G4Media.ro

Erdogan spune că se va opune în continuare ca Suedia să intre…

sursa foto: OZAN KOSE / AFP

Erdogan spune că se va opune în continuare ca Suedia să intre în NATO dacă nu va înceta arderea publică a Coranului

Preşedintele Turciei, islamistul Recep Tayyip Erdogan, a insistat luni că intrarea Suediei în NATO, căreia Ankara i se opune prin veto, va depinde de faptul dacă ţara nordică îşi îndeplineşte angajamentele şi, mai ales, de încetarea arderii publice a Coranului, cartea sfântă a musulmanilor, transmite EFE, citată de Agerpres.

„În primul rând, Suedia trebuie să preia controlul străzilor din Stockholm. Dacă nu vă asumaţi acel control, dacă continuaţi să atacaţi obiectele noastre cele mai sacre, atunci scuzaţi-mă, dar…”, a avertizat şeful statului într-o discuţie cu jurnaliştii turci, în avionul cu care s-a întors duminică seară de la Budapesta, şi publicată luni in extenso de ziarul Hurriyet.

Atât grupuri scandinave de extremă dreaptă, cât şi imigranţi irakieni care se opun islamului au ars public exemplare ale Coranului în ultimele luni.

Deşi cel mai controversat punct al relaţiilor dintre Ankara şi Stockholm este ceea ce Turcia consideră permisivitatea Suediei în faţa protestelor simpatizanţilor gherilei kurde, profanările cărţii sfinte a musulmanilor au crescut şi mai mult tensiunea diplomatică în ultimele luni.

Erdogan a spus că viteza cu care parlamentul turc va dezbate în octombrie aderarea Suediei la NATO va fi „direct proporţională” cu îndeplinirea promisiunilor asumate de ţara nordică.

Guvernul turc a anunţat în urmă cu trei săptămâni că va supune dezbaterii ratificarea intrării Suediei în alianţa nord-atlantică de îndată ce se va termina vacanţa de vară a parlamentului, la 1 octombrie, dar Erdogan a avertizat luni că nu poate garanta viteza procesului.

„Cât de mult vor dezbate comisiile parlamentare chestiunea şi în ce moment poate fi aprobată, nu ştim asta”, a spus preşedintele turc.

În aceeaşi idee, postul public de radiodifuziune turc TRT, citat de Reuters, a transmis luni că Ministerul de Externe turc i-a convocat pe însărcinatul de afaceri danez şi pe un diplomat olandez în legătură cu arderea Coranului. Activişti antiislam au ars sau distrus mai multe exemplare din Coran în ultimele luni, provocând revolta lumii musulmane şi atrăgând după sine apeluri adresate guvernelor nordice să interzică astfel de acte.

Erdogan exclude o apropiată vizită a lui Putin în Turcia, programată iniţial pentru luna august

Erdogan a mai declarat că vizita omologul său rus Vladimir Putin în Turcia, pe care el însuşi o anunţase cu săptămâni în urmă pentru luna august, a fost amânată pe termen nelimitat, relatează Reuters.

„În septembrie va avea loc summitul G20 din India şi Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în SUA. Dacă găsim o oportunitate în această agendă densă, ne vom întâlni personal cu Putin pentru a vorbi”, a spus Erdogan.

În iulie, preşedintele Erdogan anunţase de mai multe ori că pentru luna august se pregăteşte o vizită oficială a lui Putin în Turcia, care ar fi fost prima întâlnire dintre cei doi preşedinţi de la invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022.

Ankara a menţinut o poziţie relativ neutră în conflict, pe de o parte declarându-şi sprijinul deplin pentru „suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, pe de altă parte refuzând să impună sancţiuni Rusiei şi îndemnând ambele părţi să negocieze.

De când Moscova a pus capăt, în iulie, acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, la care s-a ajuns în urmă cu un an graţie medierii turce, Erdogan şi-a intensificat eforturile de reactivare a pactului.

„Obiectivul nostru, în discuţiile noastre telefonice cu Putin, este ca Rusia să adopte o poziţie pozitivă referitor la coridorul cerealelor”, a insistat Erdogan. „Este posibil ca ministrul nostru de externe (Hakan Fidan) să călătorească în Rusia în curând. Pe acest subiect este foarte important să vorbim faţă în faţă, şi se vor putea obţine rezultate mai precise”, a conchis preşedintele turc.

Erdogan respinge avertismentul ECOWAS de a interveni militar în Niger

Totodată, Erdogan a respins avertismentul Comunităţii Economice a Statelor Africii de Vest (ECOWAS) de a interveni militar împotriva juntei militare din Niger, dacă negocierile diplomatice eşuează.

„Decizia ECOWAS de a interveni militar în Niger nu mi se pare corectă”, a spus Erdogan în amintita conversaţie cu jurnaliştii turci.

Preşedintele turc a reamintit că guvernele din Mali şi Burkina Faso au avertizat, de asemenea, că vor considera o operaţiune militară împotriva juntei din Niger ca un atac împotriva lor.

„O intervenţie militară în Niger ar extinde instabilitatea în multe ţări africane”, a avertizat Erdogan, care şi-a exprimat „convingerea” că poporul nigerian „va proteja democraţia şi va organiza alegeri cât mai curând posibil”.

Şefii de stat major ai ECOWAS, o organizaţie din care fac parte 15 state din Africa de Vest, au anunţat vinerea trecută că vor opta pentru o „opţiune militară chirurgicală şi de scurtă durată” dacă opţiunile paşnice de restabilire a ordinii constituţionale în Niger eşuează.

Pe 26 iulie, un grup militar a preluat puterea în Niger, l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, ales democratic în 2021, şi a întrerupt relaţiile diplomatice şi economice, până atunci strânse, cu Franţa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Suedia e O CLOACĂ SOCIALISTĂ ÎMPUȚITĂ ORICUM ! IMIGRANȚI + SOCIALISM+ CORANIMALS= DEZASTRU PENTRU TOATĂ EUROPA ȘI ÎNTREAGA LUME