G4Media.ro

Euro 2024: Clasamentul celor mai rapizi jucători de la Campionatul European de…

Sursă foto: MARCA

Euro 2024: Clasamentul celor mai rapizi jucători de la Campionatul European de fotbal 2024 / Valentin Mihăilă este în top 5

Campionatul European din Germania a adus la un loc o multitudine de jucători cunoscuți pentru viteza lor, dezvoltată pe parcursul meciurilor. Rapiditatea este un atu pentru mulți fotbaliști, inclusiv fundași, și uneori este factorul decisiv în momentele importante ale partidei. Iată care este top 10 cei mai rapizi jucători de la Euro, un clasament care îl include și pe Valentin Mihăilă, potrivit UEFA, citat de MARCA:

  1. Kylian Mbappe – 36.5 km/h
  2. Ferran Torres – 36 km/h
  3. Benjamin Sesko – 35.9 km/h
  4. Leroy Sane – 35.8 km/h
  5. Valentin Mihăilă – 35.8 km/h 
  6. Theo Hernandez – 35.7 km/h 
  7. Dan Ndoye – 35.6 km/h
  8. Van de Ven – 35.6 km/h
  9. Rasmus Hojlund – 35.5 km/h
  10. Rafael Leao – 35.4 km/h
Cei mai rapizi jucători Euro 2024
X/UEFA Euro 2024

Extrema stângă a României, Valentin Mihăilă, ocupă locul 5, la egalitate cu jucătorul german de la Bayern Munchen, Leroy Sane. Cunoscut pentru sprinturile sale, Mihăilă a atins o viteză de 35.8 km/h în acest turneu final.

Nu este prima dată când fotbalistul Parmei folosește viteza pentru a pătrunde prin apărările adverse. În primul meci contra Elveției din grupa de calificare la European, Mihăilă a străpuns apărarea elvețiană de două ori, reușind să facă o dublă în revenirea României de la 0-2 la 2-2, prin specialitatea sa, viteza.

De așteptat, Kylian Mbappe ocupă prima poziție în acest clasament cu 36.5 km/h. Starul lui Real Madrid se bazează deseori pe agilitatea și viteza sa în pătrunderile în careu.

În ciuda acestui aspect, la acest turneu final, Mbappe nu a generat goluri cu viteza de care dă dovadă. Atacantul Franței a înscris doar un gol din penalty la Euro, în timp ce naționala sa a marcat de trei ori, celelalte două reușite fiind autogoluri.

Topul include și compartimentul defensiv, astfel fundașul lateral al lui AC Milan, Theo Hernandez, ocupă locul 6, cu 35.7 km/h. În același sens, apărătorul lui Tottenham, Van de Ven, se află pe poziția a opta, cu 35.6 km/h.

Absența lui Nico Williams, om de bază pentru Luis de la Fuente, și apariția rezervei Ferran Torres pe poziția a doua în acest clasament surprinde fanii spanioli. Williams ocupă locul 23, cu 34.7 km/h atinși.

Într-un clasament mai amplu, România mai beneficiază de câteva locuri. Locul 22 este ocupat de Andrei Rațiu, cu 34.7 km/h, iar locul 29 de Denis Drăguș, cu 34.5 km/h.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează