Erou român din Al Doilea Război Mondial, înhumat în satul natal din Alba, după 77 de ani de la moarte. O investigație a Parchetului Militar Iași a dus la identificarea sa. În ultimul moment, și-a strigat mama
Un erou din cel de-al Doilea Război Mondial a fost înhumat în satul natal din Alba, la 77 de ani de la moarte, după ce a osemintele acestuia au fost descoperite în apropiere de Iași, pe locul unei bătălii.
Osemintele au fost descoperite în 2016, la marginea unui drum din apropiere de localitatea Ciurea (Iași), marcat cu o cruce ridicată în memoria ostașilor căzuți acolo.
Tot acolo au fost găsite și efecte militare, precum și o plăcuță de identificare militară cu inscripția „MATR 129 CTG 1944” și „REG 108 YM”, pe baza cărora a fost identificat soldatul Panfilie Botezan, la momentul morții în vârstă de 21 de ani.
Un fost camarad le-a spus membrilor familiei că în momentul în care a fost atins de schije, tânărul soldat și-a strigat mama, apoi a murit.
Potrivit șefei Cercului Militar Județean Alba, Petruța Pop, Eroul Panfilie Botezan a căzut în luptele din zona Iași, la data de 23 august 1944. Familia a aflat de dispariția lui de la un soldat întors acasă din război, din localitatea Șona, județul Alba.
”Camaradul acesta a mărturisit că eroul și-a strigat mama, când a fost atins de schije, după care ar fi murit pe loc.
Conform informațiilor din rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, în luna noiembrie 2016, pe raza comunei Ciurea, din județul Iași, au fost descoperite oseminte omenești, elemente de muniție, efecte militare și o plăcuță de identificare militară cu inscripția „MATR 129 CTG 1944” și „REG 108 YM”.
În acel loc, și-au adus sacrificiul un număr de 32 de eroi români, iar pe marginea drumului, pe o cruce metalică stă inscripția:
„Aici odihnesc eroii necunoscuți căzuți pe câmpul de luptă în anul 1944. Părinții, frații și copiii îi așteaptă acasă. Le vom păstra o vie recunoștință.”
În urma unei ample documentări istorice și juridice a faptelor petrecute în vara anului 1944, s-a identificat că soldatul Panfilie Botezan, născut la 1 februarie 1922, în satul Sânbenedic, mobilizat la data de 20 septembrie 1943, la Batalionul 108 Vânători de Munte al Comandamentului 102 Munte, pe timpul ofensivei sovietice asupra pozițiilor ocupate de gruparea româno-germană, în zona Piciorul Lupului-Slobozia, a decedat ca urmare a exploziei unui obuz.
Posesorul plăcuței de identificare s-a dovedit a fi soldatul Panfilie Botezan, care astăzi s-a întors în satul natal pentru a fi alături de strămoși” a transmis Petruța Pop.
Soldatul erou, căzut în Al Doilea Război Mondial, ale cărui oseminte au fost găsite recent la Iași, a fost înhumat cu ceremonial militar, în satul natal din județul Alba.
Evenimentul s-a desfășurat, luni în localitatea Sânbenedic, fiind organizat de Batalionul 136 Geniu „Apulum” și Cercul Militar Alba Iulia, cu sprijinul Primăriei comunei Fărău.
La eveniment au participat autorități județene și locale, reprezentanți ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, cei care au adus osemintele soldatului-erou Panfilie Botezan, urmașii acestuia și locuitori din sat.
Solemnitatea evenimentului a fost marcată și de prezența Fanfarei județului Alba.
Momentul primirii osemintelor eroului s-a desfășurat în curtea Bisericii ortodoxe din Fărău, după care cortegiul funerar, format dintr-un sobor de preoți, militari, oficialități, au pornit spre satul natal, Sânbenedic.
În onoarea soldatului erou, decedat în urmă cu 77 de ani, la vârsta de 21 de ani, s-au tras salve de foc, în timp ce sicriul, cu osemintele acestuia, au fost așezate în cavoul special amenajat de Primăria Fărău.
Foto: Adrian Barna, Petruța Pop
Foto principală: Panfilie Botezan, la 10 ani, alături de familie
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii