G4Media.ro

Europa „nu trebuie să moară din cauza Franței”, afirmă premierul Attal, în…

Sursa foto: Ludovic MARIN / POOL / AFP

Europa „nu trebuie să moară din cauza Franței”, afirmă premierul Attal, în perspectiva unui avans puternic al extremei drepte

„Europa s-a născut datorită Franței, ea nu trebuie să moară din cauza Franței”, în condițiile în care se preconizează că extrema dreaptă va obține un avans puternic la alegerile europene de duminică, a declarat joi premierul francez Gabriel Attal la France 2, în marja ceremoniilor de aniversare a 80 de ani de la debarcarea din Ziua Z, transmite agenția AFP.

„Acesta este mesajul care ar fi transmis dacă Franța ar trimite în Parlamentul European cel mai mare batalion de eurodeputați de extremă dreapta antieuropeni”, a adăugat premierul.

„Nu vreau ca fața Franței în Europa să se schimbe de la cea a Simonei Veil (fostă președintă a Parlamentului European) la cea a lui Marine Le Pen”, liderul eurodeputaților Rassemblement National, a insistat el.

„Ceea ce a împiedicat ca ce este mai rău să revină în Franța în toți acești ani este Europa. Pentru că lecția a ceea ce s-a întâmplat aici, pe plajele din Ziua Z, este că există forță în unitate”, a continuat șeful guvernului.

Gabriel Attal s-a referit în acest context la sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina: „facem acest lucru pentru că ei luptă pentru valori pe care noi le apărăm, libertate, democrație, valori pentru care oameni care nu erau francezi, tineri, au venit să lupte pentru noi aici” în 1944.

În ceea ce privește subiectul trimiterii de soldați francezi în Ucraina, el a declarat că Franța nu are „niciun plan de acest tip”, dar a reiterat că trimiterea de instructori francezi în Ucraina este o chestiune care „nu este tabu”.

„Există o modalitate simplă pentru ca acest război să se încheie, și anume dacă Rusia își retrage trupele” pe care le-a trimis în Ucraina în februarie 2022, deoarece „rușii sunt cei care sunt responsabili de escaladarea situației”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...