G4Media.ro

Ești alergic la părul de animale? Iată ce câine sau pisică ți…

Sursa foto: Unsplash / Hannah Lim

Ești alergic la părul de animale? Iată ce câine sau pisică ți se potrivește

Alergiile sunt afecțiuni tot mai des întâlnite în ultima perioadă. Medicii pun apariția și dezvoltarea lor pe seama poluării, care este din ce în ce mai accentuată. În momentul de față, sute de milioane de oameni suferă de alergii la nivel mondial, iar în România, un sfert din populația țării are cel puțin o astfel de afecțiune.

Printre principalele tipuri de alergii se numără și cea la părul de animale. Iar asta îi face pe iubitorii necuvântătoarelor să fie puși în dificultate. Sunt totuși câteva animale care pot conviețui în bună pace alături de o persoană alergică, după cum a explicat medicul veterinar Beatrice Ilea pentru G4Media „Pets&Cats”.

Rasele de câini considerate hipoalergenice

Shih Tzu, câine
Sursa foto: Unsplash / Luis Olmos

Iubitorii de căței, dar care sunt și alergici la părul de animale pot opta pentru un Poodel. Acesta lasă păr puțin sau deloc, sunt incredibil de inteligenți și ușor de dresat. Și Yorkshireul Terrier este o alegere bună pentru cei cu alergii. Este afectuos și energic, iar blana lui se tunde mereu, astfel că nu lasă păr și deci nu cauzează crize. Pe lista câinilor hipoalergenici mai regăsim Bichon Frise, Schnauzer sau Shih Tzu.

Pisici potrivite pentru cei cu alergii

Cornish Rex, pisică
Sursa foto: Unsplash / Anastasiya Badun

Deși saliva și proteinele pe care pielea felinelor o secretă sunt cele care cauzează alergii, există mai multe rase de pisici care sunt considerate hipoalergenice. Cele din rasa Sfinx, de pildă, nu au păr deloc, ceea ce le conferă un aspect unic. Cornish Rex este o altă rasă de pisici prietenoasă cu persoanele alergice pentru că are mai puțin păr decât alte feline. La fel și pisicile Devon Rex. Nu în ultimul rând, pisicile din rasa Albastru de Rusia sunt considerate hipoalergenice întrucât, cu toate că au o blană bogată, produc mai puțin Fel d1, o proteină pe care pielea o secretă și care le provoacă alergii multor persoane.

Animalele fără blană sau păr, ideale pentru persoanele alergice

De asemenea, o altă variantă pentru cei alergici sunt animalele care nu au blană sau păr, cum ar fi reptilele, peștii sau unele specii de păsări, care nu produc aceleași tipuri de alergeni ca mamiferele.
E bine de știut și că numite animale de companie, cum ar fi rozătoarele (hamsterii, cobaii), pot avea așternuturi care pot agrava alergiile. În acest caz, sunt utile materialele de așternut hipoalergenice și o curățare frecventă a cuștii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează