G4Media.ro

Episcopul Hușilor, Ignatie, a fost diagnostict cu COVID-19

Episcopul Hușilor, Ignatie, a fost diagnostict cu COVID-19

Episcopul Huşilor, Ignatie, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, acesta fiind internat, miercuri seara, la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, unitate suport COVID-19, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii instituţei.

Prelatul a prezentat simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a efectuat testul şi apoi s-a autoizolat până la aflarea rezultatului.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui au demarat o anchetă epidemiologică, urmând să stabilească o serie de măsuri.

Potrivit site-ului Episcopiei Huşilor, în după-amiaza zilei de luni, în ajunul Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Episcopul Huşilor a săvârşit slujba Vecerniei Mari şi a Litiei în Parohia Bârzeşti, Protopopiatul Vaslui. Cu prilejul vizitei pastorale la Bârzeşti, Ignatie a sfinţit şi izvoarele de apă captate la marginea localităţii, precum şi casa de prăznuire a parohiei.

Încă de la debutul pandemiei COVID-19, Ignatie a iniţiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui.

De asemenea, la acel moment, ierarhul a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi şi a transmis că „putem folosi momentele dificile prin care trecem în viaţă pentru a ne repoziţiona faţă de propriul suflet şi faţă de ceea ce dă valoare vieţii”.

Episcopul Huşilor a precizat, totodată, în contextul crizei generate de răspândirea coronavirusului, că „ne este frică de faptul că vor fi închise bisericile, pentru că încă nu am zidit consistent şi conştient biserica din inimile noastre”, susţinând că „din fericire, ‘epidemiologia’ nu va distruge Ortodoxia”.

sursa foto: Basilica.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Pregatiti elicopterul Husi-Bucuresti, baieti, ca aveti iar un client de la SC BOR SRL.

  2. boß…imi pare rau ca trebuie sa treci prin aceasta experienta….am trecut si eu…2 saptamani cu „botnita” de oxigen…nici la wc din camera nu puteam sa merg fara…aveam un furtun (lantul cu care eram legat de perete) de 6 metri… sper din tot sufletul sa faci forma usoara.
    dar totodata sper boß, ca deacum incolo, o sa-i pui la punct pe toti lingatorii de moaste sa poarta mastile corect…sa se distanteze…si sa nu-i mai impartasesti cu o saceasi lingurita…
    boß, eu nu m-am impartasit niciodata in viata mea…si am o varsta respectabila…
    impartasirea adevarata boß, e una spirituala,o legatura directa cu divinitatea…sau ma rog, ce o fi acolo.
    sanatate maxima boß…
    asa sa ne ajute Dumnezeu

  3. Imposibil! E o informatie falsa! Aici e mana statului paralel. Sfintia sa este imun la Covid pentru ca-l apara Doamne Doamne. Pe el si pe toti idiotii ca el. Noi, astia mai cu teama de Covid, nu intelegem „lucrarea” lui Doamne Doamne!

    Poate nu e Covid! Poate e gripa clasica, ca la gripa Doamne Doamne nu se baga! Nu te mai pazeste! Ar fi interesant ca BOR sa publice lista bolilor de care esti aparat de Doamne Doamne!

  4. Pacat! Ignatie macar nu are moaca de oligofren, precum o au majoritatea confratilor sai de la varful BOR!

    • Ascultă-i cuvântările să vezi câte absurdităţi teologice poate să scoată pe gură cu voce blândă şi şoptită. Ai uitat că doar acum câteva săptămâni blestema public comentatorii de pe internet, deci inclusiv pe tine 🙂

  5. Am foarte multe critici dure de scris, atât la atât adresa persoanei lui, cât şi la adresa instituţiei BOR. Dar nu e frumos să mă leg de om când e bolnav. Am să-i urez în schimb: multă sănătate, că-i mai bună decât toate.

  6. Este un om de o mare calitate, cu o educatie aleasa si cu mintea deschisa fata de aspectele vietii contemporane. A initiat mai multe campanii de strângere de fonduri şi echipamente medicale pentru spitalele din judeţul Vaslui si a indemnat totdeauna oamenii sa respecte normele recomandate de medicii specialist in boli infectioase si epidemiologie si impuse de autoritati.

  7. @padre Cum mama naibii indeamna oamenii sa respecte regulile cand singura lui grija conform articolului e sa nu se inchida bisericii?
    Ii tataie c***l ca nu isi mai atinge targetul, noroc ca vasluienii sunt cu un secol inapoi si mai pun botul la asemenea smecherasi.
    Cand acesti escroci oportunisti vor incepe sa plateasca taxe si sa se supuna rigorilor statului, atunci vom discuta si de calitatile personale.
    Pana atunci, lasati-i sa pupe moaste, sa tina babe de 70+ ani in spatii mici fara ventilatie si sa faca ping-pong cu Covidul.

    • Acest site înghite prea multe mizerii,decenta si bunul simt nu mai sunt la modă dacă sunteți ateu sau anticrestin e treaba dvs,rugati-vă totusi să fiti sănătos si sa nu faceti o formă gravă de Covid 19,ca virusul nu face discriminare!

  8. Cum e posibil așa ceva? Ignație a declarat că sars-cov-2 e pedeapsă cerească pt homosexuali! Sperăm că iubitul său e sănătos tun.

  9. Nu stiu carui neam apartineti domnilor comentatori.Instigati la ura,unii fiind analfabeti,jigniti niste oameni care nu au avut sansa de a se naste intr-o zona mai bogata dar stramosii lor au cazut la Podul Inalt,la Tiganca si prin alte locuri.Cautati in arborele genealogic si vedeti ca ati fugit din Moldova.Cunoasteti omul de care vorbiti?

    • Da, îl cunosc. O simplă căutare pe internet arată profilul său extrem de slab, atât ca formă în exprimare, cât şi ca fond prin argumentaţia mesajelor la nivel cognitiv.

      Pentru că îţi place istoria, ştii care personaj al istoriei mai avea o astfel de sete pentru imaginea afişată public prin promovarea cultului propriei persoane? Adolf Hitler.

  10. Sfinți părinți, lămuriți-mă și pe mine, Patrocle păcătosul, de ce e nevoie de atâtea nume și titluri la un simplu muritor?

    Ignatie Trif
    Ilie Trif
    Ignatie Mureșanul
    Preasfințitul Ignatie
    Episcop
    Arhiereu Vicar
    Preasfinția Sa

    Noroc că e tânăr și nu are un nume conspirativ și de la Securitate! Îi doresc multă sănătate Prelatului.