Erdoğan: Ankara nu va aproba candidatura Suediei la NATO dacă „teroriștii” pe care îi găzduiește nu revin în Turcia
Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că Suedia nu ar trebui să se aștepte să i se aprobe cererea de aderare la NATO dacă nu va returna Turciei „teroriștii” pe care îi găzduiește, relatează agenția Reuters, citată de The Guardian.
„Avem o astfel de sensibilitate precum protejarea granițelor noastre de atacurile organizațiilor teroriste. Extinderea NATO are sens pentru noi doar proporțional cu respectul care va fi arătat față de sensibilitățile noastre”, a declarat Erdoğan, într-un discurs adresat parlamentarilor din partidul său de guvernământ, AK Party.
Turcia a acuzat Suedia și Finlanda că adăpostesc persoane despre care spune că au legături cu grupuri pe care le consideră teroriste, inclusiv cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și cu adepții lui Fethullah Gulen, pe care Ankara îl acuză de orchestrarea unei tentative de lovitură de stat în 2016.
Luni, televiziunea de stat turcă TRT Haber a afirmat că Suedia și Finlanda nu au aprobat o cerere a Turciei de repatrierea a 33 de persoane.
„Deci nu dați înapoi teroriștii, dar ne cereți să deveniți membri NATO? NATO este o entitate pentru securitate, o organizație pentru securitate. Prin urmare, nu putem spune „da” acestei organizații de securitate, fiind privați de securitate”, a mai spus Erdogan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii