Eugen Stan, fostul polițist acuzat că a agresat sexual mai multe persoane, printre care și copii, a fost condamnat la 19 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă
Fostul polițist Eugen Stan a fost condamnat joi la 19 ani de închisoare de către Judecătoria Sectorului 6 pentru mai multe acuzații de agresiune sexuală, inclusiv asupra unor minori.
Decizia nu este definitivă.
Cunoscut în spațiul public drept “polițistul pedofil”, Stan a fost trimis în judecată pentru 18 fapte de agresiune sexuală comise în Bucureşti, în perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2018, asupra unor victime cu vârste cuprinse între 5 şi 38 de ani.
Fostul poliţist a fost prins în 2018 după ce a agresat doi fraţi, o fetiţă în vârstă de 5 ani şi pe fratele ei de 9 ani, în liftul blocului în care locuiau. În declaraţiile date procurorilor, el a spus că s-a învoit de la muncă în acea zi pentru a-şi rezolva niște probleme personale și, în timp ce îşi vizita un prieten, i-a observat pe cei doi copii.
Eugen Stan și-a recunoscut, parțial, faptele: „M-am uitat la fetiţă şi mi s-a părut că este simpatică, motiv pentru care m-am aplecat la nivelul ei, am întrebat-o dacă merge la şcoală sau la grădiniţă iar ea mi-a răspuns că merge la grădiniţă. Am început să o pup părinteşte pe frunte şi pe obraji pe fetiţă, după care l-am pupat şi pe băieţel pe obraz”, potrivit rechizitoriul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii