Euro 2024: UEFA are un plan pentru a rezolva problema terenului de la Frankfurt. Pe stadionul respectiv va juca România ultimul meci din grupă
UEFA a anunţat că există un plan de îmbunătăţire a calităţii gazonului de pe Frankfurt Arena, după ce au existat probleme cu suprafaţa în timpul meciului dintre Anglia şi Danemarca, relatează bbc.com, citat de News.ro.
Jucătorii au avut probleme din cauza stării proaste a gazonului în timpul confruntării din Grupa C a Euro 2024.
Bucăţi mari de gazon au fost desprinse de pe teren la începutul meciului, iar angajaţii au fost văzuţi umplând găleţi pline cu iarbă după meci.
„Un plan detaliat de întreţinere este în vigoare pentru a rezolva problemele specifice şi pentru a îmbunătăţi în continuare calitatea înaintea următoarelor meciuri de pe teren”, a declarat UEFA. ” UEFA şi consultanţii săi independenţi au lucrat îndeaproape cu echipa din Frankfurt în perioada premergătoare turneului pentru a garanta condiţii optime de joc şi au văzut cum ratingul general al terenului s-a îmbunătăţit în mod constant pe parcursul sezonului precedent.”
Organizatorii au optat, de asemenea, să închidă acoperişul stadionului la meciul Angliei.
Profesorul Steve Haake, de la grupul de cercetare în domeniul ingineriei sportive de la Universitatea Sheffield Hallam, crede că umiditatea suplimentară din interiorul arenei a avut, de asemenea, un impact.
„Când ai 58.000 de fani care respiră şi se entuziasmează foarte tare, asta va crea o mie de kilograme de umiditate pe oră”, a declarat profesorul Haake. „O parte a problemei este că ţin vremea afară, ţin soarele afară, ţin umezeala afară. Iarba are nevoie exact de aceste două lucruri pentru a creşte bine. Bănuiesc că au greşit momentul”.
Următoarea partidă care va avea loc la Frankfurt este în 23 iunie, când gazdele, Germania, vor întâlni Elveţia în Grupa A.
Slovacia şi România se întâlnesc apoi, în Grupa E, la 26 iunie, iar ultimul meci va fi unul din optimile de finală, între câştigătoarea Grupei F şi una dintre cele mai bune patru echipe de pe locul trei, la 1 iulie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank