“Erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect și programul Neuroștiința la Clasă” ajung la elevi, cu susținerea Ministerului Educației – avertizează într-o scrisoare deschisă cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu
Trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a acordat susținerea pentru programul „Neuroștiința la Clasă” care aduce în fața copiilor “erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect”. Oamenii de știință exemplifică o serie de mituri și “erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect” care le sunt acum recomandate profesorilor și elevilor începând cu clasa a III-a și își exprimă “profunda îngrijorare pentru calitatea științifică foarte slabă a acestora și impactul negativ pe care credem că îl vor avea asupra felului în care elevii înțeleg funcționarea creierului și a minții”.
Semnatarii scrisorii deschise sunt Andrei Miu – profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la Universitatea Babeș-Bolyai, fondator și coordonator al Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive de la UBB, cercetătorul Raul Mureșan – președintele Consiliului Director al Transylvanian Institute of Neuroscience, și Dragoș Iliescu, profesor în Departamentul de Psihologie și Științe Cognitive, directorul Școlii Doctorale de Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea din București.
Experții în științe cognitive afirmă că “explicațiile despre mecanismele cerebrale care ar susține procesele psihice sunt greșite sau se bazează pe concepte simpliste și depășite”, în programul introdus în școli.
“Autorul podcastului, domnul Paul Olteanu, și echipa care susține programul Neuroștiința la Clasă nu au pregătire de specialitate în neuroștiințele cognitive sau psihologie. (…) Pregătirea în neuroștiințele cognitive și psihologie, domenii științifice foarte avansate din punct de vedere metodologic și teoretic, nu se poate substitui prin lectura unor cărți de popularizare sau participarea la cursuri informale organizate de nespecialiști, în scop comercial”, atrag atenția cei trei cercetători și profesori universitari.
- Edupedu.ro a solicitat punctul de vedere al Ministerului Educației și al organizatorilor acestui program
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii