Engie Romania îşi extinde portofoliul de producţie de energie regenerabilă cu prima sa centrală hibridă, din surse eoliene şi solare
Engie Romania îşi extinde portofoliul de producţie de energie regenerabilă cu prima sa centrală hibridă, din surse eoliene şi solare, având o capacitate totală instalată de 57 MW, a anunţat miercuri compania.
„Situată în comuna Gemenele din judeţul Brăila, centrala hibridă va genera anual aproximativ 140 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a peste 46.800 de gospodării”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, acest proiect creşte capacitatea totală instalată de producţie de energie eoliană şi solară a Grupului Engie în România la 211 MW, consolidându-i poziţia în sectorul de producţie de energie electrică verde.
„Centrala hibridă a devenit operaţională odată cu finalizarea construcţiei parcului fotovoltaic, un proiect greenfield dezvoltat de echipele companiei în ultimul an. Amplasat pe un teren de 14 hectare, lângă parcul eolian deja funcţional deţinut de Engie în comuna Gemenele, parcul fotovoltaic are o capacitate instalată de 9,3 MWp şi este format din 17.100 de panouri fotovoltaice bi-faciale. Acestea asigură un randament energetic mai bun şi o utilizare mai eficientă a suprafeţei, fiind montate pe o structură metalică de tip tracker, care urmăreşte poziţia soarelui pentru a maximiza performanţa instalaţiei.”, precizează sursa citată, transmite Agerpres.
Parcul fotovoltaic, împreună cu cel eolian existent, cu o capacitate de 47,5 MW, sunt conectate la aceeaşi reţea şi devin, astfel, una dintre primele centrale hibride din surse regenerabile din România. Fiecare kWh produs de centrala fotovoltaică contribuie la reducerea emisiilor de CO2, rezultând o economie anuală estimată la aproximativ 49 kilotone.
„Suntem încântaţi să inaugurăm prima centrală hibridă de producţie de energie din portofoliul companiei. Este o investiţie care ne va permite să le oferim clienţilor noştri energie electrică din surse regenerabile, având în vedere că, pentru persoane juridice, putem propune contracte de achiziţie pe termen mediu şi lung, sprijinindu-i astfel să-şi atingă obiectivele de reducere a emisiilor de carbon şi de predictibilitate asupra costurilor cu energia”, a declarat Cristian Buzan, director general adjunct Engie Romania, citat în comunicat.
Grupul Engie România deţine şi operează trei parcuri eoliene cu o capacitate totală de 178 MW, în judeţele Brăila, Constanţa şi Galaţi, precum şi 5 parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de 33 MW, în judeţele Arad, Buzău, Harghita şi Teleorman. În 2023, compania a luat decizia de investiţie şi a demarat construcţia unei centrale solare de tip greenfield în comuna Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, având o capacitate totală de 37,2 MWp.
Grupul de companii Engie Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producţie din surse regenerabile şi furnizare de energie electrică, precum şi soluţii verzi şi servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. Engie Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2.2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de 23.255 km, deţin o capacitate de producţie din surse verzi de 211 MW şi au peste 4.300 de angajaţi. Grupul Engie Romania a realizat investiţii în valoare de 6.760 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank