Eugen Tomac: Trăim vremuri de război, iar statul pare depășit, pare că și-a atins limitele / Nu lăsați spațiul public să fie confiscat de contestatari mediocri care se bucură de atenție pentru că lipsiți voi
Liderul PMP, Eugen Tomac, a scris, marți, pe Facebook, că oamenii care au protestat în București și marile orașe împotriva noilor restricții ”sunt victimele perfecte ai celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației” și că sunt ”dispuși să creadă orice mai puțin adevărul”. Liderul PMP mai susține că statul ”pare depășit, pare că și-a atins limitele” și crede că românii vor ”mesaje clare” și ”măsuri serioase” legate de testre și vaccinare. ”Nu lăsați spațiul public să fie confiscat de contestatari mediocri care se bucură de atenție pentru că lipsiți voi, cei mandatați democratic să apărați libertățile și sănătatea noastră”, mai scrie lierul PMP.
Redăm mai jos integral postarea lui Eugen Tomac
”În slujba cui este agentul fără mască? Libertatea de exprimare și dreptul de a protesta pașnic sunt valori care definesc democrația și este vital să le apărăm cu orice preț. Mai mult, libertatea de mișcare este una dintre libertățile ce stau la baza Uniunii Europene.
Este esențial să veghem ca aceste drepturi fundamentale să nu fie afectate și îngrădite, dar ce putem face atunci când trăim vremuri atât de dure generate de pandemie, iar unii cetățeni deturnează sensul cuvântului libertate și îl pun în slujba teoriilor conspirației?
În mod normal, oamenii sunt îndreptățiți să-și exprime nemulțumirea că nu au soluții pentru a-și păstra locurile de muncă, au dreptul să critice guvernul pentru măsuri întârziate legate de testare și de subvențiile acordate celor afectați de criza de sănătate. Chiar și în vreme de pandemie, statul are obligația să fie transparent și să comunice cât mai mult.
Nu pot însă să-i înțeleg pe oamenii care ies în stradă și protestează, când spitalele sunt pline de bolnavi și avem peste 23 000 de morți din cauza Covid în decurs de un an, iar aproape un milion de cetățeni au fost infectați cu virusul ucigaș.
A scoate masca și a-i da foc, a încuraja nesupunerea în această perioadă, precum și nerespectarea regulilor sunt totuna cu a dezerta și a te transforma într-un agent al dezinformării.
Acești oameni sunt victimele perfecte ai celor care, cu bună știință, deformează realitatea și construiesc teorii ale conspirației. Așa pot mult mai ușor manipula mase de oameni, dispuși să creadă orice mai puțin adevărul.
Trăim vremuri de război, iar statul pare depășit, pare că și-a atins limitele. Îmi pare rău că nu vrea nimeni la vârful său să comunice convingător zi de zi cu cetățenii așa cum ar trebui să facă adevărații lideri care apără democrația, libertățile și luptă în prima linie pentru sănătatea românilor. Au obosit și românii să audă discursul tehnic și fără vlagă al medicului de serviciu Arafat.
Vor mesaje clare, măsuri serioase legate de testare și vaccinare, așa cum se întâmplă în toată Uniunea Europeană. Nu lăsați spațiul public să fie confiscat de contestatari mediocri care se bucură de atenție pentru că lipsiți voi, cei mandatați democratic să apărați libertățile și sănătatea noastră.”
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Bogdan Buda
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii