Erdogan avertizează din nou că Turcia va bloca aderările Suediei şi Finlandei la NATO / Până acum doar Turcia și Ungaria nu au ratificat încă aderarea celor două state
Turcia nu va ratifica cererile Suediei şi Finlandei de aderare la NATO ‘atât timp cât promisiunile’ făcute de cele două ţări nu vor fi respectate, a declarat sâmbătă preşedintele Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres, care citează AFP.
”Atât timp cât promisiunile făcute ţării noastre nu vor fi ţinute, ne vom păstra poziţia de principiu”, a declarat Erdogan în faţa Adunării naţionale turce.
”Vom urmări cu meticulozitate dacă promisiunile făcute de Suedia şi de Finlanda vor fi ţinute sau nu şi, bineînţeles, decizia finală va reveni marii noastre Adunări”, a adăugat preşedintele turc.
Acesta insistă pe importanţa ”luptei contra terorismului” şi acuză cele două ţări scandinave că protejează luptători kurzi ai PKK şi YPG, considerate teroriste de Ankara.
Până în prezent, 28 din cele 30 de state membre ale Alianţei au ratificat aderările Suediei şi Finlandei.
Doar Ungaria şi Turcia nu şi-au dat încă acordul final în parlament.
Într-un gest important de concesie faţă de Turcia, Suedia a anunţat vineri că a reautorizat exporturile de material material spre această ţară.
Ridicarea acestor restricţii se afla printre condiţiile stabilite de Ankara.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii