G4Media.ro

Europa, cu sufletul la gură înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor…

Foto: Facebook Rassemblement National

Europa, cu sufletul la gură înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța

Cu trei zile înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța, Europa este cu sufletul la gură în fața unui vot care ar putea zgudui viitorul țării și al întregii Uniuni Europene (UE), scrie agenția Reuters.

Indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin din această duminică, pare deja clar că rolul lui Emmanuel Macron ca forță motrice a integrării europene va fi considerabil diminuat.

Rassemblement National (RN) s-a impus duminica trecută în primul tur al alegerilor legislative, învingând „Nouveau Front Populaire” (NFP) și tabăra prezidențială într-un scrutin a cărui miză politică este fără precedent în istoria celei de-a cincea Republici.

Există două rezultate posibile pentru turul al doilea: o majoritate absolută pentru RN, care ar aduce partidul de extremă dreapta la putere, sau o Adunare Națională fără majoritate, cu riscul unei țări neguvernabile. Ambele scenarii ar reprezenta provocări fără precedent pentru UE, unde Franța este a doua mare putere economică.

În special, Bruxelles-ul se teme de o victorie a RN, care l-ar obliga pe Emmanuel Macron, un proeuropean fervent, să „coabiteze” cu un guvern deschis eurosceptic.

O Adunare Națională fără majoritate, care ar duce la o coaliție de formațiuni foarte divergente sau la alianțe de la caz la caz, l-ar priva, de asemenea, pe șeful statului de un guvern pe deplin atașat politicilor sale.

În ambele cazuri, un mare semn de întrebare ar plana asupra unora dintre inițiativele emblematice ale lui Emmanuel Macron la Bruxelles, de la lupta pentru o Europă mai autonomă din punct de vedere strategic și mai puțin dependentă de Statele Unite până la desfășurarea de instructori francezi în Ucraina pentru a antrena soldații ucraineni.

De asemenea, UE riscă să se confrunte cu o dublă paralizie politică, în timp ce „motorul” franco-german este amenințat și de dificultățile interne ale cancelarului german Olaf Scholz.

Partidele din coaliția de guvernare din Germania au suferit o înfrângere zdrobitoare la alegerile europene din iunie, iar țara se pregătește pentru o ascensiune puternică a extremei drepte în viitoarele alegeri regionale.

Deși partidele de extremă dreapta sunt încă departe de a domina Parlamentul European, acestea au înregistrat câștiguri semnificative în ultimele alegeri parlamentare europene și au preluat puterea în mai multe țări.

În Țările de Jos, un nou guvern format din reprezentanți ai partidului populist al lui Geert Wilders tocmai a fost învestit. În Italia, partidul de extremă dreapta Fratelli d’Italia al președintelui Consiliului Giorgia Meloni a ieșit învingător în alegerile europene.

Între timp, Ungaria, condusă de premierul naționalist Viktor Orban, tocmai a preluat președinția rotativă a Consiliului UE și a anunțat crearea unui nou grup parlamentar european alături de alte partide populiste și de extremă dreapta.

„O Franță și o Germanie mai slabe, combinate cu o Italie și o Ungaria mai puternice, vor contura în mod clar viitorul UE”, avertizează Elizabeth Kuiper, director asociat al think tank-ului European Policy Centre.

UN GUVERN MAI PUȚIN FAVORABIL UE

Conștient de risc, Emmanuel Macron și-a avertizat omologii europeni la ultimul summit că Franța, membru fondator al UE, va continua să joace un rol de lider în cadrul blocului, potrivit oficialilor francezi.

Având în vedere că numirile în posturi-cheie ale UE – „top jobs” în jargonul de la Bruxelles – se decid chiar în acest moment, Emmanuel Macron a considerat necesar să transmită un mesaj celorlalte delegații, unde ar putea exista tentația de a profita de orice ezitare a Parisului pentru a-și plasa pionii.

„Săptămâna trecută, când am fost la Bruxelles, mesajul președintelui a fost ‘vă mulțumesc pentru preocuparea dumneavoastră, dar nu contați pe faptul că Franța va uita ce este'”, potrivit unui oficial francez care a solicitat anonimatul.

„La Consiliul European, lucrurile se decid cu o majoritate calificată consolidată, iar Franța rămâne Franța, cu greutatea sa”.

Emmanuel Macron a reușit deja să negocieze un post-cheie la Comisie pentru unul dintre loialii săi, fostul său consilier european Alexandre Adam, potrivit unei surse bine informate. Francezul ar urma să devină șef adjunct al cabinetului lui Ursula von der Leyen, dacă aceasta va fi confirmată de Parlament în toamna acestui an.

Diplomații subliniază totuși că o mare parte din activitatea politică a UE se desfășoară în cadrul reuniunilor miniștrilor din diferitele consilii de la Bruxelles. Deja pare sigur că acești miniștri nu vor mai răspunde în fața lui Emmanuel Macron, ci în fața unui ipotetic guvern de coabitare.

Unii diplomați consideră că, dacă Jordan Bardella, candidatul RN la funcția de prim-ministru, reușește să formeze un guvern, ar putea încerca să adopte o poziție semi-cooperantă cu instituțiile UE, urmând exemplul Giorgiei Meloni în Italia.

Dar dacă acest lucru s-ar întâmpla, ciocnirile lui Jordan Bardella cu Emmanuel Macron și Bruxelles ar părea inevitabile, având în vedere programul și declarațiile partidului de extremă dreapta.

De exemplu, liderul RN, Marine Le Pen, a pus la îndoială prerogativa președintelui de a numi comisarul european al Franței în următorul executiv al UE. Emmanuel Macron a declarat că dorește să îl păstreze în funcție pe actualul titular, Thierry Breton, ceea ce RN se opune.

„Mult noroc lui Bardella în a obține aprobarea Parlamentului European pentru un comisar european RN”, a afirmat un diplomat francez sub rezerva anonimatului.

Partidul de extremă dreapta dorește, de asemenea, ca Franța să își reducă contribuția la bugetul UE cu două miliarde de euro, ceea ce Bruxelles-ul nu este dispus să cedeze.

Chiar dacă RN nu reușește să formeze un guvern, un executiv născut dintr-o coaliție s-ar putea trezi fără o direcție clară, în timp ce doar un angajament constant și o voință de fier pot face să avanseze mașinăria de la Bruxelles.

„Problema pentru UE este că, dacă statele membre nu o sprijină ferm, este foarte dificil (să avanseze)”, spune Karel Lannoo, directorul general al think-tank-ului Centre for European Policy Studies, subliniind că inițiativele de stimulare a competitivității economice a blocului, cum ar fi uniunea piețelor de capital, s-ar putea împotmoli din această cauză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...