Erupţie a vulcanului Stromboli; fluxul de lavă a ajuns în mare
Vulcanul Stromboli, situat în sudul Italiei, care se află de câteva zile într-o intensă perioadă de activitate vulcanică, a erupt joi, expulzând o coloană de cenuşă care a căzut pe mica insulă din Marea Tireniană, şi un flux de lavă care a ajuns în mare, transmite agenţia EFE, transmite Agerpres.
Erupţia vulcanului Stromboli, înregistrată în jurul orei locale 14:00 (12:00 GMT), a generat o coloană înaltă de cenuşă şi un flux de lavă care s-a scurs pe panta vulcanică („Sciara di Fuoco”) până în mare. Fluxul de lavă „s-a extins în mare, la zeci de metri de coastă”, într-un episod care s-a încheiat la câteva minute după erupţia vulcanică, a informat Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia.
Staţiile INGV au înregistrat, de asemenea, cutremure asociate secvenţei de evenimente explozive, cu „o durată totală de opt minute”, potrivit unui comunicat al institutului.
Autorităţile italiene, care la 4 iulie au activat alerta roşie de protecţie civilă ca urmare a activităţii piroclastice intense a vulcanului, au adoptat noi măsuri de siguranţă, precum retragerea turiştilor şi a locuitorilor de pe plajele din apropiere, cărora li s-au oferit măşti pentru a se proteja de cenuşa prezentă în aer, generată de vulcan.
Activitatea vulcanului Stromboli coincide cu cea înregistrată în aceste zile de vulcanul Etna, cel mai activ din Europa, de pe insula Sicilia, care a expulzat recent un nor mare de cenuşă ce a forţat devierea unor zboruri din oraşul Catania spre capitala regiunii Sicilia, Palermo.
Doar câteva sute de persoane trăiesc pe insula Stromboli. Numeroşi turişti călătoresc acolo pe mare de pe continent sau din Sicilia pentru a escalada vulcanul, care are peste 920 de metri înălţime şi erupe în mod regulat.
Stromboli is one of the rare volcanoes to have an almost continuous activity for 90 years now, giving rise to nickname „Lighthouse of the Mediterranean”
This Italian volcano located on the island of the same name in northern Sicily (among the seven Aeolian Islands), expelled… pic.twitter.com/WcNSgcUf5w
— Dreams N Science (@dreamsNscience) July 11, 2024
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank