeană poate contribui la eforturile de detensionare a situaţiei, despre acordul de încetare a focului dintre Israel şi Liban şi despre cele mai recente evoluţii din Siria. UE a îndemnat toate părţile să dea dovadă de cea mai mare reţinere, să pună capăt ostilităţilor şi să respecte pe deplin dreptul internaţional, inclusiv dreptul internaţional umanitar.
Liderii UE vor discuta despre modalităţile de consolidare a pregătirii pentru situaţii de criză, a prevenirii crizelor şi a capacităţilor de răspuns ale UE, pe baza raportului pregătit de Sauli Niinisto pentru Comisia Europeană. În acest context, ei vor analiza impactul numărului tot mai mare de dezastre naturale provocate de schimbările climatice.
Referitor la migraţie, participanţii vor discuta despre progresele înregistrate în punerea în aplicare a concluziilor summitului UE din 17 octombrie. Cu acea ocazie, liderii statelor membre au examinat modalităţi de consolidare a controlului frontierelor externe ale UE, de cooperare cu ţările terţe de origine şi cu ţările de tranzit, pentru a aborda cauzele profunde, pentru a combate traficul de persoane şi introducerea ilegală a acestora şi pentru a preveni pierderea de vieţi omeneşti şi plecările ilegale şi de sporire şi accelerare a returnărilor din UE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.