G4Media.ro

Eurobarometru de toamnă: Principala provocare cu care se confruntă românii este legată…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Eurobarometru de toamnă: Principala provocare cu care se confruntă românii este legată de creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai

Principala provocare cu care se confruntă românii este legată de creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai, conform Eurobarometrului de toamnă 2023 publicat joi, relatează Agerpres. Faţă de începutul anului, procentul celor care o consideră principala provocare a scăzut progresiv în fiecare trimestru, cel mai probabil pe fondul scăderii inflaţiei, precum şi al măsurilor guvernamentale de plafonare a preţurilor la alimente, relevă un comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Românii nu mai consideră situaţia financiară a propriei gospodării drept a doua cea mai importantă provocare din viaţa lor, deoarece preocuparea privind sănătatea a crescut, reuşind să o depăşească pe cea de natură economică. De altfel, tema sănătăţii a fost constant în topul provocărilor cu care se confruntă românii. Totuşi, sunt uşor mai optimişti cu privire la viaţa lor faţă de începutul acestui an, cu 1 din 3 români apreciind şi că viaţa lor în general va fi mai bună în următoarele 12 luni.

Astfel, printre principalele provocări cu care se confruntă românii, la nivel personal sau naţional, sunt creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai (44%, ambele), sănătatea (21 şi, respectiv, 18%) şi situaţia financiară personală (19%) sau cea economică a ţării (25%). Preocupările europenilor sunt similare la nivel personal, imigraţia urcând în top până pe locul doi în ce priveşte provocările cu care se confruntă propriile ţări.

O mare parte dintre români (57%) continuă să evalueze situaţia economiei europene ca fiind bună, cu 33% dintre ei care apreciază că aceasta nu se va schimba în următoarele 12 luni, iar 31% considerând că aceasta chiar se va îmbunătăţi. La nivel UE27, percepţiile sunt puţin mai sumbre, europenii fiind împărţiţi în mod cvasi-egal între cei care cred că situaţiei economiei europene este bună (45%) şi cei care o consideră proastă (44%). În plus, numărul europenilor care cred că situaţia economiei UE se va îmbunătăţi (19%) este mult sub cel al europenilor care nu cred că se va schimba (44%) sau chiar se va înrăutăţii (28%).

Românii sunt mai optimişti decât media europeană în ceea ce priveşte viitorul apropiat al Uniunii Europene şi consideră că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie corectă. Pentru români, Uniunea Europeană înseamnă, în primul rând, libertatea de a călători, studia şi lucra oriunde pe teritoriul acesteia. Aceştia menţionează acest avantaj ca fiind şi cel mai important rezultat al Uniunii. În al doilea rând înseamnă pace şi calitatea vieţii generaţiilor viitoare.

Au urcat în top şi preocupările privind situaţia internaţională, ca provocare cu care se confruntă Uniunea Europeană în ansamblul ei (25% RO şi 24% UE27), în contextul războiului din Ucraina şi al crizei din Orientul Mijlociu. În acest context, majoritatea românilor susţin măsurile şi sprijinul acordat de UE Ucrainei (56% vs 72% UE27) şi consideră că, prin condamnarea invaziei ruse, Uniunea apără valorile europene (65% vs. 75% UE27). Susţinerea Ucrainei este exprimată şi prin faptul că jumătate dintre români susţin acordarea statutului de ţară candidată Ucrainei, pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene (53% vs. 61% UE27).

Românii folosesc, ca principale surse de informare, programele TV, internetul, reţelele sociale sau radioul, precum şi discuţiile cu cei apropiaţi. Majoritatea românilor apreciază că reţelele sociale sunt o modalitate modernă de a fi la curent cu temele politice (67%) şi, în acelaşi timp, că informaţiile pe aceste teme de pe reţelele sociale nu sunt de încredere (55%). Majoritatea europenilor (67 şi, respectiv, 60%) sunt de aceeaşi părere, pe ambele subiecte.

Eurobarometrul a fost realizat în perioada octombrie – noiembrie 2023.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...