G4Media.ro

Epidemie de camere ascunse în Coreea de Sud: Sute de cupluri au…

Epidemie de camere ascunse în Coreea de Sud: Sute de cupluri au fost filmate în moteluri iar imaginile transmise live în timp ce făceau sex

Mai mult de 800 de cupluri au fost filmate fără ştirea lor în moteluri în timp ce întreţineau relaţii sexuale şi imaginile au fost difuzate în direct pe internet, unul dintre exemplele cele mai şocante ale epidemiei camerelor de filmat-spion cu care se confruntă Coreea de Sud, potrivit poliţiei, informează joi AFP, transmite Agerpres.

Coreea de Sud se confruntă cu o epidemie de „molka” – camere ascunse – în majoritatea cazurilor instalate de bărbaţi pentru a filma femei în locuri publice, toalete, transport sau birouri. Însă, acest cel mai recent scandal este neobişnuit în ceea ce priveşte amploarea, imaginile fiind retransmise în direct, iar victimele fiind cupluri.

Potrivit poliţiei, patru bărbaţi sunt suspectaţi că au instalat camere minuscule – cu un obiectiv de un milimetru diametru – în 42 de camere din 30 de moteluri, ascunse în suporturile de uscătoare de păr, prizele din pereţi sau televizoare.

Imaginile erau difuzate în direct 24 de ore din 24 pe un site ce avea 4.000 de abonaţi, cu adresa serverului în străinătate. Unii abonaţi plăteau un abonament lunar de 50.000 de woni (40 de euro) pentru a avea acces la conţinuturi „exclusive”.

Mai mult de 800 de cupluri au apărut în aceste imagini filmate în decursul a trei luni, majoritatea în timp ce întreţineau relaţii sexuale, a anunţat poliţia. „În jur de 50% dintre cele 1.600 de victime sunt bărbaţi”, a precizat un purtător de cuvânt.

Banda criminală a câştigat şapte milioane de woni. Doi suspecţi au fost arestaţi, alţi doi sunt anchetaţi.

În 2017, mai mult de 5.400 de persoane suspectate de „molka” au fost arestate în Coreea de Sud, însă doar 2% dintre acestea au fost condamnate la închisoare.

Mii de femei au manifestat de mai multe ori împotriva „molka” anul trecut, în cadrul mişcării mondiale #MeToo împotriva violenţelor contra femeilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. 50.000 de woni = 40 de euro, 1 250 woni = 1 euro
    7 000 000 woni = 5 600 euro

    Toate astea pentru un castig de 5600 de euro o banda intreaga de criminali?

    E ceva gresit in acest articol 🙂

    • E matematica simpla, 4000 abonati x 50,000 pe luna = 200,000,000 pe luna

      Probabil e 7 miliarde, nu milioane.

  2. „În jur de 50% dintre cele 1.600 de victime sunt bărbaţi”

  3. Daca actul,in sine, dura 5 secunde cat sa castige si zombie aia?

  4. se aude ca ar exista inregistrari cu politicieni care fac sex in afara familiei.
    ceauseasca avea un cinema privat cu asa ceva. acum cine-o avea ?