G4Media.ro

Erdogan vine cu clarificări: Turcia va continua să îşi întărească relaţiile cu…

Sursa foto: Pexels

Erdogan vine cu clarificări: Turcia va continua să îşi întărească relaţiile cu Estul, chiar dacă e orientată spre Vest

Preşedintele Tayyip Recep Erdogan a declarat miercuri că Turcia va continua să-şi întărească legăturile cu Estul, inclusiv cu ţările BRICS şi cu Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), chiar dacă este în continuare orientată către Vest, informează Reuters, transmite Agerpres.

Turcia, stat membru NATO, şi-a exprimat recent dorinţa de a adera la BRICS şi OCS, ambele incluzând printre membrii săi China şi Rusia. Aceasta a generat Uniunii Europene şi SUA temeri că Turcia ar putea întoarce spatele orientării sale geopolitice tradiţionale spre Vest, în pofida negărilor repetate din partea Ankarei.

În timpul unui eveniment la Ankara, Erdogan a spus că dezbaterile privind o „schimbare de axă” sunt nefondate, dar că Turcia trebuie să se adapteze noilor „centre de putere” ce se formează în domeniile economic, al producţiei şi tehnologiei, rămânând totodată deschisă către oportunităţi de cooperare cu orice structură.

„Aceasta este o abordare care pleacă de la dorinţa ţării noastre de a-şi extinde baza de dialog cu toţi, de la Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, la BRICS şi ASEAN”, a afirmat Erdogan.

„Desigur, suntem întorşi cu faţa spre spre Vest, însă în mod cert aceasta nu înseamnă că vom întoarce spatele Estului, că vom ignora Estul sau că nu ne vom îmbunătăţi relaţiile cu Estul”, a adăugat el.

BRICS include Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Etiopia, Iranul, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite. În special China şi Rusia doresc extinderea în continuare a grupului, în condiţiile în care ele caută să contracareze dominaţia economică a Vestului.

Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai este un grup politic, economic şi de securitate lansat de Moscova, Beijing şi state din Asia Centrală în 2001 ca o contrapondere la alianţe occidentale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...