G4Media.ro

Erdogan a crescut vertiginos în sondaje după operațiunea din Siria / A…

Erdogan a crescut vertiginos în sondaje după operațiunea din Siria / A revenit la cel mai înalt nivel de după prezidențialele de anul trecut

Sprijinul turcilor faţă de preşedintele Tayyip Erdogan a urcat vertiginos luna trecută când Ankara a lansat o incursiune militară în nord-estul Siriei pentru a îndepărta miliţia kurdă YPG din apropierea graniţei sale, arată marţi un sondaj realizat de Metropoll şi citat de Reuters.

Rata de aprobare a lui Erdogan a crescut cu 3,7 puncte procentuale în octombrie până la 48%, arată sondajul, cel mai înalt nivel după cel înregistrat la scurt timp după alegerile prezidenţiale din iunie 2018, care au fost ţinute înainte de criza monedei naţionale anul trecut.

Rata de dezaprobare a scăzut cu 9,3 puncte procentuale la 33,7%, cel mai mic nivel de la o lovitură de stat eşuată în iulie 2016. Aproximativ 18% din participanţi nu au răspuns la întrebarea sondajului sau au spus că nu ştiu.

De la cea mai gravă criză, când lira s-a devalorizat anul trecut cu 30%, sprijinul faţă de Erdogan s-a erodat, în timp ce inflaţia şi şomajul au crescut rapid, iar economia a intrat în recesiune.

Autorităţile, dar şi majoritatea cetăţenilor turci, văd YPG ca pe o organizaţie teroristă şi o extindere a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) scos în afara legii în Turcia. PKK a lansat o insurgenţă separatistă împotriva statului din 1984 şi aproximativ 40.000 de oameni au fost ucişi în conflict.

Patru dintre cele cinci partide politice din parlamentul turc au susţinut puternic operaţiunea Turciei împotriva YPG. Partidul Democrat al Poporului (HDP) pro-kurd s-a opus şi a declarat că aceasta avea ca scop stimularea sprijinului tot mai mic pentru Erdogan şi partidul său AK.

Ankara a lansat operaţiunea pe 9 octombrie, la câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a decis brusc să retragă trupele americane din nordul Siriei în urma unei discuţii telefonice cu Erdogan. Atacurile au fost primite cu condamnare internaţională.

Ulterior, Turcia a ajuns la acorduri separate cu Washingtonul şi Moscova şi şi-a oprit operaţiunea după ce militanţii YPG s-au retras în interiorul Siriei dintr-o fâşie de teren situată la frontieră.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. pai, pe principiul asta sa porneasca toata lumea cate un razboi, sa vezi atunci cresteri in sondaje

    • Pai ce, crezi ca ar fi prima data cind s-ar intimpla? Daca fiecare satrap ar avea kurzii lui , pe care sa-i poata omori fara riscuri, ar fi un foc de artificii continuu.

  2. Nationalismul, ultimul refugiu al incompetentului.
    Asta e exemplu de manual pentru idiotii utili care tot intreaba ce-i rau sa fii nationalist.
    Pai e rau ca e o scula perversa si puternica la indemina oricarui papitoi, cum e si cazul sultanului si al prea-imbecililor sai supusi.

  3. Bravo baieti, lumea tampita de internet si TV crede ca un razboi e ca un meci de fotbal.
    Wrong!