G4Media.ro

Eşec în Irak în privința alegerii unui nou preşedinte al Parlamentului /…

sursa foto: Unsplash/ Levi Meir Clancy

Eşec în Irak în privința alegerii unui nou preşedinte al Parlamentului / Fostul președinte Mohamed al-Halbousi a fost îndepărtat la finele anului trecut, acuzat că a falsificat documente

Deputaţii irakieni nu au reuşit să aleagă un preşedinte al parlamentului sâmbătă, după ce niciunul dintre cei doi candidaţi principali nu a obţinut majoritatea într-o şedinţă tensionată, scrie AFP, transmite Agerpres.

La mijlocul lui noiembrie, Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă judiciară din Irak, a pus capăt mandatului titularului anterior, influentul politician sunit Mohamed al-Halbousi, după plângerea unui deputat pentru „falsificare” de documente.

De atunci, parlamentarii nu au reuşit în mai multe rânduri să aleagă un nou preşedinte din cauza certurilor politice şi mai ales a diviziunilor între principalele partide sunite.

La votul de sâmbătă au fost prezenţi 311 din cei 329 de deputaţi.

Biroul de presă parlamentar a anunţat că 137 l-au ales pe Mahmoud al-Mashhadani, cel mai longeviv membru al parlamentului, iar 158 au votat pentru Salem al-Issawi, pentru ambii mai puţin decât cele 165 de voturi necesare.

Mulţi parlamentari nu s-au întors pentru al doilea vot, presa locală publicând înregistrări video cu o scurtă luptă între unii dintre ei şi raportând cel puţin un rănit.

Ulterior, şedinţa a fost amânată.

Viaţa politică din Irak, ţară multietnică şi multireligioasă, este guvernată de o împărţire a puterii între diferitele comunităţi: poziţia în mare parte onorifică de preşedinte revine în mod tradiţional kurzilor, cea de prim-ministru şiiţilor, în timp ce comunitatea sunnită este reprezentată de preşedintele parlamentului.

Alegerile şi numirile responsabililor în cele mai înalte funcţii sunt adesea procese anevoioase care pot dura câteva luni, complicate de negocieri nesfârşite şi acorduri aprig negociate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează