G4Media.ro

Epava avionului Ameliei Earhart, prima femeie care a zburat peste Atlantic, ar…

Twitter, Fuerza Naval del Pacífico

Epava avionului Ameliei Earhart, prima femeie care a zburat peste Atlantic, ar fi fost găsită în Pacific de un explorator american: „Primul pas este să confirmăm că este acest avion”

Un fost ofiţer de informaţii al Forţelor Aeriene americane spune că a găsit ceea ce pare a fi epava avionului Ameliei Earhart, prima femeie care a zburat peste Atlantic, dispărut în urmă cu nouă decenii, pe fundul Oceanului Pacific, folosind datele sonar ale unei drone de mare adâncime, transmite Reuters, citată de News.ro.

În speranţa de a rezolva un mister vechi de 87 de ani, exploratorul Tony Romeo intenţionează să lanseze o misiune în cursul acestui an sau anul viitor pentru a găsi avionul pierdut de mult timp, lucru pe care o amplă căutare americană nu a reuşit să îl facă în 1937.

„Este cea mai faimoasă persoană dispărută din America, nu-i aşa? Atâta timp cât ea este dispărută, va fi mereu cineva acolo care o va căuta”, a declarat Romeo.

„Dacă putem ajuta la închiderea acestei poveşti şi la aducerea Ameliei acasă, am fi super încântaţi”, a adăugat el.
Earhart a devenit prima femeie şi a doua persoană din lume care a zburat singură şi fără escală peste Atlantic în 1932.

Împreună cu navigatorul Fred Noonan, ea încerca să zboare în jurul lumii atunci când avionul lor a dispărut deasupra Pacificului. Dacă ar fi reuşit, ea ar fi devenit prima femeie pilot care ar fi reuşit acest lucru.

Romeo, directorul executiv al companiei private de explorare Deep Sea Vision, crede că epava avionului lui Earhart se află pe fundul oceanului la peste 5.000 de metri sub suprafaţă, la aproximativ 160 km de insula Howland, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Hawaii şi Australia.

Imaginile neclare ale sonarului de la drona de mare adâncime arată o formă asemănătoare unui avion pe fundul plat şi nisipos al oceanului, a spus el.

Echipajul format din 16 membri ai Deep Sea Vision a cercetat peste 13.400 de km pătraţi timp de 100 de zile la sfârşitul anului trecut.

Romeo a declarat că imaginile au arătat ceea ce părea a fi un avion care se potriveşte cu dimensiunea avionului Lockheed Model 10-E Electra al lui Earhart. Imaginea, a spus el, părea să arate o caracteristică distinctivă a avionului: cele două stabilizatoare verticale duble de pe coadă.

Romeo presupune că Earhart a rămas fără combustibil şi a aterizat cu avionul la suprafaţa oceanului şi că aparatul s-a scufundat ulterior pe fundul apei, unde ar fi zăcut de atunci, puţin deranjat de curenţii uşori.

„Primul pas este să confirmăm că este acest avion”, a spus el.

„Următorul pas ar fi, dacă este posibil, să îl ridicăm la suprafaţă şi să îl restaurăm”, a spus Romeo, adăugând că procesul ar putea dura ani de zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De la confirmare anunțul că at fi posibil ca aceasta sa fie avionul căutat și până la confirmarea oficială că avionul căutat, este cale lungă. Restul este gargară.