Euro 2020: Spania și Italia joacă marți, de la 22.00, prima semifinală
Spania ș Italia se înfruntă marți seară de la ora 22.00, pe stadionul londonez Wembley, în prima semifinală de la campionatul european de fotbal Euro 2020. Cealaltă semifinală se dispută miercuri între Anglia și Danemarca.
Italia, echipa cu cel mai spectaculos fotbal de până acum, nu va conta pe fundaşul stânga Leonardo Spinazzola, unul dintre performerii săi. Accidentat grav la la tendonul lui Ahile, el va fi înlocuit de Emerson Palmieri.
Mancini l-a confirmat în atac pe Ciro Immobile, deşi acesta a fost cel mai slab om al echipei sale în meciul cu Belgia din sferturi de finală (2-1), potrivit Agerpres. „Mi se pare că e unul dintre atacanţii care au marcat cele mai multe goluri în ultimii ani, iar de multe ori cei care sunt cei mai criticaţi rezolvă apoi meciurile”, a spus selecţionerul despre fotbalistul lui Lazio.
Pe stadionul Wembley vor fi circa 60.000 de spectatori, majoritatea britanici, pentru că fanii din Italia și Spania nu au putut veni din cauza restricțiilor la călătoria în Anglia. (sursa foto: Facebook\ UEFA Euro 2020)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu