G4Media.ro

Epoca în care o familie din Marea Britanie se poate hrăni cu…

Sursa foto: Pexels / Tim Douglas

Epoca în care o familie din Marea Britanie se poate hrăni cu un pui de 3 lire s-a încheiat, avertizează un important producător: ”Cum poate fi corect ca un pui întreg să coste mai puțin decât o halbă de bere?”

Epoca mâncării ieftine în Marea Britanie din ultimii 20 de ani a luat sfârşit, iar inflaţia preţurilor alimentelor ar putea atinge un ritm de două cifre din cauza unul vai de creşteri ale costurilor care are loc în lanţul de aprovizionare, potrivit proprietarului 2 Sisters Group, cel mai mare producător britanic de pui, Ranjit Singh Boparan, care este supranumit ”Regele puilor”, transmite Reuters.

În timp ce iese din două crize gemene, Brexitul şi pandemia de Covid-19, a cincea mare economie a lumii se confruntă cu o lipsă acută de şoferi de camioane, măcelari şi lucrători în depozite, care a amplificat presiunile existente deja în lanţurile globale de aprovizionare.

”Zilele în care puteai hrăni o familie de patru persoane cu un pui de 3 lire sterline (4 dolari) se apropie de sfârşit”, a afirmat Boparan.

„În termeni relativi, un pui de azi este mai ieftin de cumpărat decât era acum 20 de ani. Cum poate fi corect ca un pui întreg să coste mai puţin decât o halbă de bere? Ne uităm la o lume diferită de acum înainte, unde cumpărătorul plăteşte mai mult”.

Boparan, care produce aproximativ o treime din toate produsele din carne de pasăre consumate în Regatul Unit, a declarat că nu crede că guvernul britanic ar putea rezolva toate problemele sau că ar putea controla inflaţia.

El a spus că restrângerea ofertei de forţă de muncă va duce la inflaţia salarială şi că va investi în automatizare.

”Mai puţină forţă de muncă înseamnă mai puţine alegeri, produse de bază, rafturi goale şi inflaţie salarială, iar acest lucru nu se va schimba. În acest moment trebuie să fiu sincer cu privire la ceea ce înseamnă acest lucru pentru consumator, deoarece inflaţia ar putea atinge două cifre”, a spus el.

Prim-ministrul Boris Johnson a spus în repetate rânduri că economia Marii Britanii trebuie să înceapă scape de dependenţa de forţa de muncă ieftină importată şi că este un factor pozitiv că salariile vor trebui să crească.

Guvernul Johnson a negat faptul că Brexit-ul este responsabil pentru tensiunile economice, deşi nicio altă economie europeană nu s-a confruntat cu o întreruperie a lanţului de aprovizionare de o astfel de amploare.

„Sunt încrezător că va exista o bună furnizare de bunuri pentru toată lumea şi ne străduim să eliminăm blocajele acolo unde putem”, a declarat ministrul de Rishi Sunak, la Washington.

Boparan a subliniat că există un tsunami al costurilor: costurile furajelor, suplimentelor, costurile veterinare şi salariile au crescut cu 15-20%; o lipsă acută de camioane; costurile cu energia şi dioxidul de carbon cresc cresc cu peste 500% faţă de anul trecu, iar costurile ambalării cu 20% în şase luni.

Compania 2 Sisters, fondată de Boparan în 1993, vinde carne de pasăre, pizza şi plăcinte. Procesează 10,4 milioane de păsări pe săptămână şi deţine peste 700 de ferme.

Ronald Kers, directorul generalv al 2 Sisters Food Group, a sfătuit oamenii să facă cumpărături în mod normal de Crăciun şi a spus că compania va face tot ce poate pentru a asigura aprovizionarea cu curcani pentru sărbători.

Preţurile alimentelor au crescut cu 0,2% în termeni anuali în august, conform datelor oficiale privind preţurile de consum, întrerupând o perioadă de nouă luni de scăderi.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels/ Tim Douglas

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Dar si-au luat tara inapoi 🙂

    • Eu n-as manca un pui de 3 lire nici daca-l da gratis. Cu ce a fost hranit si unde, cu gunoi pe strada? Trebuie sa gandesti si cand mananci …hahaha

    • Sunt mult mai grasi vs acum 20 de ani..incep sa aratre ca americanii de nesanatos.
      Pune tovarasul Ranjit Singh biciul pe ei.
      In fin cred ca e bine pt sanatatea lor, productivitate, mancatul in orice cantitate este inflamatie, degenerare celulara.

  2. „costurile cu energia şi dioxidul de carbon cresc cresc cu peste 500% faţă de anul trecu(t)” – aici e explicația. Eco-sărăcie
    ”Cum poate fi corect ca un pui întreg să coste mai puțin decât o halbă de bere?” – pai sa scadă prețul la bere!

  3. Nu cumva compara mere cu portocale? Adica un pui la supermarket contra o halba de bere la pub?

  4. asa , ma , britzilor, luati de mancati pui de la Boparan !

  5. In aceste conditii 😹devii tocator de fasole si verdeatza 🥔🌽🥦🫑🍠🥬🥒🥚🧅🙀 Adio BERE !!!

  6. ”Cum poate fi corect ca un pui întreg să coste mai puțin decât o halbă de bere?”

    Ma gindesc ce fel de antreprenor este ala care stabileste pretul unui pui intreg in functie de pretul altor produse . Grija lui trebuie sa fie aceea de a reduce costurile de productie cit mai mult posibil fara sa afecteze sanatatea publica prin ceea ce livreaza . In stinga si in drepata lui berea poate sa coste si 100 de lire .

    Poate ca si producatorii de hirtie igienica compara pretul produselor lor cu pretul … biscuitilor …

    Exista si in Romania comercianti in piete care stabilesc pretul produselor lor agricole ( fructe , legume , ….. ) in functie de pretul produselor identice ( ca denumire ) de la ….LIDL ( de exemplu ) . L-am intrebat pe unul care se pretindea mai educat care este costul de productie la merele lui pe un kilogram . Se uita ca la dentist ….