G4Media.ro

Eugen Tomac anunță că PMP îl susține pe Nicușor Dan la alegerile…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Eugen Tomac anunță că PMP îl susține pe Nicușor Dan la alegerile din 2024 / PNL i-a dat ultimatum primarului Bucureștiului

Președintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat marți la finalul unei întâlniri cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că PMP îl susține pe edil la alegerile din 2024. Anunțul șefului PMP, partid care are 5 din cei 55 de consilier generali din București, vine după ce PNL s-a distanțat la nivel declarativ de Nicușor Dan și i-a dat un ultimatum acestuia, cu zece cereri, pentru a nu-i retrage sprijinul politic.

”Avem un parteneriat care funcționează excelent în Consiliul General. Am discutat despre proiectele de interes major pentru București. Pentru noi e foarte important ca viitorul Bucureștiului să fie tot de dreapta și vom fi alături de domnul primar general și în viitoarele proiecte. Sunt absolut convins că parteneriatul nostru va da roade pentru că Bucureștiul are nevoie de continuitate și de un program politic de dreapta pe care îl vom susține cu toată forța”, a declarat Eugen Tomac într-o conferință de presă.

Nicușor Dan i-a mulțumit lui Tomac pentru sprijin și a spus că își dorește susținerea PMP.

”Îmi doresc să continuăm această colaborare. I-am asigurat pe consilierii generali PMP că sunt partenerul lor în viitor. Am venit la Primăria Generală votat de un public de dreapta. Cred că este datoria noastră, a tuturor, să facem tot ce ţine de noi ca să propunem un proiect politic în 2024 care să nu aducă o administraţie care a însemnat risipă, care a însemnat lucru de mântuială, spoială, care nu a dus Bucureştiul acolo unde trebuie să ajungă”, a declarat Nicușor Dan.

Eugen Tomac a mai spus că România are nevoie de o alternativă la PSD și PNL și l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că a trădat electoratul de dreapta.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...