G4Media.ro

Eurobarometru / Sondaj privind viitorul Europei: Una dintre priorităţile Conferinţei privind viitorul…

Foto: Facebook/ Parlamentul European

Eurobarometru / Sondaj privind viitorul Europei: Una dintre priorităţile Conferinţei privind viitorul Europei ar trebui să fie modul în care UE ar putea gestiona mai bine crize precum pandemia de COVID-19

Cu două zile înainte de lansarea Conferinţei privind viitorul Europei, Parlamentul European (PE) a publicat vineri rezultatele sondajului Eurobarometru privind viitorul Europei, care arată că pentru o largă majoritate a europenilor una dintre priorităţile conferinţei ar trebui să fie modul în care UE ar putea gestiona mai bine crizele, cum este şi actuala pandemie, informează un comunicat al PE, potrivit Agerpres.

Raportul complet al sondajului comandat împreună cu Comisia Europeană constată între altele că aproximativ opt din zece europeni (81%) sunt de acord că una dintre priorităţile conferinţei ar trebui să fie modul în care UE ar putea gestiona mai bine crizele, cum ar fi pandemia de COVID-19; peste o treime (38%) sunt întrutotul de acord cu acest lucru.

Europenii care doresc să se implice în Conferinţa privind viitorul Europei ar dori, în primul rând, să poată face acest lucru prin participarea la reuniuni în zona în care locuiesc, cum ar fi dezbateri sau adunări ale cetăţenilor (44%). Cetăţenii consideră că implicarea în procesul de colectare a ideilor din cadrul conferinţei poate consta în a răspunde la un sondaj (34%), în prezentarea de idei şi propuneri politicienilor europeni şi naţionali (31%) şi în participarea la consultări online prin intermediul platformelor de discuţii (30%).

Totodată, potrivit sondajului, două treimi dintre europeni (66%) cred că proiectul european oferă o perspectivă de viitor pentru tinerii Europei. O proporţie similară (65%) consideră că UE este o oază de stabilitate într-o lume tulbure.

În ce priveşte procedurile electorale, peste două treimi dintre cei intervievaţi sunt în favoarea alegerii preşedintelui Comisiei Europene prin intermediul procedurii candidaţilor „cap de listă” la alegerile europene, iar mai puţin de un sfert (22%) nu sunt în favoarea unui astfel de proces, a arătat sondajul. În timp ce 61% sunt de acord că un astfel de proces ar avea sens numai dacă cetăţenii UE ar avea posibilitatea de a vota pentru liste transnaţionale, aproape două treimi dintre respondenţi (64%) sunt de acord că această abordare ar aduce mai multă transparenţă procesului de alegere a preşedintelui Comisiei Europene; cetăţenii consideră că acest lucru ar conferi, de asemenea, o mai mare legitimitate Comisiei Europene (63%) şi că ar reprezenta un progres semnificativ pentru democraţie în cadrul UE (62%).

În acelaşi sens, de două ori mai mulţi cetăţeni ai UE consideră că posibilitatea de a vota pentru liste transnaţionale la alegerile europene este un lucru bun (42%), comparativ cu doar unul din cinci (19%) care resping această propunere.

Sondajul Eurobarometru special nr. 500 având ca temă „Viitorul Europei” (EB94.1) a fost realizat între 22 octombrie şi 20 noiembrie 2020 în cele 27 de state membre ale UE şi a fost comandat în comun de Comisia Europeană şi de Parlamentul European. Sondajul a fost realizat prin interviuri faţă în faţă şi, din cauza pandemiei, a fost completat cu interviuri online, unde a fost cazul. În total, au fost efectuate aproximativ 27.034 de interviuri.

Sursa: Parlamentul European/ Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Viitorul UE este falimentul.
    Sondajele se fac la comanda ca sa formeze opinii.
    Nu exista economie fara industrie iar economia bazata pe „industria digitala”, in care UE a fost codasa pana acum, este o utopie.
    Nemtii stiu ca ceilalti vor falimenta, nu vor decat sa le mentina optimismul, ca sa ii convinga sa se indatoreze inainte de a iesi din UE.

    • Dacă nu era UE, nu scriai tâmpenii pe aici, ci ode partidului…problema UE este slaba integrare, fiind tot timpul sabotat de Rusia, care vede un pericol într-o uniune atât de mare.

  2. …asa zisa… comunitate europeana…e o criza!

  3. Uniunea Europeana este singura solutie pentru viitorul nostru. Desi multi i-au prezis esecul demult s-a dovedit ca a rezistat ba mai mult s-a intarit. Niciodata nu a exista mai multa pace si prosperitate ca acum iar conditiile de viata nu au fost nicicand mai bune pentru oameni. Economia este puternica si se vede cum se negociaza dobanzile si planurile de salvare. Urmatorul pas este sa trecem la o mai multa integrare si la adoptarea euro in toate tarile.

  4. Daaca Romania nu era membra UE, era vai de capul romanilor. Contracta Guvernul vaccin la pastele cailor. Cine-i dadea vaccinuri unei tari ca Romania? S-au incaierat ei, cei din UE, cu UK pe tema livrarii vaccinurilor.