G4Media.ro

Estonia și Finlanda au decis să închirieze un terminal plutitor de gaze…

Foto: Energy.gov

Estonia și Finlanda au decis să închirieze un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate și să renunţe la gazul rusesc până la iarnă

Estonia și Finlanda au semnat un memorandum-cadru în domeniul cooperării celor două țări în crearea unor instalații de regazificare şi a unor capacităţi de stocare a gazelor naturale lichefiate (GNL), transmite Agenţia de presă BNS, citată de Rador.

Documentul, care a fost semnat de ministrul economiei și infrastructurii din Estonia, Taavi Aas, și de ministrul afacerilor economice din Finlanda, Mika Lintilä, prevede închirierea unui terminal plutitor de stocare GNL cu posibilitatea de regazificare a cel puțin 30 TWh pe an.

Țările vor împărți costul terminalului în funcţie de cantitatea de gaze folosită de fiecare dintre ele. În memorandum se mai menţionează că părţile doresc să implementeze acest proiect comun cât mai repede posibil, cel târziu până la sfârşitul acestui an. Terminalul va fi livrat de compania estonă Elering și de compania finlandeză Gasgrid.

Terminalul va funcționa pe teritoriul țării în care infrastructura de servicii va fi creată cel mai rapid, iar pe viitor va fi amplasat în portul finlandez Inkoo. „Acum ne asigurăm că vom putea face față fără gaze ruseşti chiar începând din iarna viitoare. Situația de pe piața europeană este din ce în ce mai imprevizibilă și se poate schimbă în doar câteva zile”, a spus Taavi Aas. Consumul anual de gaze în Finlanda este de aproximativ 23 TWh, iar consumul Estoniei este de aproximativ 5 TWh. (Foto: Energy.gov)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Traim al treilea razboi mondial. Militar (in Ucraina), economic, mediatic, informativ, cibernetic. Lumea se reconfigureaza, incet-incet, isi cauta noi echilibre, iar rusia va trebui sa-si asume consecintele, pe termen lung.

  2. Minunat.
    De ce să dea bani pe gaz bun și ieftin când pot cumpara ceva prost și de 10 ori mai scump?

    • De ce sa fii destept cand poti sa fii prost…mars la putzin

    • Trolisor, in caz ca nu stiai, gazul se cam cumpara la pretul pietei… care pretul pietei e acum ridicat peste tot si incepusa sa creasca inca dinainte de razboi, cand rusii se jucau cu mana pe robinet de se schimba presiunea in conducte (vezi stirile din 2021)…

    • Muhahahaha ! Zdreanzță haurită rousofilă ascultă la mine : până în 2024 o să vă duceți pe pluă. Multă moUE pt voi !

  3. Corect, sa ajute gunoiul bolnav si bolsevic sa isi duca razboiul de starpire.

  4. Degeaba vă bucurați pentru faptul că unii au renunțat la gazul rusesc , degeaba sperați că Rusia se va duce de râpă daca nu se vai cumpără gaz de la ei. In afara de câteva cazuri care au consum mic ,surse proprii sau alternative, marii consumatori ai Europei tot de la ruși trebuie sa ia cel puțin 10 ani de acum încolo. Și din păcate piticul crăcănat știe asta. Europa consuma cam 150 miliarde mc pe an iar America,la care vă uitați unii că la Dumnezeu, nu poate asigura decât maxim 85 milioane cu producția și navele de acum. Trebuie cam 6000 de nave, față de aproape 600 de acum . Așa că totul este propaganda pura

    • Importanta este intentia si faptul ca se iau masuri in directia asta. Ca nu vom putea scapa de gazul rusesc in totalitate din prima, stim deja.
      Rusia are niste costuri mari cu razboiul asta, faptul ca incaseaza si mai putin nu o sa le permita la nesfarsit sa se distreze in Ukraina.
      Sunt o gramada de tehnologii care nu mai ajung in Rusia, si o sa inceapa sa conteze.
      Masinile nu le mai repari ca nu mai ai piese, o sa se plimbe toti cu Lada.
      Calculatoarele nu le mai schimbi cand se strica…
      De exportat nu mai exporta, de importat nu mai importa, o sa fie o tara inchisa cum eram noi pe timpul lui ceasca… leul avea curs fix si ne descurcam fiecare cum puteam dar noi nu stiam cum este in afara…
      Rusilor o data ce le-ai dat tehnologie pe paine nu vor rezista la nesfarsit intr-o dictatura, sunt totusi 146mil…. se va gasi unul sa il impiedice pe cracanat.

    • Ai dreptate, mare dreptate. Personal, nu cred ca Eu va renunta nici la gaze si nici la petrolul din Rusia ptr ca … nu au de ales

  5. Excelent sa cumpere de la americani gaz lichefiat că doar au bani locuitorii lor sunt tari bogate,le dorim mari succese.La fel să cumpere și Belgia Olanda,UK,Suedia iar Ursula sa se branșeze direct de la terminalul plutitor.

  6. Ca sa plateasca de 6-7 Ori Mai multi bani pe orice.