G4Media.ro

Energoatom, asigurări în privința funcționării centralelor nucleare ucrainene pentru la iarnă

Foto: Centrala nucleară Zaporojie – / sursa Energoatom Ucraina

Energoatom, asigurări în privința funcționării centralelor nucleare ucrainene pentru la iarnă

Centralele nucleare ucrainene din teritoriile controlate de Kiev vor fi în capacitate deplină de furnizare a electricităţii înaintea iernii, a asigurat Energoatom, operatorul nuclear ucrainean, citat marţi de AFP, potrivit Agerpres.

„Vom intra în iarnă cu cele nouă reactoare la capacitate deplină”, a afirmat preşedintele Energoatom, Petr Kotin, precizând că patru reactoare aflate în prezent în reparaţii vor fi operaţionale înainte de luna noiembrie, cu o putere totală de aproape 7.600 de megawaţi.

Ucraina are trei centrale nucleare, cu un total de nouă reactoare, pe teritoriul pe care îl controlează. Cea de a patra şi cea mai mare din Europa, cea de la Zaporojie, dotată cu şase reactoare, este ocupată de forţe ruse din martie 2022.

Centrala de la Zaporojie „înseamnă 6.000 de megawaţi (…) şi este deci foarte important să redobândim controlul şi nu va mai fi nicio problemă” în a furniza electricitate Ucrainei, a adăugat responsabilul ucrainean.

Acesta a mai spus că centralele nucleare aflate sub control ucrainean „nu au fost vizate direct” de bombardamentele ruse, menţionând şi că nu este surprins de afirmaţiile directorului general al Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), Rafale Grossi, potrivit cărora experţii agenţiei nu au găsit explozibil pe acoperişul centralei de la Zaporojie.

La începutul lui iulie, Ucraina a acuzat Moscova că pregăteşte o „provocare”, armata afirmând că pe acoperişurile reactoarelor 3 şi 4 au fost „plasate obiecte similare unor dispozitive explozive”.

Kotin a explicat că experţii AIEA „au avut un acces foarte limitat, pe acoperişul a două unităţi (din cele şase)”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...