G4Media.ro

Este America mai unită sub Biden? Ce spun sondajele de opinie

sursa foto: Facebook/ Joe Biden

Este America mai unită sub Biden? Ce spun sondajele de opinie

Deși președintele democrat, Joe Biden, este considerat un politician mai puțin controversat decât predecesorul său, republicanul Donald Trump, iar actuala administrație de la Casa Albă a vorbit constant despre eforturile de a atenua starea de tensiune care a inflamat Statele Unite în ultimii ani, americanii continuă să fie divizați în ceea ce privește o gamă largă de probleme, de la pandemia de coronavirus, la starea economiei, relațiile rasiale sau mișcarea de desubvenționare a forțelor de poliție.

Democrații și republicanii au opinii divergente față de cele mai multe dintre chestiunile actuale, iar falia ideologică care există între cele două tabere nu pare deloc să se fi micșorat în lunile care au trecut de la inaugurarea noului lider de la Casa Albă.

Uniți sau dezbinați?

Într-un mesaj pe care l-a ținut de Ziua Independenței, președintele Biden a vorbit despre America ce „revine împreună,” în contextul în care evenimentele ce au marcat sărbătoarea de 4 iulie din acest an au reprezentat o întoarcere la normalitate după mai bine de un an de la impunerea restricțiilor anti-pandemie.

„Astăzi, în întreaga națiune, putem spune cu încredere: America revine împreună,” a afirmat liderul american în fața celor 1.000 de persoane adunate la Casa Albă.

Deși reluarea adunărilor mari de persoane reprezintă și ele un semn că Statele Unite încep să lase în urmă interdicțiile impuse la începutul primăverii trecute pentru a stopa răspândirea coronavirusului și să revină la situația pre-pandemie, sondajele de opinie arată că americanii continuă să rămână divizați în ceea ce privește temele politice, economice sau sociale importante.

Este ceea ce afirmă și Thomas Gift, director fondator al Centre on U.S. Politics de la University College din Londra. „Orice idee că democrații și republicanii se reunesc sub Biden reprezintă, în cel mai bun caz, o iluzie, și, în cel mai rău caz, pură ficțiune,” a afirmat analistul, citat de Newsweek.

„Biden este în mod clar mai puțin diviziv decât Trump, dar fisurile din structura socială și politică a Americii sunt mult prea adânc înrădăcinate pentru a fi vindecate într-o perioadă relativ scurtă sub noul președinte,” a afirmat Gift.

„Opiniile divergente cu privire la legitimitatea alegerilor din 2020 încă au un impact major. Acest lucru este doar vârful aisbergului când vine vorba de democrați și republicani având poziții semnificativ diferite, atât în ceea ce privește politicile de fond, cât și în orientarea lor generală legată de ceea ce reprezintă America,” a adăugat expertul.

Thomas Gift este de părere că într-o multitudine de chestiuni, „de la schimbările climatice la drepturile de vot, de la purtarea de mască la îngrijirea sănătății, de la inegalitatea rasială la cultura anulării,” există puține dovezi că tendința de bază a americanilor de a se îndepărta unii de alții din punct de vedere ideologic „ar fi pe cale de dispariție.”

„Adăugați la aceasta amestecul inflamabil al unui ciclu de știri partizan, desfășurat 24 de ore din 24, combinat cu imaginea lui Trump sau a unei figuri similare lui Trump care așteaptă pe margine pentru a candida la alegerile din 2024 și este greu să fii optimist cu privire la perspectivele unei vindecări partizane,” a concluzionat Gift.

Ce spun sondajele

În timp ce Biden și-a folosit discursul de Ziua Independenței pentru a încuraja americanii să se vaccineze – numind acest act „cel mai patriotic lucru pe care îl puteți face” – opiniile americanilor în această chestiune rămân strict divizate pe linii de partid.

Un sondaj de opinie realizat de Washington Post / ABC News pe un eșantion de 907 de adulți americani în perioada 27-30 iunie a arătat că 86% dintre democrați au avut cel puțin o doză de vaccin, comparativ cu 45% dintre republicani. Aceasta în condițiile în care Administrația Biden a ratat ținta propusă de a vaccina 70% dintre adulți până în 4 iulie.

Astfel, până duminică la prânz, 173.194.895 de americani peste 18 ani (67.1%) au primit cel puțin o doză de vaccin, în timp ce peste 150 de milioane dintre aceștia (58.2%) au fost complet vaccinați.

Ancheta de opinie a arătat că există, de asemenea, o divizare partizană în ceea ce privește americanii care spun că nu vor fi vaccinați. În rândul democraților, 6% au spus că cel mai probabil nu se vor vaccina, comparativ cu 47% dintre republicani. Mai mult de o treime dintre republicani (38%) au spus că „cu siguranță” nu se vor vaccina.

Sondajele de opinie indică, de asemenea, o divizare profundă în ceea ce privește părerile americanilor cu privire la direcția în care se îndreaptă Statele Unite. Numărul celor care spun că cred că se îndreaptă în direcția greșită este mai mare decât al celor care sunt de părere că direcția în care merge America e cea corectă.

Astfel, tracker-ul celor de la Real Clear Politics cu privire la această chestiune arată că, în medie, 52 la sută dintre americani consideră că națiunea este pe un drum greșit, în timp ce 41,4% afirmă că Statele Unite se îndreaptă în direcția corectă.

Un sondaj YouGov / The Economist desfășurat în perioada 26-29 iunie a întrebat 1.500 de americani dacă cred că lucrurile din SUA se îndreaptă în direcția corectă sau în cea greșită. Aproape jumătate dintre respondenți, 49 la sută, au afirmat că America se află pe un drum greșit, în timp ce 38 la sută au spus că SUA merg în direcția corectă.

La fel ca în sondajele similare, opiniile respondenților arată o divizare pe linii politice. În rândul democraților, cei mai mulți dintre cei chestionați au spus că Statele Unite se îndreaptă în direcția corectă (65%). Pentru cei mai mulți dintre republicani însă (74%), țara se află pe un drum greșit.

Doar 3% dintre respondenți descriu economia SUA ca fiind într-o stare „excelentă,” în timp ce 27% o consideră „bună.” De asemenea, 38% dintre respondenți cred că economia este într-o stare „destul de bună,” față de 27% dintre americani care o consideră „proastă.”

Americanii sunt la fel de împărțiți și în ceea ce privește rata în creștere a infracțiunilor violente din orașele americane, precum și eforturile mișcării de desubvenționare a poliției. Democrații care cred că infracțiunile violente sunt în creștere citează ca principale motive „creșterea vânzărilor de arme” (66%) și „rasismul sistemic” (62%). Republicanii (69%) și independenții (62%) sunt de părere că însăși „mișcarea pentru justiție rasială” reprezintă motivul numărul unu al creșterii violențelor în America.

La fel, mai mulți democrați cred că forțele de ordine au o atitudine „prea dură față de majoritatea infractorilor” (37 la sută) decât că polițiștii nu sunt „suficient de duri” (21 la sută) sau „aproximativ corecți” (15 la sută). Aproape toți republicanii spun că poliția „nu este suficient de dură” cu cei care comit infracțiuni (52 la sută) sau că au o atitudine „aproape corectă” (29 la sută).

Potrivit unui nou sondaj Yahoo News / YouGov publicat recent, 47 la sută dintre americani dezaprobă acum modul în care președintele Biden gestionează criminalitatea, în creștere față de 43% luna mai. Procentul celor care aprobă modul în care liderul democrat de la Casa Albă se achită de obligațiile sale în această chestiune este de doar 36 la sută.

În sfîrșit, în timp ce Biden și-a desfășurat campania electorală pentru Casa Albă având în centru o viziune a unității și făcând constant apel la solidaritatea americanilor, divizarea profundă a celor două tabare este vizibilă și în ceea ce privește părerile americanilor despre liderul de la Casa Albă.

În sondajul YouGov / The Economist, 53% dintre democrați au declarat că aprobă „cu putere” modul în care Biden se achită de obligațiile de președinte. Doar 3% dintre republicani au spus însă același lucru, în timp ce 62% dintre aceștia au declarat că dezaprobă „cu tărie” performanțele liderului de la Casa Albă.

Democrații și republicani sunt divizați și cu privire la modul în care Biden gestionează pandemia de coronavirus. O majoritate fermă a democraților (87%) aprobă acțiunile sale în această chestiune, cu 65% susținând „puternic” eforturile sale și 22% dintre democrați fiind „oarecum” de acord cu modul de acțiune al președintelui.

În același timp însă, 69% dintre republicani dezaprobă acțiunile lui Biden. 46% dintre ei dezaprobă „puternic” eforturile președintelui democrat în chestiunea pandemiei, iar 23% dintre republicani dezaprobă „oarecum” acțiunile liderului de la Casa Albă.

Un sondaj al revisei Forbes confirmă și el că numărul americanilor care dezaprobă performanța de președinte al lui Joe Biden în ceea ce privește redeschiderea țării post-pandemie este mai mare decât numărul celor care o susțin. (https://www.forbes.com/sites/jackbrewster/2021/06/18/poll-biden-approval-continues-slide-as-americans-remain-divided-on-reopening/?sh=41512a566289)

Concluzia. Președintele Joe Biden a făcut din unitatea americanilor o temă importantă a mesajului său, atât în timpul campaniei pentru Casa Albă, cât și în lunile petrecute în fruntea Statelor Unite.

America anului 2021 este însă departe de a fi o țară unită, iar diviziuni profunde continuă să existe între democrați și republicani în ceea ce privește starea economiei, performanțele președintelui sau vaccinarea anti-COVID.

Dacă republicanii cred că imigrația ilegală și creșterea ratei de infracțiuni violente sunt subiectele care contează, democrații insistă pe justiția rasială, drepturile de vot și drepturile minorităților (în special LGBTQ+). Faliile dintre cele două tabere sunt mari, cu poziții și atitudini radicale de ambele părți.

Starea de tensiune continuă, chiar dacă ea nu este atât de puternică ca în timpul mandatului lui Trump. În ciuda apelurilor la unitate venite de la Biden și a încercării de a reface podurile rupte dintre opozanți, zonele comune sunt rare. În acest moment, nimic nu pare că va reuși să-i (mai) aducă împreună pe americani. Cel puțin, nu în viitorul apropiat.

Surse: Newsweek, Yahoo News, NPR, Forbes

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Justitie rasiala = nu conteaza adevarul, ci culoarea pielii.
    Hopaaaa, se pare ca LGBTQ+ sunt membri ai Partidului Democrat (PD = Pe din Dos).

  2. Reminder

    • Cand nu ai argumente, o ții una-ntr-una cu postacii rusi! Lumea intreaga vede transformarea negativă a SUA sub ocupatie socialista garnisita cu BLM, Antifa, ideologia de gen si alte porcarii introduse de admin. obama si continuate de ticalosii admin. biden.

    • Plin de da pe dinafara. Mai stateau americanii inca 4 ani sub Trump si le amaneta tara. Chiar si asa, un nebun arunca o piatra in lac si 10 cuminti nu pot sa o scoata, zice vorba romaneasca. E posibil ca stricaciunile facute in 4 ani sa nu poata fi reparate in alti 4.

      Sa nu vezi imaginea de ansamblu arata ori ignoranta ori rea-vointa. Si sa fie un bibelou care numai sta intr-un loc si zambeste si Biden tot e mai bun decat Trump.
      Oamenii se fac ca uita ca e pandemie. Nu are cum sa fie mai bine decat in vremurile cand nu era pandemie. Zic „se fac” pentru ca din nou ori e ignoranta, ori rea-vointa. Dar aici miroase a vointa ruseasca mai degraba.

  3. Corect, socialistii sunt la putere in US.

  4. Anti-vaccinisti, conspirationisti, obsedati de LGBT, antifa si alte teme false.. cam astia sunt republicanii secolului 21. Ceva intre PSD si AUR, niste ametiti, ratati sau suparati pe viata, manati in lupta de corupti care sunt interesati doar sa profite din prostia gloatei.