Ești automat comunist dacă iei atitudine împotriva fasciștilor?

Un recent comentariu la o știre despre trimiterea în judecată a unui fost gardian al lagărului de concentrare nazist de la Sachsenhausen, acum în vârstă de 100 de ani mi-a reținut atenția.

Cititorul califica acțiunea justiției din Germania drept “comunistă”. Acest tip de comentariu are nevoie însă de ajutor pentru a înțelege mai bine grozăviile din trecut. Statul german a dovedit în cei aproape 72 de ani de existență un atașament constant față de democrație și tenacitate în urmărirea în justiție a crimelor naziste care sunt imprescriptibile.

Fapt este că am mai întâlnit acest tip de logică pervertită destul de frecvent când vine vorba de fascism sau de extrema dreaptă în general: dacă cineva critică sau dacă autoritățile întreprind măsuri împotriva unor persoane în legătură cu manifestări ce pot descrise drept fasciste sau de extrema dreaptă apare calificarea de “comunism”.

Într-un fel este inversarea tacticii comuniștilor în primii ani la putere după cel de-al doilea război mondial, când calificau orice oponent drept “fascist”, ceea ce a dus după căderea regimului comunist la deprecierea sau chiar la discreditarea folosirii acestui termen.

Acum, oameni care nu au decât cunoștințe vagi despre fascism și comunism, unii care chiar nu au trăit sub regimul comunist, folosesc termenul “comunist” fără noimă, crezând că este de bon-ton să te afișezi ca anti-comunist chiar dacă contextul n-are nici în clin nici în mânecă cu așa ceva.

În speță, revenind la lagărul de la Sachsenhausen, acesta este mult mai puțin cunoscut decât Auschwitz, Buchenwald, Bergen Belsen sau Dachau. Situat la periferia Berlinului, acesta era un fel de lagăr școală pentru comandanți și gardieni de lagăr sub regimul nazist.

Aici au fost uciși circa 20.000 din cei 200.000 de deținuți care au trecut prin acest lagăr, nu doar evrei, ci și cehi, polonezi, olandezi precum și prizonieri de război sovietici.

Interesant este că după 1945, când URSS a ocupat partea de est a Germaniei, Sachsenhausen a fost preluat de NKVD și folosit ca lagăr de concentrare pentru foști naziști și cei percepuți a fi oponenți politici. Din cei 60.000 de deținuți care au trecut pe aici până la desființarea lagărului în 1950 circa 12.000 au murit, majoritatea de malnutriție.

Dar ce relevanță mai are azi termenul de fascist? În fond, Hitler și regimul nazist au fost distruși în 1945 și nu vor mai reînvia niciodată, nu-i așa?

Sigur că apariția unui nou Hitler este improbabilă, dar elemente ale ideologiei fasciste și național-socialiste nu au dispărut niciodată și astăzi cunosc un reviriment în Statele Unite și Europa.

Potrivit FBI, terorismul de extrema dreaptă este amenințarea numărul unu, iar atentatul de la Pittsburgh din 2018 când un terorist rasist a ucis 11 evrei care se rugau într-o sinagogă este doar cel mai sângeros, dar în multe state activează miliții ale așa numiților naționaliști albi, care au un discurs rasist radical în ceea ce-i privește mai ales pe negri și evrei.

În Europa, atentatul comis în Norvegia de Anders Breivik în 2011, care a ucis 77 de persoane, a fost cel mai violent act extremist de dreapta și el l-a inspirat pe australianul Brenton Harrison Tarrant, care în 2019 a ucis 51 de musulmani care se rugau în moscheea din Christchurch, Noua Zeelandă.

Toate aceste atentate nu pot fi încadrate decât sub ideologia fascistă, bazată pe supremația rasei albe și în cazurile de față și pe disprețul față de evrei și musulmani.

A lua atitudine împotriva unor astfel de orori nu are nimic de a face cu comunismul, după cum judecarea unui fost gardian al unui lagăr nazist acuzat de crime împotriva umanității nu poate fi calificată decât ca un act legal într-un stat de drept și unul de apărare a democrației.

Adeseori cei care invocă “comunismul” adoptă atitudinea whatabout-istă “dar despre extremiștii de stânga de ce nu vorbiți?”. La care răspunsul este foarte simplu: extremiștii de stânga sunt sublimi, dar lipsesc cu desăvârșire, ca să-l parafrazez facil pe Caragiale.

Nu mai suntem în anii ’70 – ’80 când Brigăzile Roșii în Italia, Baader Meinhof în Germania, 17 Noiembrie în Grecia, Sendero Luminoso în Peru sau Farc în Columbia, printre ale mișcări de extrema stângă, făceau să se clatine statele în care acționau.

În plan politic, dreapta radicală este mai puternică azi ca oricând în ultimii 75 de ani în Europa: Reunirea Națională în Franța, Alternativa pentru Germania, Liga în Italia, Vox în Spania, Partidul Libertății în Austria, Vlaams Belang în Belgia, Partidul Libertății în Olanda, Jobbik în Ungaria, Democrații suedezi, Partidul Finlandezilor sunt partide ale dreptei naționaliste, unele dintre cu un discurs radical-extremist.

În România, ascensiunea partidului Alianța pentru Unitatea Românilor, etichetat de unii membri ai clasei poitice și intelectuali publici din România drept extremist de dreapta, cu referirile la Mișcarea Legionară făcute de unii dintre liderii săi, dar și memorialistica unor figuri legate de trecutul antisemit și fascist, ca Nicolae Paulescu sau Octavian Goga sau rezistența la îndepărtarea unor nume de străzi sau busturi după personalități condamnate pentu crime de război, ca Ion Antonescu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr sau Albert Wass, sunt dovezi că trecutul fascist al României chiar dacă nu prezintă neapărat atracție, atunci cel puțin nu suscită respingere.

Toate aceste partide au reprezentare în parlamentele naționale, majoritatea au și în Parlamentul European, reprezentare care pune în umbră orice presupusă reprezentare a extremei stângi. În plus, manifestări de extrema dreaptă se întâlnesc și în Polonia, Ucraina și Rusia, iar antisemitismul, rasismul și homofobia extremă – toate făcând parte din instrumentarul fascist/nazist – au cunoscut un reviriment, pe fondul pandemiei de Coronavirus.

Așa încât a lua atitudine împotriva manifestărilor de extrema dreaptă sau fasciste nu reprezintă comunism, ci este un reflex democratic și până la urmă o chestiune de bun simț.