G4Media.ro

Eugen Tomac: Este regretabil că un om care a fost ministru de…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Eugen Tomac: Este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, de Externe nu înţelege noţiuni elementare de democraţie

Eurodeputatul Eugen Tomac (președintele PMP) a afirmat că este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, ministru de Externe, referindu-se la Cristian Diaconescu, nu înţelege noţiuni elementare de democraţie. Eurodeputatul a mai precizat că Diaconescu „face un joc foarte urât în avantajul oponenţilor noştri politici”, relatează news.ro

„Regretăm că în spaţiul public apar informaţii false precum că partidul este într-o situaţie complicată. Pentru cei care încearcă să denigreze activitatea noastră, am un singur mesaj. Este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, ministru de Externe nu înţelege noţiuni elementare de democraţie. În acest partid mai există vreo cinci, şase foşti miniştri, un şef de stat, nimeni nu şi-ar permite niciodată să încalce norme elementare de reprezentare democratică şi evident să pună o instituţie politică într-o situaţie atât de neplăcută”, a declarat Eugen Tomac, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.

El a mai afirmat că Cristian Diaconescu face un joc urât în avantajul oponenţilor politici.

„Din păcate, constatăm că domnul Diaconescu face un joc foarte urât în avantajul oponenţilor noştri politici. Nu a înţeles un lucru elementar. Un partid întreg, o conducere formată din 65 de oameni, reprezentaţi din întreaga ţară, a votat anul trecut în luna martie pentru excluderea domniei sale din rândurile noastre. Şi este regretabil că am ajuns în acest punct, că partidul are peste 80 de dosare pe rol, pentru a demonstra ce? Este incredibil acest asalt pe care unii îl dau asupra PMP şi asigur că avem suficientă energie şi determinare pentru a merge mai departe. Este esenţial să respectăm regulile democratice care definesc un stat de drept şi nicidecum să împiedicăm activitatea unui partid. Nu există două partide, există decât unul singur, ales democratic care îşi desfăşoară activitatea fără a intra în chestiuni care ţin de speculaţii”, a transmis Eugen Tomac.

Acesta crede că Diaconescu trebuie să se oprească din a hărţui PMP.

„Am simţit nevoia să fac aceste precizări pentru că au existat diferite încercări absolut de neexplicat şi trebuie să înţeleagă şi dumnealui că a sosit un moment în care este bine să se oprească din această hărţuire a unui partid care i-a oferit şansa de a-i fi preşedinte, însă nu a putut să se ridice la acest nivel şi este regretabil că s-a ajuns în acest punct”, a precizat Tomac, conform news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

28 comentarii

  1. Am cam incept sa ma satu de basarabeanul asta. Este simpaticut el, asa, cum vorbește in dulcele grai moldovenesc, dar si-a depășit nivelul de incompetenta.

    • „@tomac”,pe de-o parte e bine ca le-ai adunat pe toate la un loc,iar pe de altă parte e sinistru.E tabloul din Cutia Pandorei scos la vedere,iar pictorita,cu mici exceptii,este clasa noastră politică,care într-un herupism general,sprijinită de cartelul media,aruncă tot timpul cu „nisip”peste el,în loc sa rezolve problemele create tot de ea.

  2. Sincer, nu. Habar nu am cine e prin PMP. Parca erau Paleologu si Mihai Neamtu. Cu 4 oameni dintre care unul bate campii, sa tot votez PMP. 🤕

  3. >>> …, există decât unul singur…
    Nu s-a putut nici ăsta abține, a fost musai să…

  4. tocmai iti da cu nervocalmin somn usor cand deschide gura

  5. Il stiu eu pe unu. din vedere. il cheama petrov

  6. Diaconescu nu era ala de vroia alianta PMP cu AUR ?

  7. Ce-o căuta și Diaconescu în partidul ăsta de 2 lei ? Rămâne totuși curioasă atașarea lui de Petrov

  8. Tomac este un coate goale, un parvenit ca ungurii lasati sa faca politica in România. Este sustinut de rusi, sub acoperire, nascut in Ucraina, el crede ca poate fi egalul d.lui Diaconescu, o somitate in diplomatie. Tomac, bleathi..

  9. Nu-i poate băga nimeni pumnul în gură la acest tolomac care a învățat democrația de la petrov și o practică acum cu veșnic nebăgatul în seamă, naționalist-ortodoxul Neamțu.

  10. Pentru Tomacul asta legea din Romania nu are nici o valoare?Se crede si asta buricul pamantului? Vrea cu tot dinadinsul sa fie presdinte de partid!Marioneta lui Basescu!

  11. Diaconescu a cam dat cu stângu-n dreptul. Într-o vreme l-aș fi votat președinte (chiar dacă era din psd), apoi a plecat nu știu unde, de acolo altundeva… ca un traseist care se respectă. Acum nu l-aș mai vota nici șef de scară …

  12. Diaconescu face cat 100 de tolomaci si 100 de petrovi la un loc. Tot ce nu am inteles …ce naiba cauta el in acest coteț de partid la valoarea lui.Sper ca a invatat cv…cand intri in cotetul de porci….

  13. Oh,îmi pare RAU pentru domnu’ DEACONESCU!
    Nu le are pe astea cu….conducerea! De cînd a plecat din PSD ,unde a vrut să fie șef,nu s-a mai lipit pe nicăieri! Dacă ar fi rămas și acuma ar fi fost ministru pe undeva ! Are ” stofă ” !!!

  14. Lolek si Bolek pe motocicleta, se cearta care sa stea la geam! 🤦

  15. Furtuna într-un pahar cu apă.
    Un partid nepartlamentar și doi expirați politic
    Altă întrebare.

  16. Marioneta lui Băsescu….

  17. Tolomac și partidul lui făcut de Băse primesc bani de la stat , asta deși nu este partid parlamentar. De asta își permite acest tolomac să apară peste tot in media. S-a dus de mânuță cu Băse in Parlamentul European și se crede mare politician. Este doar un lingău marca Băse. Diaconescu a căzut în capcana acestui lingău.

  18. Eugenia a vorbit 5 pagini🤣 în care nu a zis nimic, a plâns ca proasta și nu s a înțeles nimic 🤣

  19. De ce nu puneti sef la PMP un Mitic sau un Oltean smecher , care stie sa manipuleze Poolime …Votez AUR ; mama ce circ ziganesc o sa fie in Parlament …..Pu-Le-Ne pe faras ..

    • Cat adevar si ce profetie!Ar trebui scris pe toate gardurile si pe toti peretii,urmat de primele versuri din imnul national.

  20. El este!!!Elitistul,sofisticat în sobrietatea sa,voia sa-i dea un branci electoral partidului extremist,AUR.Este normală această schizofrenie politică la noi.Vine de la proverbul „să nu faci ce face popa,ci ce zice popa”S-a vazut popă manancand friptură în Vinerea Mare.Eee,asta a fost judecator,iar gestul este cam acelasi(în traducere laică înseamnă sa înghiti o broască rîioasă).Ce,”Cap de Gumă” nu era erudit la televizor,iar în dos punea „jandarmii”sa „spanzure”adevarul,respectiv pe cei care îl acuzau că „a mintit poporul cu televizorul”!?Și căti nu sunt!?

  21. Voi nu stiti pe ce luati banii,ce sa mai zicem de altele!

  22. Cum sa nu aiba? Tolomacul il are pe „decat”.

  23. Cum sa nu aiba? Tolomacul il are pe „decat”.

  24. Diaconescu a încurcat și încurcă pe multi: din politica din secu, din armata…. De aceea nubisi găsește locul în politica… Se feresc de el. Oare de ce ? Eu știu asa: atunci cind nu poți controla un om, ii bagi bete în roate. Senzația asta este !