G4Media.ro

Erdogan trimite armata la frontieră pentru a împiedica refugiații afgani să intre…

foto: Recep Tayyip Erdogan Facebook

Erdogan trimite armata la frontieră pentru a împiedica refugiații afgani să intre în țară. “Turcia nu va deveni un motel pentru migranți”

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ordonat amplasarea a 750 de militari de elită pentru a împiedica oamenii care fug de Afganistan să treacă frontiera de est cu Iranul săptămâna aceasta, pe fondul temerilor că revenirea la putere a talibanilor ar putea duce la un alt val de migrație către Europa.

Erdogan, care se confruntă cu critici interne din ce în ce mai intense pentru că găzduiește cea mai mare populație de refugiați din lume, a promis că țara sa nu va deveni un “motel pentru migranți”.

Trupele suplimentare au fost desfășurate pentru a asigura paza în provincia estică Van, unde se construiește un zid de frontieră fortificat de 300 de kilometri, înalt de trei metri cu tranșee adânci de 3,5 metri și turnuri de veghe, în scopul descurajării migranților și traficanților de persoane să intre în Turcia.

Iranul a anunțat că își închide propria frontieră de 1.000 de kilometri cu Afganistanul, iar miniștrii din guvernul Pakistanului s-au contrazis reciproc dacă vor înființa sau nu tabere de refugiați pentru cei care fug din talibani.

Mii de refugiați afgani au trecut în Turcia în ultimele săptămâni, mulți călătorind în Iran după ce au fost dizlocați de luptele dintre talibani și fostele autorități de la Kabul.

Un total de 32.727 de afgani intraseră ilegal în Turcia, adesea ajutați de contrabandiști, până la 5 august, comparativ cu totalul de 50.161 care au ajuns anul trecut. Președintele Erdogan a insistat săptămâna trecută că o “parte semnificativă” a migranților ilegali reținuți de oficialii turci în Van vor fi trimiși înapoi în Afganistan.

Turcia nu este o escală pentru migranți”, a adăugat el. “Zidurile construite acolo trebuie să împiedice pătrunderea acestor migranți ilegali în țara noastră”.

În Turcia sunt deja aproximativ 130.000 de refugiați afgani și până la 300.000 de migranți fără acte, pe lângă cei 3,6 milioane de refugiați din Siria.

Organizația Națiunilor Unite spune că aproximativ 270.000 de persoane au fost strămutate în Afganistan anul acesta. Marea majoritate a imigranților afgani se află în Iran și Pakistan, care au mai mult de 700.000 și, respectiv, 1,4 milioane de refugiați oficiali, deși cu migranții fără documente totalurile vor ar ajunge probabil la două până la trei milioane.

Președintele Erdogan a încheiat un acord cu UE în 2016 prin care Turcia a fost de acord să găzduiască migranții în schimbul a miliarde de euro ajutor. Dar teama de un nou val de refugiați a neliniștit mulți turci, iar mesajele anti-imigranți au proliferat pe rețelele sociale.

Discursul politic din Turcia a devenit din ce în ce mai xenofob, determinând autoritățile să consolideze securitatea la granița cu Iranul. A existat o creștere vizibilă a numărului afganilor care fug de violență în ultimele luni, iar acum alte mii ar putea încerca să plece. Principala preocupare este dacă țări precum Iranul, Pakistanul sau Turcia sunt dispuse să găzduiască pe oricare dintre acești oameni ca refugiați sau vor încerca să le transforme în problema altcuiva?” a spus președintele Centrului de cercetare pentru azil și migrație din Ankara, Metin Corabatir.

Oficialii din Iran au declarat că trei provincii de frontieră au fost instruite să “întoarcă cetățenii Afganistanului”, deoarece trecerile au fost închise, parțial din cauza restricțiilor anti-Covid.

Cele două puncte principale de trecere a frontierei din Pakistan au fost închise de talibani, pe măsură ce au câștigat controlul în aceste zone. Trecerile au fost redeschise parțial în această săptămână, determinând mii de afgani să plece.

Prim ministrul Pakistanului, Imran Khan, a declarat că va închide frontiera dacă talibanii vor prelua puterea în Afganistan, dar săptămâna aceasta miniștrii săi s-au contrazis în public pe această temă.

Fawad Chaudhary, ministrul informației, a declarat: “Dacă afganii vor să vină refugiați în Pakistan, vom încerca să-i găzduim în tabere lângă frontieră”, în timp ce Rasheed Ahmad, ministrul de interne, a spus că “nu vor veni refugiați afgani în Pakistan”, potrivit presei locale.

Sursa: The Times / Sursa Foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Un veceu public este Republica Otomana.

  2. Lasă-i să fie măcelăriți de talibani, sultane. Așa fac dictatorii: nu-i ajută pe cei aflați în pericol de moarte.
    Dacă veneau bieții refugiați să se cazeze în Antalya, i-ați primit….
    Iată de ce nu-i înțeleg pe europenii care, după 2016 încoace, merg în concedii la turci, să bage bani în economia acestui scelerat.

    • nici eu nu-i inteleg, dar trebuie sa vezi ce inseamna romanul, voteaza USL de 30 de ani si asteapta schimbare, se inghesuie la vaccinare cu shaorma, si la tigai gratis

      iar turcu are experienta „bazarului” de secole .. cum sa nu se duca romanasul-normal-educat la ulta all inclusive

      binenteles ca erdogan o sa-i ajute pe talibani sa isi omoare cat mai multi din semeni .. doar e „religie” la mijloc

      aia de fug sunt aia care au mai multa scoala, si nici o natiune nu se construieste doar cu religiosi, mai trebuie si muncitori si ingineri , oameni cu carte, cu minte mai multa decat o „religie cu AK”

    • Eu am unele dubii ca am facut bine mergand la greci. Vad ca si ei se opun, parca mai stiu eu de undeva atitudinea asta gretzeasca de pe la un loc de munca. Cand e vorba sa imparta cascavalul, atunci le vezi caracterul gretzilor simpatitzilor.

  3. toti fug in vest In nord sau est mai nimeni Pai daca esti in pericol fugi unde vezi cu ochii si crezi ca primesti ajutor Eu cred ca in afara de cei care au colaborat cu nato si care sint intradevar vinati restul profita sa ajunga in vestul pricopsit Ar mai fi varianta in care masele de oameni sint transformati in arme vii si impinsi voit sa invadeze si sa sufoce occidentul Mai rau ca nucleara V-om fi pocniti din interior