G4Media.ro

Eugen Tomac, atac la Iohannis: Ne-am pregătit foarte prost pentru Schengen. Nu…

Eugen Tomac, atac la Iohannis: Ne-am pregătit foarte prost pentru Schengen. Nu pe bancheta din spate, cum spune Ciolacu. Ne-am pregătit foarte prost şi principalul responsabil este cel care conduce România

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a afirmat că ne-am pregătit foarte prost pentru aderarea la Schengen, precizând că principalul responsabil este cel care conduce România. El a menţionat că Austria putea fi convinsă să voteze pentru intrarea ţării noastre în Schengen şi că nu aveam nevoie de această umilinţă din partea Austriei, relateză news.ro

“Haideţi să vă explic cum este cu Schengen. Convingerea mea este că ne-am pregătit foarte prost, nu pe bancheta din spate, cum ne spune Ciolacu, nu. Ne-am pregătit foarte prost şi principalul responsabil, îi place sau nu, este cel care conduce România pentru că noi îndeplinim aceste criterii de aderare din 2010. din 2011. Sunt 12 ani de când România a investit şi investeşte constant pentru a se bucura de piaţa unică europeană, care înseamnă libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a mărfurilor. Cum nu le pasă şi nu discută despre integrarea noastră în zona euro şi o să vă explic ce înseamnă să fii în afara zonei euro, înseamnă credite scumpe şi bani mai mulţi pe umerii românilor. Nu şi-au făcut temele pe chestiunea Schengen. M-am prins din prima că odată ce suntem decuplaţi de Croaţia, există premisa ca în Consiliul JAI să ne trezim cu acest blocaj. Vreau să se ştie foarte clar,  Austria putea fi convinsă, Austria nu avea voie să ne blocheze, dar pentru asta nu stai şi te uiţi pe geam şi te întrebi oare se vor răzgândi sau nu, ci acţionezi. Şi nu acţionezi la Viena, ci acţionezi la Berlin, la Paris pentru că acolo sunt greii Europei. Nu aveam nevoie de această umilinţă pe care ne-a vărsat o în curte Austria”, a declarat Eugen Tomac, sâmbătă, la Congresul extraordinar al PMP.

El a afirmat că Guvernul era obligat să meargă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene după ce respingerii intrării României în Schengen.

“Deci Austria este principala vinovată pentru situaţia în care suntem astăzi, dar preşedintele ne-a spus nu cumva să-i boicotaţi, să nu cumva să-i criticaţi pentru că se supără. Pe bune? Guvernul avea obligaţia în prima secundă să meargă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Am încercat să văd ce se poate face pentru a opri această umilinţă incredibilă prin care am trecut. Când am văzut că Guvernul nu poate am încercat să implic Parlamentul European. Pentru a obţine un vot în Parlamentul European Durează o procedură şase, şapte luni, dar actul prin care ne-a fost refuzat accesul în spaţiul Schengen poate fi atacat timp de 60 de zile. Şi atunci am consultat cei mai străluciţi jurişti pe care i-am cunoscut din Europa, profesori de drept european, foşti judecători la Curtea de Justiţie şi i-am rugat să îmi explice care sunt şansele pentru ca un asemenea proces totuşi să aibă loc. Şi mă bucur că am avut acest curaj, pentru că nu ultima zi în care putea fi contestat acest document eu, în nume propriu, am depus o acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Consiliului Uniunii Europene, pentru că prin blocajul generat de Austria, nouă ni se încalcă mai multe drepturi”, a mai spus Tomac, potrivit news.ro

viewscnt

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Mai bine sa fim pregatiti chiar si foarte prost decat sa nu fim pregatiti.