Euobserver: Cât de „imperială” este de fapt Uniunea Europeană?

Este Uniunea Europeană un imperiu? Până de curând întrebarea ar fi fost considerată absurdă. Un „imperiu” obișnuia să fie ceva negativ, asociat cu autocrația, cuceririle, exploatarea și etalarea arbitrară a puterii.

Adică, pe scurt, tot ceea ce Europa nu este.

Însă lucrurile se schimbă. UE are o atitudine dură față de Regatul Unit, și-a închis granițele externe în cursul pandemiei, a început să filtreze investițiile străine și se luptă cu jihadismul tocmai în Mali.

Deodată oamenii spun: „UE se comportă ca un imperiu”. Interesant e că nu o spun doar într-un sens negativ. E mai degrabă ca o observație, un nou mod de a privi lucrurile. Începem să gândim altfel despre noi și despre Europa.

E o tendință alimentată în principiu de evoluții externe.

Europa e din ce în ce mai mult înconjurată de puteri și grupări pornite s-o slăbească. Brexit și condiționarea tot mai mare a scutului de securitate american ne silesc să apărăm și să protejăm ceea ce am clădit și realizat vreme de decenii.

Iar pentru a face acest lucru Europa începe să folosească puterea și s-o proiecteze dincolo de frontierele ei.

Din punct de vedere economic Europa era deja puternică de mulți ani. Piața ei internă e una dintre cele mai mari din lume.

Oricine vrea să vândă bunuri sau servicii aici trebuie să respecte regulile europene, fiindcă ele sunt foarte stricte și conștiincios aplicate. În aceste reguli sunt consfințite și valorile europene, cum ar fi prevederi referitoare la schimbarea climei, buna guvernare și drepturile omului.

Companii din Asia și America Latină își imploră guvernele să copieze regulile UE pentru a nu fi nevoite să facă față unor regimuri juridice diferite. Google și Amazon se conformează legislației europene stricte a protecției datelor – chiar și în SUA. Florile pentru piața UE sunt cultivate în Rwanda în acord cu regulile UE. Inspectorii din Rwanda fac controale cu formularul european de verificare în mână.

Europa stabilește standarde – la nivel mondial.

Acesta este motivul pentru care vecinii non-UE mai apropiați, precum Norvegia și Elveția, participă și ei la largi segmente ale pieței unice. În schimb, ei respectă o mare parte din legislația UE și plătesc contribuții.

Ambele țări și-au rezervat anumite domenii în care își păstrează suveranitatea absolută. Aspect care presupune și un preț.

Brânză și mașini de spălat

În Norvegia brânza este foarte scumpă: importurile de brânză sunt taxate masiv, în vreme ce brânza norvegiană e scumpă pentru că deservește doar o mică piață internă. Mașinile de spălat sunt mai scumpe în Elveția decât în Germania, deoarece elvețienii refuză să respecte dimensiunile standard stabilite de UE pentru ele. Aceste mașini trebuie produse anume pentru piața elvețiană, cu dimensiunile lor aparte, „suverane”.

Multă vreme europenii abia dacă au fost conștienți de această putere.

Lucru care se schimbă acum, în parte și din cauza Brexit-ului. Regatul Unit refuză să copieze regulile UE, optând pentru suveranitate în detrimentul accesului la piață. În timp ce peștele putrezea în porturile britanice, întrucât nu mai poate ajunge în Europa, liderul conservatorilor din Camera Comunelor Jacob Rees-Mogg glumea: „Acum ei sunt pești britanici, și din acest motiv o duc mai bine și-s mai fericiți”.

La fel ca o oglindă, Brexit face acum ca puterea UE să fie vizibilă. El arată de asemenea și daunele pe care le poate provoca altora.

Să luăm exemplul Irlandei de Nord, care a rămas parte a pieței unice și a uniunii vamale ale UE.

Londra n-ar fi vrut inspectori UE pe teritoriul britanic. Numai că orice intră în UE trebuie să fie mai întâi inspectat. Astfel că inspectorii UE se află acum acolo.

Ei pot verifica orice, oriunde, neanunțat, și pot chiar obține acces la datele vamale britanice. Un singur lucru nu-l pot face acei vreo 15 inspectori UE: să lucreze într-o clădire pe care e arborat drapelul european. Astfel că acum lucrează în lipsa acelui drapel.

O situație care amintește de primul aeroport palestinian din Gaza, construit în urma acordurilor de pace de la Oslo din anii ’90.

Pe acel aeroport absolut toate controalele erau făcute de soldați israelieni: pasageri, bilete, bagaje, căi de acces. Numai că o făceau invizibil. Steagurile palestiniene erau arborate pretutindeni. Însă valizele erau inspectate în spatele unor geamuri cu efect de oglindă, după care se ascundeau israelieni înarmați care deschideau și verificau bagajele.

Aeroportul din Gaza a fost bombardat și făcut una cu pământul la scurt timp după inaugurarea lui. Și aranjamentele din Irlanda de Nord depind de încrederea și abilitatea politică. UE trebuie să pășească cu grijă. Odată cu puterea vine și responsabilitatea. Și reținerea.

Jan Zielonka, profesor la Oxford, scria în 2006 în „Europa ca imperiu” că europenii privesc UE „prea mult prin lentila suveranității naționale”.

Suveranitatea națională e un concept bun atunci când granițele juridice și politice ale statului corespund cu cele ale pieței, armatei și tiparelor de migrație.

„Acum nu mai e cazul”, argumentează Zielonka. „Prin urmare, o UE cu o putere serioasă trebuie să fie «întrucâtva imperială»” – fără componenta autoritară, adică, și cu multă flexibilitate și modestie.

După cum o demonstrează UE, imperiile pot apărea și discret, fără cuceriri brutale și fără proclamări sforăitoare ale puterii. Nimeni nu e forțat să devină membru; oricine poate pleca.

Însă a scăpa cu totul de puterea UE este imposibil, după cum descoperă acum și Regatul Unit. State non-UE copiază legislația europeană nu pentru că sunt forțate, ci fiindcă și-ar face singure rău dacă nu ar face-o. Dacă vrei să măsori cât de puternică e Europa, nu trebuie decât să-i întrebi vecinii.

Cum Europa își construiește acum frontiere pentru a se proteja de terorism, pandemii și fraude cibernetice, statutul ei imperial va deveni și mai limpede.

Europenii trebuie să înceapă să realizeze că, pe lângă faptul că oferă protecție și administrează o coexistență pașnică, imperiile le pot face rău altora.

Trebuie să ne gândim mai bine în privința opțiunilor pe care le avem atunci când ne izbim de ostilitate. Cum să răspundem dacă Londra ar viola acordurile Brexit? Cum să reacționăm dacă Moscova va continua să ne umilească diplomații? Ce să facem dacă Turcia va continua cu forajele în ape grecești și cu utilizarea refugiaților pe post de monedă de schimb? Dar dacă relația noastră cu Elveția se va degrada și mai mult?

Europa trebuie să-și dea seama cum poate fi concomitent și puternică și benignă. De acest aspect ar trebui să se ocupe „autonomia strategică”, noua expresie la modă la Bruxelles.

După cum scria cândva filozoful chinez Zhuangzi: „Numai acela căruia un imperiu nu-i e de nici un folos e potrivit pentru a-i fi încredințată conducerea lui”.

Sursa: Euobserver / Articol de Caroline de Gruyter (editorialistă la ziarul olandez NRC Handelsblad) / Traducere: Andrei Suba (Rador)