Episcopul Hușilor, unul dintre ”durii” din Biserica Ortodoxă, cere boicotarea produselor turcești ca răspuns pentru transformarea basilicii Sfânta Sofia în moschee
Ignatie, episcopul Hușilor, vrea boicotarea tuturor produselor turcești și le cere creștinilor să nu mai meargă în vacanțe în Turcia, ca răspuns la transformarea basilicii Sfânta Sofia în moschee de către regimul Erdogan.
”Pe 24 iulie s-a făcut acolo prima slujbă musulmană, tocmai pentru umilinţa creştinilor. Foarte puţini lideri europeni şi de la nivel mondial au luat atitudine. La nivelul ţării noastre, niciun reprezentant oficial nu a luat atitudine, de parcă nu am fi creştini. O atitudine de protest pe care ar trebui să o avem ar fi să boicotăm toate produsele turceşti şi niciun creştin să nu mai meargă acolo în vacanţă. Câţi au luat atitudine? Niciunul! Suntem laşi şi nici pe departe nu ne asemănăm cu mărturia Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, a spus Ignatie, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Episcopiei Hușilor.
Ignatie s-a remarcat în ultimii ani prin poziționări extrem de dure în sânul Bisericii Ortodoxe, el fiind unul dintre ierarhii care l-au criticat pe Patriarhul Daniel când acesta a vrut să permită împărtățirea credincioșilor cu lingurițele aduse de acasă.
În 2019, el l-a atacat și pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care a spus că a devenit un „nihilist cu acte în regulă”, din cauza poziționării acestuia pe tema referendumului pentru familia tradițională declanșat de PSD.
Foto: Episcopul Ignatie / sursa Basilica
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
38 comentarii