Europa Liberă: Rovana Plumb a primit înapoi banii cu care a împrumutat PSD; ceilalți candidați mai au de așteptat
Rovana Plumb a primit de la PSD cei 800.000 de lei, contribuția sa la campania de la europarlamentare. Situația nu este însă valabilă și pentru restul candidaților, existând informații că partidul le cere acestora să aștepte până după alegerile prezidențiale, informează Europa Liberă.
Potrivit unor surse din conducerea PSD, s-a considerat că Rovana Plumb reprezintă un caz special după ce aceasta a pierdut fotoliul de comisar din cauza faptului că nu a putut să explice de unde va returna cei 800.000 de lei pe care îi împrumutase în campanie, dar și din cauza faptului că asupra ei au început verificări din partea Agenției Naționale de Integritate.
Rovana Plumb a precizat pentru Europa Liberă că joi a încasat banii de la partid, iar în aceeași zi i-a transferat pentru stingerea împrumutului din campanie.
În partid, s-a discutat inclusiv varianta ca Rovana Plumb să fie nominalizată din nou pentru funcția de comisar european după ce și-a rezolvat problemele cu banii de la europarlamentare. Situația politică nu este una care să îi dea speranțe Rovanei Plumb, după ce președintele Klaus Iohannis a spus ferm că nu va susține un comisar european propus de actualul Guvern demis.
Candidații PSD care au contribuit la europarlamentare susțin că nu ar trebui să existe o discriminare în interiorul partidului la rambursarea banilor. Ei nu înțeleg de ce Rovana Plumb a primit în cont cei 800.000 de lei, dar lor nu se aplică același tratament.
Intotero amenință că va face ”demersuri legale” pentru a-și recupera banii
Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că mai mulți europarlamentari au fost informați că partidul nu are bani acum pentru a le plăti și lor sumele cu care au contribuit la alegeri, deoarece este nevoie de bani în campanie. Potrivit surselor citate, acestora li s-a promis că vor primi banii după prezidențiale. Suma cu care au contribuit candidații la alegerile din luna mai a fost de 3,4 milioane de lei.
Natalia Intotero nu a prins un post de europarlamentar, dar a contribuit la campanie cu 200.000 de lei. Susține că banii provin din economiile personale și că dorește ca partidul să facă plata către ea în următoarele zile.
„Până în momentul de față nu am primit banii, așteptăm să îi primim. Am aflat și eu în urmă cu câteva minute că Rovana Plumb a primit banii, sper ca în cel mai scurt timp să primim și noi. Noi am depus banii conform legii și, conform legii, aștept să mi restituie în același timp fără a exista discriminare. Domnia sa (n.r. – Rovana Plumb) a fost prima pe listă. Dacă banii au fost livrați către doamna Plumb sper ca în cel mai scurt timp, în câteva zile, să îi primim și noi. Dacă nu, vom face demersurile legale care se impun împotriva celor care nu returnează banii”, a spus Natalia Intotero pentru Europa Liberă.
Citește articolul integral pe romania.europalibera.org.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii