Epidemia de coronavirus avansează în toată Europa și frica începe să predomine
Epidemia avansează în toată Europa, care a devenit acum noul epicentru al epidemiei de coronavirus. UE decide să își închidă granițele externe. Organizația Mondială a Sănătății solicită răspunsuri mai curajoase de la Europa, care înregistrează o treime din numărul de contagieri. „Fiecare țară, fără excepție, trebuie să întreprindă cele mai îndrăznețe acțiuni posibile pentru a opri sau a încetini răspândirea virusului”, a declarat Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa.
(analiză preluată din Rai News, via Rador)
În Franța, au intrat în vigoare măsurile împotriva epidemiei: amenzi de până la 135 de euro pentru deplasări nejustificate. Peste o mie de cazuri noi într-o singură zi. Guvernul a alocat 45 miliarde de euro pentru a sprijini economia: „Dacă este nevoie, naționalizăm companiile mari”. Întreaga țară a intrat în blocaj, s-au închis granițele la prânz și s-au limitat deplasările permise cetățenilor, iar poliția a ieșit pe străzi să verifice. Luni, președintele Emmanuel Macron a anunțat că „timp de cel puțin 15 zile, deplasările noastre vor fi reduse foarte mult. Întâlnirile și adunările de familie și cu prietenii nu vor mai fi permise”. Prima consecință a fost că marți, gările de cale ferată din Paris au fost luate cu asalt de cei care doreau să fugă din oraș. Și, de asemenea, sanctuarul din Lourdes a fost închis, „pentru prima dată în istoria sa”.
Ministrul Conturilor Publice din Franța, Gerald Darmanin, într-un interviu acordat Bfm TV, în fața acuzațiilor făcute împotriva Guvernului de către fostul ministru al Sănătății Agnes Buzyn pentru că nu a luat în serios focarul epidemiei, a spus că în februarie Statul încă nu știa că epidemia va duce la situația actuală. În Spania, explozie de infecții: au crescut cu 2.000 într-o zi, aducând totalul la 11.178, în timp ce alte 150 de persoane au murit, crescând bilanțul total la 491 de persoane. Situația de la Madrid, cea mai afectată zonă, unde cel puțin 19 persoane în vârstă au murit într-un azil de bătrâni, este considerată un focar grav de Covid-19: o sursă sanitară a prezis că „probabil vor muri alte persoane”. Persoanele în vârstă, cu cele care sunt deja bolnave sau imunodepresive, își riscă cel mai mult viața dacă se îmbolnăvesc. După închiderea trecerilor de frontieră și blocajele impuse în țară, guvernul premierului socialist Pedro Sanchez a lansat și un plan de 200 de miliarde de euro, între fonduri publice și private, pentru a amortiza impactul crizei economice cauzate de pandemie. „Aceste zile sunt foarte dificile”, a spus premierul, ilustrând cel de-al doilea pachet de măsuri economice pentru reducerea situațiilor de urgență, „va fi cea mai mare mobilizare de resurse din istoria democratică spaniolă”.
În Germania sunt 8.000 de cazuri de infecție confirmate, cu o creștere de peste 1.700 într-o singură zi, inclusiv 20 de decese. Berlinul a anunțat măsuri dure pentru a încerca să combată pandemia prin închiderea școlilor, consolidarea controalelor la frontiere și limitarea activităților sociale. Experții se așteaptă ca numărul de pacienți să crească în lunile următoare și se tem că sistemul de sănătate nu va rezista. În Berlin va fi creat un spital cu o mie de paturi.
În Regatul Unit, cazurile confirmate au crescut la 1.950, cu o evoluție de 407 într-o zi, cea mai mare cifră de până acum, iar decesele sunt de 69. Dar, consilierul științific de la Londrei a avertizat: cazurile sunt, de fapt, aproximativ 55.000, obiectivul este ca mai puțin de 20.000 de oameni să moară. Premierul Boris Johnson a cerut luni să se evite contactele sociale și localurile, dar acestea, precum și școlile, rămân deschise. Și guvernul le-a recomandat cetățenilor să evite toate călătoriile neesențiale în străinătate timp de 30 de zile. Palatul Buckingham a făcut, de asemenea, cunoscut faptul că Regina Elisabeta a II-a va merge joi la Castelul Windsor și va rămâne acolo până după Paști.
Ministrul polonez pentru Mediu, Michal Wos, a rezultat pozitiv la noul coronavirus. „După ce am aflat duminică că un lucrător forestier cu care am avut contact avea coronavirus, am intrat în carantină și am fost testat”, a scris Wos, 29 de ani, pe Twitter. „Rezultatul a fost pozitiv. Sunt bine. Mulțumesc medicilor și îmi exprim solidaritatea cu toți cei bolnavi”, a adăugat ministrul, care este căsătorit și are un fiu. Acum, vor fi făcute teste tuturor celorlalți membri ai Executivului, susține presa poloneză. Polonia, 38 de milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 156 de cazuri, inclusiv trei decese. Țara membră a UE și-a închis granițele pentru străini, a suspendat transportul internațional și a închis universitățile și școlile pentru a opri epidemia.
S-au dublat numărul deceselor în ultimele 24 de ore, în Belgia. Decesele au trecut de la 5 la 10. Centrul Național de Criză a raportat deja 172 de noi infecții, marți dimineață. Regele Filip vorbește despre „o criză fără precedent”și face un apel pentru a rămâne acasă: „Spitalele au ajuns la saturație”.
Numărul de cazuri confirmate cu coronavirus în Austria a crescut la 1.132, a anunțat Ministerul Sănătății. Viena raportează zilnic actualizări cu privire la virus la 8 dimineața și la 15:00. Țara a efectuat până în prezent 10.278 de teste, 1.132 dintre ele au ieșit pozitive. Sunt trei victime confirmate.
În Serbia, pentru a opri infecția cu coronavirus, joi dimineață, la ora 10:00, se va impune interdicția absolută de a pleca de acasă pentru oricine are peste 65 de ani, a spus președintele Aleksandar Vucic. Într-un discurs televizat în direct împreună cu premierul Ana Brnabic, președintele a adăugat că în zonele rurale și în locurile cu mai puțin de 5.000 de locuitori, interdicția de a ieși va cuprinde persoanele de peste 70 de ani. În plus, Vucic a spus că, începând de mâine, oricărui om i se va interzice ieșirea pe stradă între orele 8 și 5 a.m. Este vorba, a recunoscut președintele, de măsuri excepționale și dureroase, dar care au fost dictate de lipsa de disciplină manifestată până în prezent de populație.
Guvernul portughez a decretat stare de calamitate și a ordonat izolarea sanitară a localității Ovar, de aproximativ 30.000 de locuitori.
Cipru a decis să interzică zborurile din 28 de țări, inclusiv Marea Britanie și Grecia, timp de două săptămâni pentru a combate răspândirea coronavirusului pe insulă, unde au fost deja înregistrate 49 de cazuri. Măsura va intra în vigoare sâmbătă, 21 martie și se va adăuga restricțiilor deja în vigoare.
Malta închide spațiul aerian începând de vineri seara. Guvernul maltez va închide spațiul aerian de la ora 23:59, vineri. Începând de sâmbătă, aeroportul internațional Luqa, singurul din Malta, va rămâne operațional numai pentru zboruri de marfă, ajutor umanitar și repatrieri, au comunicat autoritățile aeroportuare întregului personal, după cum a transmis presa malteză, care publică un comunicat al sindicatelor care vorbesc despre „cea mai neagră zi” din istoria aviației. Air Malta a anunțat deja suspendarea imediată a tuturor zborurilor sale de pasageri. În ultimele săptămâni, companiile aeriene au anulat deja, în mod spontan, 278 de conexiuni către Malta.
Traducerea: Oana Avram
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.