Euobserver: Acordul comercial cu Mercosur va înlesni reintroducerea „pesticidelor otrăvitoare” în UE
Acordul comercial UE-Mercosur, în forma sa actuală, va exacerba „efectul de bumerang” al pesticidelor interzise în UE, ale căror reziduuri se vor întoarce în bloc sub forma importurilor alimentare, arată un studiu publicat marți.
UE a exportat în 2018-2019 în blocul sud-american Mercosur (Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay) 7.000 de tone de pesticide interzise în Europa din cauza riscurilor de mediu și de sănătate publică.
Însă reziduurile acestor substanțe periculoase au fost descoperite pe produsele agricole pe care UE le importă din Mercosur, precum legumele și fructele.
Legislația UE nu interzice exportul pesticidelor interzise în UE în terțe țări, permițându-le companiilor să realizeze profituri vânzând aceste chimicale statelor non-UE – fapt care a dus deja la apeluri de a se interzice exportul de pesticide toxice.
În medie, alimentele importate în UE conțin dublul cantității de reziduuri de pesticide conținute de alimentele produse în UE.
În 2018 UE a exportat în total în Mercosur pesticide de peste jumătate de miliard de euro, în principal în Brazilia (446 milioane euro).
La rândul lui, Mercosur a exportat în același an în UE zeci de produse agricole, valorând peste 21 de miliarde de euro – între care soia, cereale, fructe și cafea.
Însă studiul a dezvăluit că 30% din pesticidele autorizate pentru recolte în Brazilia (principalul exportator din Mercosur) și 20% din cele aprobate în Paraguay sunt interzise în UE.
Argentina, de exemplu, a exportat în UE în 2018 pere și mere în valoare totală de vreo 71 de milioane de euro. Iar respectivele fructe sunt tratate în Argentina cu 14 tipuri de pesticide interzise în UE.
În 2018, 7% din totalul de 781 de mostre alimentare din țări Mercosur colectate de Agenția Europeană a Standardelor Alimentare conțineau reziduuri de pesticide peste limitele admise în UE.
În 2019-2020 Brazilia a aprobat un număr-record de pesticide – între care și 37 de tipuri interzise în UE.
Europarlamentarul german Helmut Scholz, din grupul Stânga din Parlamentul European (PE), a declarat că în urma concluziilor „alarmante” ale studiului se impune o revizuire a implicațiilor acordului comercial cu Mercosur.
„Odată intrat în vigoare, acordul UE-Mercosur va accentua inegalitățile dintre și din interiorul celor două blocuri regionale – în loc să permită comerțul echitabil și dezvoltarea sustenabilă”, a afirmat el.
„Corporațiile chimice europene care-și aruncă pesticidele toxice în țările Mercosur, inclusiv multe interzise în UE, își vor vedea amplificate profiturile și impunitatea, în condițiile în care ele exploatează reglementările și legile mai laxe ori absente”, a precizat el.
Acordul este supus acum unei revizuiri juridice, un pas preliminar înainte de traducerea lui în toate limbile oficiale ale UE și Mercosur și trimiterea lui la PE și statelor membre spre ratificare. În Consiliul European aceasta va necesita unanimitate.
Dar unele state UE, cum sunt Franța și Austria, s-au declarat îngrijorate de modelul agro-industrial intensiv utilizat de țările Mercosur.
Interdicții în Franța și Elveția
Pe de altă parte, autoarea studiului, profesoara Larissa Mies Bombardi de la Universitatea din São Paulo, a acuzat UE de adoptarea unor „duble standarde” în privința utilizării și exportului pesticidelor, afirmând că populația țărilor din Mercosur e tratată ca niște „cetățeni de clasa a doua”, dat fiind faptul că permite ca ei să fie expuși unor substanțe interzise în UE.
În ultimii 10 ani peste 56.000 de oameni au fost otrăviți de pesticidele folosite în Brazilia – adică, în medie, 15 persoane pe zi. Se estimează însă că numărul real este de vreo 50 de ori mai mare, întrucât cele mai multe intoxicații nu sunt raportate.
Începând din 2022 Franța va fi prima țară din UE care va interzice atât exportul cât și transportul pesticidelor interzise în UE. Interdicția se va aplica și importului de alimente produse cu asemenea pesticide.
Elveția a adoptat deja o interdicție similară, în vigoare din ianuarie 2021.
Prin strategia sa „De la fermă în furculiță”, Comisia Europeană urmărește să reducă cu 50% utilizarea pesticidelor chimice până în 2030.
Sursa: Euobserver / Articol de Elena Sánchez Nicolás / Traducere: Andrei Suba (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank