Epurări la Pentagon: Cum vrea Trump să scape de generalii woke
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, ar putea să le ceară generalilor americani considerați susținători ai politicilor woke* să demisioneze, iar în cazul în care aceștia vor refuza, foarte probabil îi va demite, cred analiștii de peste ocean. Aceasta după ce, de-a lungul campaniei electorale recente, republicanul a acuzat faptul că armata americană a fost distrasă de eforturile de promovare a diversității în rândurile sale iar acest lucru a afectat negativ pregătirea sa pentru conflicte, precum și capacitatea de a recruta noi soldați.
Agenda anti-woke
Una dintre promisiunile principale ale campaniei lui Trump pentru Casa Albă a fost eliminarea din rândurile forțelor armate a generalilor pe care îi consideră îndoctrinați de ideologia DEI, respectiv diversitate, egalitate și incluziune.
“I-aș concedia. Nu poți să ai o armată woke,” a spus Trump într-un interviu pe care l-a acordat FoxNews în iunie.
El a promis atunci să-i concedieze pe liderii militari de extremă stângă, în contextul în care Pentagonul se confrunta cu reacții negative masive din cauza faptului că a sărbătorit Pride Month. (Pride Month este o lună dedicată celebrării și susținerii comunității LGBTQ+ – lesbiene, gay, bisexuali, transgender și queer -, care are loc, de obicei, în luna iunie).
“Am ajuns să-i cunosc pe adevărații generali luptători. Nu există woke în armată. Există woke la vârful ei,” a spus Trump în interviul pentru postul conservator.
“Ei vor ca soldații să fie woke, dar acești băieți nu sunt meniți să fie woke. Eu i-aș concedia. Nu putem avea o armată woke… Ai nevoie de oameni care vor să câștige. Ei vor să câștige războaie, acesta este scopul lor, să câștige războaie, nu să fim woke… dar avem o armată grozavă.”
În acest context, Axios a scris că nominalizările anunțate de președintele ales arată că Trump se mișcă rapid pentru a pune în aplicare agenda sa anti-trans, anti-DEI și anti-justiție socială care a stat la baza campaniei sale de realegere.
Acest lucru este important: în ochii multor republicani, victoria electorală decisivă a lui Trump a justificat ostilitatea lor față de ideologiile woke. În practică, planurile lor ar putea însemna curățarea guvernului federal de politicile susținute de democrați – pe care ei le consideră a fi nedrepte și inegale. În acest context, o atenție sporită va fi acordată Pentagonului, dar și Departamentului Justiției și Departamentului Educație (planul lui Trump prevede chiar ca acesta din urmă să fie desființat).
De exemplu, numirea șocantă a lui Pete Hegseth, jurnalist de la FoxNews, pentru poziția de secretar al Apărării este cel mai clar semn de până acum că președintele ales dorește ca viitorul său cabinet să fie format din conservatori care se opun inițiativelor DEI, a scris Axios.
Hegseth, un veteran de război decorat, a scris un bestseller în acest an, în care a acuzat conducerea Pentagonului că sabotează pregătirea militară și recrutarea, acordând prioritatea inițiativelor DEI.
El a cerut concedierea ofițerului aflat în fruntea șefilor de Stat Major, generalul Charles Q. Brown Jr., un pilot de vânătoare cu 40 de ani de serviciu, pentru că a fost prea woke. În timpul protestelor care au avut loc după moartea lui George Floyd din 2020, Brown a vorbit despre impactul pe care mișcarea l-a avut asupra lui și despre experiențele prin care a trecut ca pilot negru ca să urce în ierarhia militară. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Hegseth a sugerat că generalul nu ar fi fost ales pentru această poziție dacă nu era negru.
“Orice general, amiral, oricine a fost implicat în orice rahat woke DEI trebuie să dispară,” a spus Hegseth într-un podcast recent, în care și-a exprimat, de asemenea, opoziția față de femeile care servesc în roluri de combatant.
Iar în iunie, în timpul interviului realizat cu Trump, Hegseth a afirmat: “Am vorbit cu zeci și zeci de bărbați și femei în serviciu activ, ofițeri de rang înalt înrolați și toți au spus același lucru. Atingem subiecte delicate. Nu există nicio responsabilitate. Standardele sunt coborâte, erodate treptat pentru a se conforma ideologiilor marxiste woke pe care politicienii democrați le-au promovat la Pentagon. Pentagonul ar trebui să fie cea mai mare meritocrație din lume. În schimb, este un experiment social.”
FoxNews a scris că reacția lui Trump și a lui Hegseth a venit după ce pagina oficială de Facebook a celor de la US Navy SEALs și Naval Special Warfare Command a marcat începutul Pride Month. Postarea nu a inclus vreun comentariu, ci doar o fotografie cu un model curcubeu pe care scria “NSW. Demnitate. Serviciu. Respect. Egalitate. Mândrie.”
“Acestea nu sunt culorile de care îmi pasă. Culorile de care îmi pasă sunt roșu, alb și albastru,” a afirmat Pete Hegseth, referindu-se la culorile steagului american.
Pro și contra DEI
La momentul respectiv, FoxNews a scris că Armata, Forțele Aeriene și Marina americane au ratat obiectivele de recrutare în 2023, provocând temeri în rândul criticilor care dau vina pe ideologii de extremă stângă ce acordă prioritate agendelor woke în detrimentul pregătirii militare.
De exemplu, US Army a anunțat la începutul acestui an că serviciul își reduce forța cu aproximativ 24.000 într-o restructurare despre care a spus că o va ajuta să lupte în războaiele viitoare.
Cele aproape 5% din locurile de muncă tăiate vor afecta în mare parte posturile rămase goale și nu soldații activi și provin din unitățile destinate contrainsurgenței, celor de cavalerie, echipelor de luptă ale brigăzii Stryker, echipelor de luptă ale brigăzilor de infanterie și brigăzilor de asistență ale forțelor de securitate, care sunt folosite pentru antrenarea forțelor armate străine.
În decembrie trecut, un oficial de la Pentagon a spus că armata americană și-a ratat obiectivele de recrutare în 2023 cu 41.000, intrând în noul an confruntându-se cu o criză de recrutare.
“Un comandant-șef trebuie să se concentreze pe câștigarea războaielor pe care le ducem, iar asta înseamnă instalarea unei conduceri la Pentagon care se concentrează asupra acestui lucru,” a spus atunci Hegseth.
“Din păcate, interesele pentru generalii din Administrația Biden și din Administrația Obama au fost să se conformeze ideologiilor politicienilor de stânga care promovau în Pentagon lucruri care nu aveau nimic de-a face cu câștigarea războaielor.”
“Care este genul tău? Care este rasa ta? DEI, CRT (teoria rasei critice), conducem tancuri electrice? Salvăm climatul cu ajutorul armatei? Nimic din toate acestea nu este important pentru bărbații și femeile cu care am servit în armată. Ne-am concentrat să reușim în misiunea care ne-a fost dată,” a continuat el.
“Pentagonului îi place să spună că diversitatea noastră este puterea noastră. Ce grămadă de gunoi! În armată, diversitatea noastră nu este puterea noastră. Unitatea noastră este puterea noastră și avem nevoie de un comandant-șef care să înțeleagă asta. Donald Trump cu siguranță că face asta. Să scăpăm de agenda woke va ajuta în mare măsură să ne asigurăm că suntem primii din lume,” a afirmat cel care este acum nominalizat să conducă cea mai puternică armată de pe glob.
Vox a scris că oficialii Pentagonului au respins aceste acuzații. “Nu a existat nicio diminuare de la misiunea principală atât a Marinei, cât și a Corpului Infanteriștilor Marini de a apăra națiunea noastră și de a face acest lucru într-o manieră desfășurată înainte,” a declarat subsecretarul Marinei americane, Erik Raven, într-o audiere ținută în fața Comitetului pentru Servicii Armate a Senatului în 2023.
Armata a susținut că pandemia de COVID-19, lipsa tinerilor calificați, o piață a muncii puternică și o neînțelegere a rolului armatei sunt principalele cauze ale problemelor de recrutare. În plus, conducerea militară a apărat politicile DEI pe care le-a promovat recent în rândurile soldaților americani.
Iar un raport din 2022 al grupului think tank RAND Corporation a prezentat modalități cheie prin care valorificarea diversității ar putea fi benefică pentru armată și pentru capacitatea acesteia de a dezvolta noi tehnologii și de a construi echipe mai puternice.
Potrivit multor experți în securitate națională, există puține dovezi care să susțină afirmațiile lui Trump și Hegseth.
Ce poate face Trump
Și, totuși, ce poate face Trump în legătură cu ofițerii pe care-i consideră woke? Potrivit experților, dacă vrea, republicanul va putea să concedieze generali și amirali odată ce se va instala la Casa Albă.
“Președintele are autoritatea unilaterală de a concedia generali,” a declarat Katherine Kuzminski de la Center for a New American Security, un think tank specializat în securitate națională. În cadrul puterilor largi pe care Constituția le oferă președintelui în calitate de comandant-șef al țării, acesta pot înlătura generali dacă își pierde încrederea în capacitatea lor de a conduce.
Potrivit unui raport din Wall Street Journal, noua administrație pune deja bazele unor astfel de concedieri. Conform unui proiect de ordin executiv, Trump ia în considerare înființarea unui “consiliu războinic” format din foști generali și oficiali militari, care va avea ca scop revizuirea actualilor lideri militari. După examinarea lor, comisia va determina care sunt ofițerii pe care ar dori să-i îndepărteze, cu scopul de a-i retrage din poziția ocupată în termen de 20 de zile.
Potrivit WSJ, care citează o persoană familiară cu tranziția, Team Trump vrea să facă reforme majore la Departamentul Apărării, în special în ceea ce privește dimensiunea Statului Major.
Trump a vorbit în termeni largi despre schimbările pe care vrea să le facă în conducerea militară, așa că nu este clar exact câți ofițeri de rang înalt ar putea fi concediați. S-a aflat, de exemplu, că echipa de tranziție a președintelui ales întocmește o listă a ofițerilor americani activi și în rezervă care au fost implicați direct în retragerea din Afganistan, examinând totodată dacă aceștia ar putea fi trimiși în fața Curții Marțiale pentru implicarea lor în operațiunea haotică care a avut loc în vara anului 2021, potrivit unor surse familiare cu planul.
Cu toate acestea, experții cred că dacă președintele ales și-ar respecta promisiunile de a reforma radical Pentagonul, inclusiv printr-o concediere pe scară largă, acestea ar putea avea un efect perturbator asupra operațiunilor militare.
O concediere în masă ar trebui să fie urmată de promovarea unor noi lideri, dintre care unii ar putea să nu aibă experiența predecesorilor lor.
Mai mulți experți în securitate națională au declarat de altfel că sunt îngrijorați de mesajul pe care l-ar trimite o concediere în masă – inclusiv ideea că oficialii militari trebuie să-și exprime opinii politice similare cu cele ale lui Trump pentru a-și păstra locurile de muncă.
Potrivit comentatorilor americani, Trump are la îndemână două metode de a scăpa de generalii și amiralii indezirabili.
# Ofițerii pot fi forțați să plece.
De exemplu, generalii cu trei și patru stele, cele mai înalte grade pe care le poate atinge un ofițer, obțin acel grad pentru că li se dă o misiune – cum ar fi să fie numiți șef de Stat Major al unei ramuri militare – și au responsabilități legate de aceasta. Dacă această misiune ar fi revocată, ei ar reveni la rangul de două stele.
De obicei, liderii care își pierd misiunile se pensionează, au afirmat experții militari. Asta pentru că persoanele își păstrează titlul și beneficiile la pensionare. Cei care se pensionează la un rang mai înalt vor primi cu mii de dolari mai mult ca pensie decât cei care revin la un rang inferior. Deci, un general de trei stele pe cale să-și piardă misiunea s-ar retrage probabil pentru a păstra beneficii de pensionare mai bune decât unul de două stele.
“Dacă aveți președintele Șefilor de Stat Major sau un alt lider militar înalt care deține o anumită funcție de comandă sau responsabilitate, președintele îi poate demite din funcție invocând o noțiune foarte vagă că și-a pierdut încrederea în capacitatea lor de a conduce,” a declarat Victor Hansen, profesor de drept în Boston și fost avocat general în armată.
Generalii au puține posibilități de a contesta decizia președintelui de a-i elimina din misiunile lor, au declarat experții. Și, din moment ce ofițerii militari servesc ceea ce este adesea descris drept “la dispoziția președintelui,” Congresul nu poate face prea multe pentru a interveni în afară de organizarea de audieri pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la potențialele schimbări de personal.
# Președintele îi poate demite pe ofițerii de rang înalt.
În scenariul mai puțin probabil în care un general alege să nu se retragă din armată – și alege să se întoarcă la un grad inferior -, președintele ar putea încerca să-i dea afară complet din serviciile armate, dacă dorește acest lucru. Procesul pentru a face acest lucru este însă mai complicat.
În anii 1860, Congresul a aprobat o legislație care limitează capacitatea unui președinte de a demite complet pe cineva din armată. În conformitate cu această politică, persoana în cauză trebuie să aibă sentință dată de o Curte Marțială pentru a fi înlăturată, fie să i se comute o sentință de la Curtea Marțială sau să fie demisă în timpul războiului de către președinte.
Deoarece noțiunea este relativ vagă – inclusiv în ceea ce se spune a fi “timp de război” -, președintele are încă o marjă de manevră semnificativă pentru a demite persoane, dar orice încercare de a face acest lucru ar putea fi contestat în instanță.
Dacă Trump înlătură lideri militari de rang înalt, nici nu i-ar putea înlocui singur. Nominalizarea noilor generali cu statut de trei și patru stele necesită confirmarea Senatului. Aici lucrurile sunt însă favorabile lui Trump. În urma scrutinului din 5 noiembrie, republicanii au reușit să obțină controlul Senatului de la Washington, având 53 de mandate, în timp ce democrații au 47 de mandate. 51 de scaune sunt necesare pentru a avea o majoritate în camera superioară a legislativului american.
Pe de altă parte, Trump nu ar fi primul președinte american care ar concedia generali. De exemplu, președintele Harry Truman l-a concediat pe generalul Douglas MacArthur din cauza dezacordurilor pe care le-au avut cu privire la gestionarea războiului din Coreea.
De asemenea, președintele Barack Obama l-a concediat pe generalul Stanley McChrystal după ce, într-un interviu pentru publicația Rolling Stone, ofițerul a criticat strategia lui Obama legată de războiul din Afganistan și a criticat alți membri ai Casei Albe.
Experții susțin însă că tipul de epurare la care a făcut referire Trump ar fi fără precedent, deoarece nu se bazează pe strategia specifică a unui general legată de un conflict militar anume și ar fi legată mai mult de ideologia lor politică, având în vedere că republicanii tind să aibă o viziune mult mai negativă asupra diversității, echității și inițiativelor de incluziune decât democrații. Amploarea potențialelor concedieri ar putea face, de asemenea, ca abordarea lui să fie diferită.
Unii experți avertizează că o concediere în masă ar putea crea însăși problema pe care aliații lui Trump spun că încearcă să o rezolve: înlăturarea multor lideri în același timp ar putea afecta pregătirea militară.
“Ar fi foarte disruptiv,” a spus Hansen. “Există comandanți de luptă operaționali. Ei sunt în mijlocul luptelor peste tot în lume acum.”
Unii foști oficiali cred chiar că viitoarea Administrație Trump încearcă să politizeze armata. “Vor începe să poarte pălării MAGA în formație pentru a semnala cine este unde?” a întrebat un fost înalt oficial al Pentagonului. “Potențialul ca acest lucru să meargă prost este infinit.”
Iar alți experți în securitate națională au spus că forțarea liderilor militari să îmbrățișeze anumite opinii asupra diversității ar putea fi văzută ca un test de loialitate personală pentru Trump, având în vedere pozițiile sale declarate.
“Există teama că aceste procese vor fi pervertite de o administrație care este pusă pe răzbunare, represalii și pe aprobarea ofițerilor pe baza unor teste de loialitate față de președinte versus loialitate față de Constituție,” a afirmat Rachel VanLandingham, profesoară la Southwestern Law School și fostă avocată în Forțele Aeriene. “Așa devenim un stat autoritar – atunci când ai cea mai puternică armată din lume care depune un jurământ… nu în fața Constituției și a poporului american, ci a unei persoane.”
În acest context, Wall Street Journal a vorbit despre relația complicată pe catre Trump a avut-o cu unii generali în primul său mandat.
În primele zile ale președinției sale, liderul republican și-a exprimat în mod deschis admirația pentru generali și i-a promovat pe unii dintre ei în administrația sa. Generalul în retragere Jim Mattis a fost primul său secretar al Apărării. Generalul în retragere John Kelly a fost șeful său de Stat Major, iar generalul-locotenent H.R. McMaster a servit ca consilier pentru securitate națională.
Dar relațiile dintre Trump și generali s-au înrăutățit rapid. Până la sfârșitul mandatului său, toți cei trei ofițeri l-au criticat public și l-au descris drept o amenințare la adresa securității naționale.
Președintele ales a avut o relație deosebit de tensionată și cu generalul Mark Milley, pe care Trump l-a nominalizat pentru a servi ca președinte al șefilor de Stat Major comun în ultimii doi ani ai primei sale administrații.
Milley i-a spus jurnalistului Bob Woodward în ultima sa carte că Trump este “un fascist total,” în timp ce Trump l-a numit pe Milley “un ratat,” l-a acuzat de “acte de trădare” și a afirmat că și-a dat seama că generalul este “un idiot nenorocit” după ce ofițerul i-a spus, în contextul discuțiilor despre retragerea americanilor din Afghanistan, că este mai ieftin să abandoneze în țara asiatică echipamentul militar în valoare de zeci de miliarde de dolari decât să-l transporte înapoi în Statele Unite.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.