G4Media.ro

Eugen Tomac (PMP): „În 2021, Cîţu ne-a propus fuziune. Răspunsul preşedintelui Diaconescu…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Eugen Tomac (PMP): „În 2021, Cîţu ne-a propus fuziune. Răspunsul preşedintelui Diaconescu a fost: da, apoi s-a răzgândit”

Eurodeputatul Eugen Tomac, fost preşedinte al PMP, a informat, vineri, că, în această săptămână, a participat la o şedinţă a partidului, convocată la iniţiativa a 46 de lideri ai formaţiunii şi în care s-a decis convocarea Congresului, respingând afirmaţiile potrivit cărora reuniunea a fost una ilegală, transmite Agerpres.

„În ultimele 24 de ore, am primit tot felul de mesaje care mai de care mai interesante, toate ducând spre ideea că am participat recent la un puci. (…) Nu am participat la niciun puci. În schimb, da, am participat săptămâna aceasta la o şedinţă a PMP, convocată la iniţiativa a 46 de lideri ai PMP. De ce? În primul rând, pentru că PMP nu a mai avut o şedinţă de partid de mai bine de două luni, ori acest aspect este inadmisibil în rândul unei structuri politice, mai ales că după PSD şi PNL suntem partidul cu cei mai mulţi reprezentanţi în administraţia locală. De asemenea, am fost şocat că, deşi domnul preşedinte al PMP era în sediul central al partidului în care avea loc reuniunea a 70% din liderii partidului, a ales să nu participe, acuzând ulterior, în mod incorect, că întâlnirea noastră este una ilegală. Această abordare, pe care nu am înţeles-o şi nu o voi înţelege niciodată, ne-a determinat pe mine şi majoritatea colegilor să adoptăm decizia de a convoca cu unanimitate de voturi un nou Congres”, a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că nu s-a discutat în acea şedinţă despre relaţia cu alte partide.

„Legat de subiectul fuziunii cu PNL vă pot spune atât: în 2020, Orban ne-a propus fuziune şi, cum era firesc, i-am sugerat întâi să discute cu domnul preşedinte Băsescu. Răspunsul preşedintelui Băsescu a fost scurt: nu. În 2021, Cîţu ne-a propus fuziune şi, cum era firesc, i-am sugerat întâi să discute cu domnul preşedinte Diaconescu. Răspunsul preşedintelui Diaconescu a fost: da, apoi s-a răzgândit”, a mai scris Tomac.

Joi, liderul PMP, Cristian Diaconescu, a afirmat că a avut „o surpriză neplăcută” să constate că „un grup de ‘organizatori binevoitori’ a convocat o adunare, pe care au denumit-o în mod ilegal Colegiu Naţional”.

„Au încercat să legitimeze această adunare, inducând în eroare participanţii că eu şi colegii mei din conducerea centrală am fi parte din această iniţiativă. Ca să fie clar – nu am iniţiat, nu am participat la întâlnire, nu legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar. Deciziile de demitere şi numire a altor persoane pe loc, cât şi aşa-zisul Congres anunţat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această iniţiativă să cunoască consecinţele în scurt timp”, a scris Cristian Diaconescu, pe pagina sa de socializare.

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Deodata au devenit PNL-siti. De fapt se alatura laturii PDL din PNL. Oare de ce? Ii este frica lui dl. Tomac ca nu va mai avea funcții dupa ce i se termina stagiul la Parlamentul European și rămâne fără venituri? Și apropo ce atâtea fuziuni între partide? Cred ca nu mai la noi se întâmplă astfel de chestii. Ai „doctrina”, ai „ce sa transmiți” ramai independent. Nu sunt deloc un fan AUR, chiar împotriva, dar uită-te la AUR ce face și vezi ca așa trebuie sa iti construiesti un partid

    • Ce doctrină are PMP?
      E partidul creat de Băsescu pentru Udrea, cu o parte din PDL.
      Acum vor să se lipească de fostul PDL, ceea ce e normal.
      Mai interesante sunt mișcările „PNL”, care fuzionează cu ALDE, ar fi vrut și cu PMP, orice numai să mai adune 2-3 procente, să nu-i depășească alt partid

  2. Cum să nu se răzgândească Diaconescu constatând în ce degringolada a intrat PNL odată cu alegerea lui Cîțu Președinte și mai ales după refacerea USL?!
    Cred că Diaconescu a spus da înainte de ieșirea lui Orban din PNL.

  3. Indiferent ce aleg, in lipsa unui lider muncitor sunt condamnati la disparitie.
    Modelul d epartid pe FB s-a terminat. USR in picaj, PMP in picaj.
    AUR crește ca liderii muncesc zi de zi pe teren cu oamenii.

  4. Stârvul PNL cu mecla de PDL încearcă din răsputeri să se gonfleze, să-și umfle mușchii. Pute mortăciunea, însă nimeni nu-i arunca coșciugul cu moaște stricate in groapa.

  5. singura ratiune cu unirea este,chipurile fragmentarea voturilor,dar baietii vor la ciolan acu’ ca nu mai cred nici ei in produse expirate gen pmp,alde ,pro fraierimea

  6. Peneleu devine un partid de lepre tot mai mult, disparitia lui din prim planul politii este asigurata, va deveni un partid agatatoare