G4Media.ro

Erdogan îl numeşte pe Scholz „prieten drag” pentru eforturile în sensul ridicării…

Sursa foto: Bundesregierung (German Government)

Erdogan îl numeşte pe Scholz „prieten drag” pentru eforturile în sensul ridicării restricţiilor la vânzarea de armament Turciei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat sâmbătă „eforturile” de cooperare ale „dragului prieten” Olaf Scholz, în pofida dezacordului lor persistent privind războiul Israelului în Gaza, relatează AFP, transmite Agerpres.

Cancelarul german, aflat la a doua vizită în Turcia de la începutul mandatului, refuză termenul de „genocid” utilizat de preşedintele turc şi susţine că „Israelul are dreptul de a se apăra şi trebuie să respecte dreptul internaţional”.

„Posibilităţile unei încetări a focului trebuie să fie acum exploatate, odată cu eliberarea ostaticilor Hamas”, a subliniat el.

„Peste 50.000 de persoane au fost ucise, fără distincţie între copii, femei şi persoane în vârstă”, a spus la rândul său Erdogan, care a justificat procedura lansată pentru „genocid” împotriva Israelului în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie.

În schimb, şeful statului turc a salutat „eforturile” cancelarului pentru ridicarea restricţiilor germane la furnizarea de armament Turciei.

Ankara speră la progrese în achiziţia a 40 de avioane de luptă Eurofighter Typhoons pentru a compensa întârzierea în livrarea de avioane americane F-16, a căror vânzare a fost aprobată de Washington la începutul anului.

„Turcia este membră NATO şi de aceea luăm mereu decizii care conduc la livrări concrete”, a spus cancelarul, dând asigurări că „guvernul britanic face să avanseze proiectul pentru care negocierile au început acum”.

Livrarea avioanelor Eurofighter presupune ca toate cele patru ţări europene asociate pentru construcţia sa să fie de acord – Regatul Unit, Germania, Italia şi Spania.

„Am întâmpinat în trecut anumite probleme. Apreciez cu adevăratul eforturile dragului meu prieten Scholz pentru că a găsit soluţii la aceste probleme”, a spus Erdogan.

Potrivit săptămânalului german Der Spiegel, Berlinul a dat recent undă verde importurilor de arme ale Ankarei, între care şi rachete antiaeriene, în valoare de mai multe sute de milioane de euro.

O schimbare clară de direcţie, în contextul în care Germania şi-a redus considerabil exporturile de arme după ofensiva turcă în Siria în 2016.

Germania găzduieşte cea mai mare diaspora turcă din lume, circa trei milioane de persoane. Şi schimburile lor comerciale au atins 50 de miliarde de dolari, a spus sâmbătă Erdogan, care a spus că speră să le aducă la 60 de miliarde.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează